Incident de proporții în văzul tuturor! Un celebru comediant a fost atacat chiar la spectacol. ”Trebuie să-l protejăm tot timpul.”

Incident de proporții în văzul tuturor! Un celebru comediant a fost atacat chiar la spectacol. ”Trebuie să-l protejăm tot timpul.” Sursa: Youtube

Comediantul Dave Chappelle a vrut să își încânte publicul cu un spectacol la Hollywood Bowl din Los Angeles, dar situația a luat o întorsătură neașteptată. Un bărbat l-a atacat pe scenă, iar filmarea a devenit virală pe Internet.

Un incident neplăcut a avut loc la Hollywood Bowl din Los Angeles. Faimosul comediant Dave Chappelle a fost atacat de un fan chiar în timpul spectacolului.

Dave Chappelle, în vârstă de 48 de ani, a fost invitat la Hollywood Bowl din Los Angeles, marți seară, în cadrul festivalului „Netflix is a joke”. Un bărbat nu a mai stat pe gânduri și l-a atacat în văzul tuturor. Artistul nici măcar nu își terminase spectacolul.

Atacul a devenit viral pe pe rețelele de socializare. A apărut și o filmare cu Chappelle care făcea glume pe scenă, iar un bărbat l-a împins brusc. Nici actorul de comedie Jamie Foxx nu a mai avut timp să-l salveze.

Ne puteți urmări și pe Google News

L-a atacat pe scenă

„Genul este un fapt. Fiecare om din această cameră, fiecare om de pe Pământ a trecut printre picioarele unei femei pentru a fi pe Pământ. Este un fapt”, a fost una dintre declarațiile lui Chappelle care au stârnit controverse.

Sursa: Youtube

Într-un alt clip apare vinovatul care a fost reținut de agenții de securitate aflați la fața locului, potrivit metro.co.uk. Dave Chapppelle nu s-a lăsat intimidat de agresor și le-a transmis fanilor un mesaj: „Nu știu dacă asta a făcut parte din spectacol sau…”. Actorul i-a mulțumit colegului său pentru ajutor: „Ascultă, vreau doar să spun că m-am distrat incredibil. Tipul ăsta este un geniu și trebuie să-l protejăm tot timpul. Despre asta este vorba”.

Atacatorul a fost luat pe targă de medici și și-a dislocat umărul. „A fost un bărbat trans”, a mai spus Chapelle. Vinovatul care l-a atacat pe Chappelle a fost luat la bătaie de „cel puțin 10 persoane” . Aceștia l-au pus la pământ și l-au lovit cu picioarele după incident, potrivit jurnalistei de la BuzzFeed. Femeia a mai precizat că actorul a fost „absolut șocat”.

Atacul a venit la doar câteva zile după ce Will Smith a fost violent cu Chris Rock pe scena de la Oscaruri. După cele auzite la Hollywood Bowl, acesta a făcut o glumă: ”A fost Will Smith?”, potrivit ABC news.