Înfricoșătoarea viziune a Papei Leon al XIII-lea despre "secolul Satanei". Se adeverește?
- Stere Gaci
- 26 noiembrie 2020, 20:55
Ce a văzut sau ce a auzit Papa Leon al XIII-lea nu vom ști cu precizie niciodată. Potrivit legendelor care au circulat pe culoarele Vaticanului, ar fi auzit o discuție între Dumnezeu și diavol, exact ca în Cartea lui Iov. Satana i-ar fi cerut un secol oamenilor și mai multă putere asupra pentru a distruge Biserica, iar Dumnezeu ar fi fost de acord. În mijlocul viziunii ar fi apărut Arhanghelul Mihail și i-ar fi aruncat pe Satana și legiunile sale în abisul iadului, susțin alții.
Secolul diavolului
Există și voci care spun că diavolul a ales secolul al XX-lea pentru a nărui Biserica Catolică, Secolul trecut a fost, într-adevăr, unul cumplit. Două războaiele mondiale au provocat sute de milioane de morți și au pustiit Pământul. Ascensiunea comunismului, cu filozofia sa anti-Hristos a zguduit creștinismul. Genocidul armean și Holocaustul sunt alte exemple cumplite ale grozăviilor criminale care au marcat această sută de ani. Ca să nu mai vorbim de bomba atomică. Influența Bisericii lui Hristos a scăzut dramatic, ca și numărul credincioșilor. Păcatul avortului a fost legalizat ca parte a unei revoluții sexuale la nivel mondial. Iar Biserica Catolică pare și ea că e pregătită să îmbrățișeze spiritul veacului,
Papa Paul al VI-lea a suprimat în 1968 rugăciunea scrisă de Leon al XIII-lea. La rândul său, Papa Ioan XXIII a început a convocat Conciliul Vatican II, care a schimbat multe dintre învățăturile Bisericii, Mulți se tem că Diavolul însuși a denaturat învățăturile bisericești atât de mult, încât acum e vorba de o biserică nouă, o simplă cochilie în care n-a mai rămas aproape nimic.