Inflația din zona euro din luna august a întrecut așteptărilor analiștilor economici, chiar dacă a rămas la același nivel ca în iulie, 5,3%. Economiștii au explicat care sunt efectele asupra populației.
Inflaţia din zona euro pentru luna august a fost mai mare decât se așteptau analiștii, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Chiar dacă a rămas la același nivel ca luna trecută, acest lucru poate complica rolul Băncii Central Europene (BCE).
Datelor preliminare ale biroului european de statistică arată că inflația din luna august în UE a fost de 5,3%. Într-un sondaj realizat de Dow Jones se precizează că nivelul așteptat era de 5,1%. Prețurile alimentelor au continuat să fie cel mai mare motor ai inflației generale în luna august.
Totuși, creșterea tarifelor în acest domeniu a încetinit cu 1% față de luna iulie. Inflaţia de bază, care elimină elementele volatile şi este o măsură cheie pentru BCE, a încetinit în aceeaşi perioadă cu 0,2% Așadar, a ajuns la același nivel cu inflația generală, 5,3%.
Inflația din zona euro a întrecut așteptările
Inflația încă este persistentă în zona euro. Acest fapt a fost confirmat și de Robert Holzmann, membru al Consiliului de Guvernare al Băncii Centrale Europene. Holzmann este și unul dintre cei mai conservatori membri ai BCE. El a declarat că ultimele cifre privind inflația reprezintă o „enigmă” pentru banca centrală.
Conducerea BCE urmează să aibă o întâlnire pe data de 14 septembrie şi să anunţe dacă va creşte în continuare dobânzile. Banca Centrală a ridicat dobânzile cu 4,25% din luna iulie a anului 2022. Președintele BCE, Christine Lagarde, a declarat, la finalul ultimei întâlniri monetare, că datele primite ar putea duce fie la creșterea dobânzilor, fie la întreruperea majorărilor, potrivit CNBC.
„Nu vom tăia”, a declarat Chrstine Lagarde, presată de jurnaliști.
Rata inflației a scăzut la o cifră în România
Rezistenţa preţurilor ridicate a creat mari dubii pentru BCE. Specialiștii băncii se gândesc dacă ar trebui să ia în considerare noi majorări suplimentare ale dobânzilor. Ținta BCE este să aducă rata inflației la nivelul de 2% cât mai curând.
Institutul Naţional de Statistică a transmis, la începutul lunii august, că rata anuală a inflaţiei în România a scăzut în luna iulie 2023 la 9,4%, de la 10,3% în iunie. Scăderea a venit în ciuda faptul că mărfurile alimentare s-au scumpit cu 16,24%. De asemenea, creșteri de prețuri au fost înregistrate și la mărfurile nealimentare (4,25%) și la servicii (11,65%).