Informația momentului la Survivor România. Ce decizie a luat Cătălin Moroșanu

Informația momentului la Survivor România. Ce decizie a luat Cătălin Moroșanu

Cătălin Moroșanu a decis să-și vândă apartamentul. Bărbatul mai deține doar o casă de vacanță, al cărei co-proprietar este și soția sa. După ce s-a reîntors din Republica Dominicană, Cătălin Moroșanu și-a publicat declarația de avere, având în vedere funcția de consilier județean pe care o deține.

Consilierul județean de la Galați, liberalul Cătălin Moroșanu, concurent la Survivor România 2021, și-a publicat declarația de avere. Bărbatul și-a vândut un apartament, anul trecut, pentru suma de 48.000 de euro, astfel încât a rămas, potrivit declarației, doar cu o casă de vacanță al cărei co-proprietar este soția sa.

Cătălin Moroșanu și-a vândut apartamentul

După ce a revenit de la Survivor România 2021, Cătălin Moroșanu s-a reîntors la Consiliul Județean Galați, acolo unde este susținut în funcție de liberali.

Cătălin Moroșanu a rămas doar cu o casă de vacanță pe care o deține împreună cu soția sa. Potrivit declarației de avere, bărbatul și-a vândut apartamentul anul trecut, în luna august. În schimbul său a încasat suma de 48.000 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Casa de vacanță al cărei co-proprietar este soția liberalului se află în comuna Miroslava și are 185 de metri pătrați. Împreună, cei doi soți mai dețin și două autoturisme achiziționate în leasing: un Suzuki Vitara din 2019 și un Mercedes E-Class din 2016.

Ce avere deține Cătălin Moroșanu

Potrivit informațiilor expuse în declarația de avere, Cătălin Moroșanu nu are pe nume propriu nici conturi bancare și nici datorii. În anul 2020, a încasat suma de 2.190 de lei de la Consiliul Județean Galați și 15.300 lei de la SC Cătălin Moroșanu Promotion SRL, firmă la care este administrator. Soția lui, Georgiana, a încasat 3.000 de euro de la o clinică stomatologică din Iași.

Cea mai mare parte a banilor Cătălin Moroșanu îi încasează din dividendele firmei sale. Anul trecut, acestea au fost în valoare de 461.000 de lei.

Pentru anul 2019, Cătălin Moroșanu a declarat aceeași sumă, însă suplimentar mai obținuse și 70.000 de euro din drepturi de autor.

Greu la Survivor chiar și pentru Moroșanu

Cătălin Moroșanu a participat la concursul Survivor România 2021, despre care se știe că este unul care pune concurenții în condiții extreme de viață. Aceștia trebuie să se adapteze unui stil de viață incomod, în jungla dominicană.

Cătălin Moroșanu a spus că show-ul la care a participat i-a adus în față provocări care au marcat cele mai dure momente din viața sa.

Bărbatul s-a retras din competiție ca urmare a unei accidentări suferite pe când era privit drept lider al echipei Faimoșilor.

Cătălin Moroșanu era foarte protector cu Elena Marin, aceasta suferind cu adevărat când bărbatul a părăsit competiția.