Pandemia, restricțiile impuse credincioșilor în Occident, dar mai ales schimbările revoluționare pe care Papa Francisc și o serie de cardinali vor să le impună în Biserica Catolică îi fac pe mulți să-și amintească despre înfruicoșătoarea vedenie pe care Papa Leon al XIII-lea a avut-o cu exact 33 de ani înaintea Miracolului de la Fatima.
Papa a avut cumplita sa viziunea chiar în timpul Liturghie. Era în 1884, al șaselea an al pontificatului său, Deși Suveranul Pontif nu a scris și nu a vorbit niciodată în public despre această revelație, există mai multe mărturii lăsate de apropiații săi.
„ Deodată, l-am văzut ridicând capul și uitându-se la ceva deasupra capului celui care săvârșea Liturghia. Privea nemișcat, fără clipească. Expresia lui era una de groază și de uimire; culoarea feței lui și privirea s-au schimbat rapis. În el se întâmpla ceva neobișnuit și grav. ”
„În sfârșit, ca și când și-ar fi revenit în fire, a bătut ușor, dar cu fermitate, din mână și s-a ridicat în picioare. S-a îndreptat spre biroul său privat. Alaiul său l-a urmat, erau neliniștiți și l-au întrebat în șoaptă: „Sfinte Părinte, nu te simți bine? Ai nevoie de ceva? ”El a răspuns:„ Nimic, nimic. ”
Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, l-a chemat la secretarul Congregației Riturilor și, întinzându-i o foaie de hârtie, a cerut să fie tipărită și trimisă tuturor bisericilor din întreaga lume. Ce era pe acea hârtie? Rugăciunea pe care o recităm împreună cu oamenii la sfârșitul fiecărei Liturghii. Este rugăciunea adresată Fercioarei Maria și cererea pasională către Prințul oștirii cerești, rugându-l pe Dumnezeu să-l trimită pe Satana înapoi în iad. ”, avea să scrie părintele Domenico Pechenino mulți ani după neobișnuita întâmplare.
Rugăciunea către Sfânta Fecioară și Arhanghelul Mihail
La rândul său, cardinalul Nasalli Rocca, în Scrisoarea pastorală trimisă către Dieceză de Bologna în Postul Mare al anului 1946 se referă și el la acele momente: „Însuși Leon al XIII-lea a scris acea rugăciune. Propoziția „Spiritele rele care rătăcesc prin lume pentru ruina sufletelor” are o explicație istorică care a fost repetată de multe ori de secretarul său privat, monseniorul Rinaldo Angeli. Leon al XIII-lea a văzut cu adevărat, într-o viziune, spirite demonice care se adunau în Orașul Etern (Roma). Rugăciunea pe care a cerut tuturor Bisericilor să recite a fost rodul acelei experiențe. El va recita acea rugăciune cu o voce puternică și puternică: am auzit-o de multe ori în Bazilica Vaticanului. Leon al XIII-lea a scris, de asemenea, personal un exorcism care este inclus în Ritualul Roman. El a recomandat ca episcopii și preoții să citească aceste exorcisme deseori în eparhii și parohii. El însuși le recita adesea pe tot parcursul zilei. ”
Ce a văzut sau ce a auzit Papa Leon al XIII-lea nu vom ști cu precizie niciodată. Potrivit legendelor care au circulat pe culoarele Vaticanului, ar fi auzit o discuție între Dumnezeu și diavol, exact ca în Cartea lui Iov. Satana i-ar fi cerut un secol oamenilor și mai multă putere asupra pentru a distruge Biserica, iar Dumnezeu ar fi fost de acord. În mijlocul viziunii ar fi apărut Arhanghelul Mihail și i-ar fi aruncat pe Satana și legiunile sale în abisul iadului, susțin alții.
Secolul diavolului
Există și voci care spun că diavolul a ales secolul al XX-lea pentru a nărui Biserica Catolică, Secolul trecut a fost, într-adevăr, unul cumplit. Două războaiele mondiale au provocat sute de milioane de morți și au pustiit Pământul. Ascensiunea comunismului, cu filozofia sa anti-Hristos a zguduit creștinismul. Genocidul armean și Holocaustul sunt alte exemple cumplite ale grozăviilor criminale care au marcat această sută de ani. Ca să nu mai vorbim de bomba atomică. Influența Bisericii lui Hristos a scăzut dramatic, ca și numărul credincioșilor. Păcatul avortului a fost legalizat ca parte a unei revoluții sexuale la nivel mondial. Iar Biserica Catolică pare și ea că e pregătită să îmbrățișeze spiritul veacului,
Papa Paul al VI-lea a suprimat în 1968 rugăciunea scrisă de Leon al XIII-lea. La rândul său, Papa Ioan XXIII a început a convocat Conciliul Vatican II, care a schimbat multe dintre învățăturile Bisericii, Mulți se tem că Diavolul însuși a denaturat învățăturile bisericești atât de mult, încât acum e vorba de o biserică nouă, o simplă cochilie în care n-a mai rămas aproape nimic.