Independența României recunoscută - 8 februarie 1880.  Franța, Marea Britanie și Germania au recunoscut independența României după ce aceasta a respectat condițiile

România a dus în intervalul 1878-1880 o luptă acerbă pentru a-i fi recunoscută pe deplin independența de stat pe care și-o proclamase prin voia Camerei și Senatului la 9/21 mai 1877 și fusese promulgată de Principele Carol la 10/22 mai 1877.

Independența! Tratatele de la San Stefano și Berlin și condițiile Marilor Puteri

Independența ca stare de fapt era recunoscută în 1877, de Rusia care solicitase sprijinul României, mai întâi de trecere pe teritoriul său, apoi de implicare în conflict. Independența ca stare a fost implicit recunoscută de Imperiul Otoman mai întâi prin Tratatul de la San Stefano din 19 februarie/3 martie 1878.

Rusia însă a solicitat României cedarea Basarabiei de Sud. România a invocat convenția din 4/16 aprilie 1877, care îi garantase teritoriul. Rusia a speculat, spunând că intrând în conflict, ea depășise stadiul convenției care prevedea că nu se implica în conflict ci doar permitea o trecere. Cum Anglia și Austro-Ungaria nu erau mulțumite, Germania lui Bismarck a intervenit, Austro-Ungariei, la 18 iulie 1876 i se promisese Bosnia-Herzegovina. Anglia voia Ciprul.

Berlinul devine gazda Congresului din 1/13 iunie-1/13 iulie 1878. Independența României a fost discutată și a fost recunoscută însă condiționat.

Condițiile pentru a se recunoaște la Berlin, independența!

Independența ne-a fost recunoscută condiționat. Rusia oferea Dobrogea pe care o lua de la otomani ca parte a despăgubirii de război. Dorea Basarabia de Sud pe care Moldova o avea din 1856. Aceasta îi asigura ieșirea la Dunăre Rusiei și dorea acest lucru, cedând Dobrogea.

Franța, Marea Britanie și Germania aveau condițiile lor pentru a recunoaște independența României. Franța și Marea Britanie doreau să se modifice articolul 7 din Constituția din 1866 care dădea cetățenia română doar creștinilor. Germania voia ca România să răscumpere acțiunile trustului Strousberg. Acest trust concesionase construcția căilor ferate în România prin legea dată de Parlamentul României la 10 septembrie 1868. Era finanțat de „bancherii de casă ” ai lui Otto von Bismarck. Dăduse faliment în 1870. În 5 iulie 1871, statul român revocase prin lege concesiunea acordată consorțiului falimentar. Așadar, refuza să mai plătească lucrările și să răscumpere acțiunile.

România cedează! Marile Puteri nu mai au obiecții!

România a acceptat, modificând în 1879, articolul 7, prin introducerea naturalizării individuale a evreilor, la cerere. A dat cetățenia a 883 evrei care s-au distins, au fost răniți pe front precum și urmașilor celor căzuți pe front. României i-a fost recunoscută independența de către Marea Britanie și Franța.

România  a acceptat și răscumpărarea acțiunilor Strousberg. Germania a recunoscut și ea independența, în aceeași zi cu Franța și Marea Britanie - 8 februarie 1880.

Gara de Nord a revenit României ca administrator în 1884, iar până în 1889, România a devenit proprietara rețelei feroviare dintre Vârciorova (Turnu-Severin-Filiași-Craiova-Balș-Slatina-Pitești-Costești-Chitila-București) și Roman (București-Adjud-Focșani-Roman), cu ramificații spre Galați și Iași.