Incident în Marea Egee! O navă militară turcă a deschis focul

Incident în Marea Egee! O navă militară turcă a deschis focul

O navă militară turcă a făcut vineri tiruri în apele teritoriale grecești, în largul insulei Pharmakonissi, din sud-estul Mării Egee, a anunţat Statul Major grec.

Operațiunea a luat sfârșit atunci când o fregata elenă a intervenit și a transmis toate avertismentele obişnuite, a precizat o sursă din Statul Major de la Atena.
 
“Este vorba de un incident grav, diferit din punct de vedere calitativ” de ceea ce Grecia denunţă ca încălcări recurente turce ale regulilor din zonele de suveranitate din Marea Egee, a adăugat sursa.
 
În ciuda normalizării lansate la sfârşitul anilor ’90 şi a cooperării bilaterale pentru reducerea fluxurilor migratorii în Egee, relaţiile greco-turce sunt marcate adesea de escaladări ale tensiunilor.

 

Ne puteți urmări și pe Google News