După ce constată că nu se potrivia câtuşi de puţin cu soţul său, contele Pierre de Polignac, de care s’a plâns chiar în cursul lunei sale de miere, spunând că avea „o inimă de piatră” prinţesa a avut succesiv două aventuri amoroase.
Întâi a fost doctorul Pierre Dalmazzo, căruia cercurile politice franceze nu i-au dat nici o importanţă, pentru că era un om cu totul lipsit de însemnătate politică.
Noua dragoste a prinţesei e însă marchizul italian Strozzi, care printr’o oarecare manevră politică ar putea să dea Italiei drepturi asupra minusculului principat de pe coasta Mediteranei.
Franţa s’a cam încruntat în faţa unor asemenea perspective şi a comunicat Charlottei că se impunea să aleagă între tron şi marchiz.
Marchizul de Strozzi e căsătorit, dar faptul acesta nu contează de vreme ce trăim într’o epocă de recorduri în materie de divorţ”.
Charlotte nu a obținut de la tatăl său decât divorțul.
Abia la 30 mai 1944, cu o zi înainte ca fiul ei să împlinească 21 de ani și în deplin acord cu tatăl ei, Charlotte a renunțat și a cedat drepturile ei la succesiunea tronului fiului ei Rainier.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
Recomandările noastre
