Drogul care poate distruge România. De necrezut ce substanță banală este!...
- Cristian Tanase
- 27 septembrie 2019, 13:03
Strategia pe care ar trebui să o aplice România
În România nu există alternative la consumul de droguri. „Este mai ieftin să te droghezi în anumite circumstanțe, decât să te îmbeți sau să faci altceva. Există tot felul de tentații. De exemplu, dacă la câteva blocuri ar exista un teren, accesibil pentru sport, dacă am reuși să angrenăm într-un program, astfel încât să fie prezenți acolo.
În Olanda există un institut, care, în mod regulat, nu fac altceva decât să preleveze mostre de droguri din piață, și le analizează, apoi trimit alarme despre drog, sub ce forme se prezintă, ce anume conține și care e recomandarea. Este o iluzie să credem că putem stopa fenomenul consumului de droguri, dar putem reduce riscurile. Iar acest lucru nu se face dintr-un birou.
Agenția Națională Antidrog probabil că nu are nici mecanismele și poate nici personal specializat. România trebuie să aibă o abordare matură și să privească în Europa. În Portugalia, există un model eficient, recunoscut la nivel mondial. Au lăsat abordarea moralizatoare și stigmatizarea și au dezincriminat toate substanțele. După această măsură, consumul a crescut.
Apoi s-a stabilizat și a scăzut. Persoanele care sunt depistate cu droguri sunt îndrumate către instituții medicale. Infracționalitatea a scăzut, numărul de cazuri complicate a scăzut, numărul de infecții cu HIV a scăzut, practic situația s-a schimbat într-un mod pozitiv. Romania ar trebui să adopte un astfel de exemplu și nu să vină diferiți pseudo-specialiști să analizeze. O dezbatere matură, o decizie politică, în ceea ce privește fenomenul consumului de droguri”, a declarat pentru EVZ, Marian Ursan, director executiv al Asociației Carusel.
De unde apare nevoie de consum
Efectele consumului de substanțe interzise sunt resimțite de mulți și totuși mulți își pun întrebarea „De ce se droghează lumea”. „În primul rând este vorba de calitatea vieții, calitatea medicală, părinții sunt tot mai mult preocupați de baza materială a familiei și uită de copii. Societatea discută în termeni ambiguii despre fenomenul consumului de droguri, principala acțiune fiind aceea de descurajare.
Sunt foarte puține mecanisme prin care îi putem opri. Trebuie să gândim strategii prin care riscurile să fie reduse. Daca cineva este setat să consume droguri, sunt puține șanse ca pe acea persoană cineva să o facă să nu mai consume. Oamenii consumă droguri, chit că asta înseamnă să se supună la riscuri masive, fie că fac acest lucru într-un mod controlat, astfel încât dacă situația se alterează știu unde găsesc ajutor”, spune Marian Ursan, pentru EVZ.