Ce companii stau la pândă să ia locul gol lăsat de Nokia la Cluj

Ce companii stau la pândă să ia locul gol lăsat de Nokia la Cluj

Huawei, Dell sau Ericsson sunt doar trei dintre companiile străine interesate să investească la Cluj.

Nici nu a anunţat bine Nokia închiderea fabricii de la Cluj, că se anunţă deja companii de renume care sunt gata să ocupe locul care va fi lăsat liber de o companie aflată în suferinţă.

Astfel, giganţi precum Huawei, Ericsson sau Dell sunt companiile care ar putea cumpăra fabrica Nokia de la Jucu, potrivit lui Valerian Vreme, ministrul comunicaţiilor. "Am vorbit cu cei de la Huawei, care au în Europa multe centrale telefonice şi au nevoie de service. Compania Ericsson are deja 800 de angajaţi în România şi vrea să urce cu încă 500. Cu cei de la Dell am discutat, de asemenea, despre intenţia lor de a investi în România", a declarat Vreme, citat de Agerpres.

În cărţi ar putea intra alţi giganţi precum IBM, care a anunţat că este interesat de achiziţionarea unei fabrici în România. IBM vine cu un program care urmează să creeze 3.000 de locuri de muncă pentru specialiştii români.

Cine sunt investitorii străini

Compania chinezească Huawei, cu venituri de aproape 30 miliarde dolari în 2010, şi-a anunţat recent intenţia de a deschide un centru de suport global în ţara noastră. Sony Ericsson, cu venituri de 6,3 miliarde euro în 2010, are o prezenţă importantă în România şi a anunţat planuri mari pentru viitor, numărul angajaţilor urmând să crească cu peste 70%.

Dell a avut un 2010 excelent, cu venituri de peste 61 miliarde dolari, iar o parte din profiturile de peste 2,6 miliarde dolari ar putea fi cheltuite pentru investiţii la noi.

Există deja 21 de companii străine interesate de investiţii la Jucu, a anunţat consilierul personal al premierului Emil Boc, Andreea Paul Vass. "Cu zece dintre ele ne aflăm în discuţii avansate. Una dintre ele este din domeniul componentelor auto, iar investiţiile totale ar putea atinge un miliard de euro", a afirmat Vass.

Consilierul a precizat că Executivul are şase luni la dispoziţie să compenseze pierderea cauzată de Nokia.

Întrebat dacă există riscul ca şi alte investiţii străine să-şi închidă porţile, Stelian Samson, director în cadrul Centrului Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine, a precizat: "Nu există riscul. În cazul Nokia au fost raţiuni pur economice. Şi-au făcut calculul şi apoi au decis".

Stimularea sectoarelor competitive la nivel internaţional, precum IT, şi rezolvarea anumitor problemelor de infrastructură se numără printre măsurile pe care ar putea să le ia statul pentru atragerea investitorilor străini, consideră Alexandra Gătej, preşedintele Camerei de Comerţ American din România (AmCham). Ca exemplu, Braşovul are personal înalt calificat, dar nu are un aeroport, acesta fiind un minus în ochii investitorilor străini. (A contribuit Antoaneta Etves)

CONTRACT SECRET, CU CLAUZE FAVORABILE FINLANDEZILOR

Singura obligaţie a Nokia: să lase terenul cum l-a găsit

Mihai Şoica

Nokia va pleca din România, după ce, în doar trei ani de când produce telefoane mobile la fabrica de la Jucu, şi-a recuperat investiţia şi a făcut şi un profit de aproximativ 20 milioane euro, la care se adaugă TVA restituită de statul român de 10 milioane euro. În total, obţinem un profit net de 30 milioane euro.

Contractul dintre Nokia şi Consiliul Judeţean Cluj nu conţine nicio clauză care să penalizeze producătorul finlandez de telefoane în cazul în care va închide fabrica într-o anumită perioadă de timp. Surse oficiale susţin că în contract, la capitolul penalităţi, nu există nicio prevedere care să sancţioneze Nokia dacă va închide fabrica de la Jucu.

Singura obligaţie pe care Nokia o are faţă de Consiliul Judeţean este de a preda terenul din parcul industrial Tetarom 4 exact aşa cum l-a primit, adică fără halele de producţie.

O altă prevedere dă întâietate Consiliului Judeţean pentru a negocia cu Nokia cumpărarea halelor de producţie, iar în cazul unui refuz, producătorul de telefoane poate să negocieze cu alte societăţi interesate. Dacă nici aşa nu se găseşte o soluţie, atunci Nokia trebuie să-şi mute singură hala. Contractul cu Nokia este clasificat, clauzele fiind secrete.

Facilităţile pentru Nokia, verificate de UE

Fabrica de la Jucu a fost inaugurată pe 24 septembrie 2008. Tot atunci au fost produse primele două telefoane care a fost date de oficialii Nokia primului ministru Emil Boc şi preşedintelui Consiliului Judeţean de atunci, Marius Nicoară.

Facilităţile oferite de Consiliul Judeţean Cluj pentru producătorul de telefoane mobile au fost verificate chiar chiar de Comisia Europeană. "Am clarificat facilităţile oferite atunci de noi pentru Nokia. Cei de la Uniunea Europeană au deschis o anchetă care se referea la preţul concesiunii terenului care este platit de Nokia. Până la urmă, totul s-a încheiat foarte bine pentru noi", spune Nicoară.

În acelaşi contract se mai arată că statul român trebuia să investească în infrastructura zonei. "Am convenit să introducem apă, energie electrică, canalizare, să facem drumuri, să amenajăm parcul industrial în conformitate cu cererile lor. Am investit atunci în jur de 15-16 milioane de euro şi am construit aceste facilităţi", a spus Nicoară.

