Un consultant român acreditat de Guvernul canadian a declarat că oamenii care vor să vină la muncă în Canada o pot face foarte ușor, mai ales de când Ministrul Imigraţiei şi Cetăţeniei a anunțat că vor fi schimbări majore pentru doritori, dar și beneficii.
Un consultant canadian de emigrare, avocat şi notar public, a explicat cum pot românii să vină la muncă în Canada. Iuliana Dună a plecat din țară în urmă cu 14 ani și este acreditată de Guvernul Canadian, fiind membru cu puteri depline a Consiliului de reglementare în domeniul emigraţiei.
Aceasta s-a născut în Piteşti, dar s-a mutat în Canada din 2007. Anterior a locuit în Belgia pentru câţiva ani. Din 2007 lucrează în domeniul imigraţiei în Canada. Iuliana se ocupa de clienţii în instanţă în domeniul Dreptului familei, Drept civil şi alte ramuri de Drept. Este licenţiată în Drept la Universitatea Bucureşti (2001), având un Master în Drept la Universitatea din Anvers (Belgia) (2007), iar în 2013 a obținut diploma de Consilier juridic şi Specialist în Emigrări, acordată de Ashton College, Vancouver.
Iuliana Dună este și directoarea companiei Usha Immigration. Aceasta a declarat că imigraţia joacă un rol important pentru economia Canadei.
Premierul canadian Justin Trudeau i-a chemat de mai multe ori pe doritori la el în țară. Canada a anunţat un nou plan istoric privind nivelurile de imigrare pentru perioada următoare. Autoritățile au în plan să accepte peste 400.000 de imigranţi pe an, cel mai mare din istoria sa. Sean Frase, Ministrul Imigraţiei şi Cetăţeniei a subliniat că vor exista schimbări majore începând din iulie anul acesta în ceea ce priveşte mai ales programele de rezidenţă permanentă.
Cum te poți angaja în Canada?
”În acest fel s-au extins programe pilot pentru a primi refugiaţi prin programele de emigrare economică; probabil se vor identifica programe suplimentare pentru acordarea rezidenţei permanente pentru lucrătorii străini temporari”, explică Iuliana Dună pentru ”Adevărul”.
În ultima vreme, foarte mulți oameni au ales Canada: ”Cererea pentru imigrare în Canada este foarte mare, inclusiv din partea românilor. Canada rămâne în continuare o ţară deschisă pentru imigranţi, cu multe oportunităţi. Românii în momentul de faţă trebuie să profite de faptul că nu au nevoie să aplice pentru permis de muncă prin ambasadă, şi în acest fel procedura de permis de muncă e mult simplificată. Dacă deja ai rezidenţă permanentă sau eşti cetăţean canadian, atunci poţi lucra în orice domeniu doreşti. Dacă însă vii cu un contract de muncă la o anumită companie, nu poţi lucra decât pentru acea companie şi în acea poziţie, până obţii rezidenţa sau ai un permis de muncă deschis”, adaugă Iuliana Dună.
Cu toate astea, costurile pentru procedurile de emigrare au crescut enorm în ultima perioadă.