Pista şi terminalul cargo nu s-au construit

În acelaşi contract, Consiliul Judeţean Cluj se obliga să construiască o pistă pentru avioanele de mare tonaj şi un terminal cargo. "Pista trebuia făcută până în acest an, iar terminalul cargo trebuia finalizat în 2010. Cei de acum din Consiliul Judeţean au făcut licitaţia pentru pistă abia în acest an. (...) Nu exista infrastructură, iar costul pentru transportul mărfii până la Budapesta de unde telefoanele erau trimise cu avionul era destul de ridicat. Nokia a cerut pistă şi terminale cargo ca să-şi poate trimite marfa în Mexic sau India", a mai spus Nicoară.

Firma finlandeză a investit la Jucu 60 de milioane de euro. Cu aceşti bani, a construit o hală de producţie în care funcţionau mai multe linii de asamblare a telefoanelor mobile.

Şomerii de la Nokia vor găsi mai greu de lucru

Cei 1.965 angajaţi Nokia de la Jucu vor mai lucra până la sfârşitul acestui an, după care vor primi trei salarii compensatorii şi vor avea cursuri gratuite de recalificare, potrivit reprezentanţilor Nokia.

După disponibilizări, şomajul în judeţul Cluj va creşte de la 3,5% la 4%, este de părere prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian. Potrivit oficialului, este puţin probabil ca cei aproape 2.000 de angajaţi să-şi găsească de lucru.

Daniel Don, directorul executiv al Agenţiei de Şomaj Cluj, spune că este nevoie de muncitori. "Se simte lipsa de forţei de muncă. Per ansamblu, nu este o problemă. Pentru zona imediată avem nevoie de 200 de muncitori pentru o fabrică de componente auto şi o fabrică din Jucu ce produce mobilă pentru Ikea. Cu angajaţii Nokia se va întâmpla ce s-a întâmplat cu angajaţii Bechtel. Imediat după ce i-au dat afară pe toţi angajaţii, mai bine de jumătate au fost angajaţi de alte firme din domeniul construcţiilor", a spus Don. "Am convenit să introducem apă, electricitate, canalizare, să facem drumuri. Am investit 15-16 milioane euro." MARIUS NICOARĂ, fost preşedinte al CJ Cluj

EXPLICAŢII

România a pierdut în faţa asiaticilor

"Concentrarea producţiei de telefoane cu capabilităţi de bază în acele fabrici care beneficiază de o poziţionare optimă faţă de furnizori şi pieţele cheie. Ca rezultat, Nokia intenţionează să închidă capacităţile de producţie din Cluj, România, până la sfârşitul anului 2011, întrucât fabricile Nokia de mare volum din Asia asigură beneficii mai mari in privinţa proximităţii şi eficienţei", este explicaţia seacă a oficialilor companiei.

Acest pas, căruia i-a căzut victimă fabrica ce a devenit cel mai mare exportator din România cu exporturi în valoare de 3 miliarde lei, în 2010, face parte din strategia de ajustare a "capacităţilor de producţie şi revigorarea operaţiunilor de producţie, pentru a servi mai bine reţeaua globală de clienţi, parteneri şi furnizori".

"Trebuie să facem paşi dureroşi, dar necesari, pentru a alinia forţa de muncă şi operaţiunile cu direcţia noastră de evoluţie", a declarat Stephen Elop, preşedinte şi CEO al Nokia.

Compania a mai anunţat că va păstra fabricile din Salo, Finlanda, Komarom, Ungaria şi Reynosa, Mexic. Totodată, Nokia a planificat concentrarea eforturilor de dezvoltare în Berlin, Boston şi Chicago şi intenţionează închiderea operaţiunilor din Bonn, Germania şi Malvern, Statele Unite.

PRODUSE

Telefoanele clasice şi ieftine asamblate de Nokia la fabrica de la Jucu pierd teren în faţa smartphone-urilor

Dinu Boboc

Plecarea Nokia din România era aşteptată, având în vedere criza care a scăzut puterea de cumpărare din România şi sud-estul Europei şi faptul că firma asambla telefoane care pierd teren în faţa smartphone-urilor.

"Aici erau asamblate aparate cu tehnologia cea mai slabă. Piaţa s-a schimbat, lumea vrea tot mai multe smartphone-uri, iar Nokia nu a ţinut pasul", a afirmat Mihai Ionescu , preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România.

Potrivit capital.ro, la Jucu se asamblau modelele Nokia 1650, Nokia 1200, Nokia 1208, Nokia 1209, Nokia 2600 Classic, Nokia 2630 şi Nokia 6300.

Aceste aparate clasice nu mai au căutare în Europa, mai ales după ce Apple a lansat iPhone şi toţi producătorii s-au concentrat pe telefoanele mobile cu ecrane tactile.

Istoria decăderii

Cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, Nokia, ocupă poziţia de lider mondial din 1998. În ultimii trei ani însă, afacerile finlandezilor au început să scadă din cauză că nu au ţinut pasul cu piaţa. Coincidenţă sau nu, 2008 marchează apariţia unui produs revoluţionar, care va schimba lumea device-urilor mobile pentru totdeauna: iPhone. Ca urmare a unei strategii neadaptate la piaţă, a cărei explicaţie clară nu poate s-o dea nimeni, compania a pierdut teren masiv în domeniul smartphone-urilor. Mai ales că Nokia este compania care a lansat pe piaţă printre primele smartphone-uri din istorie, Nokia Communicator, în 1996.

Compania nu a investit însă mult în acest tip de produs, iar alţii au profitat.

Acum, acest segment de piaţă are cea mai mare creştere. Pe segmentul de smartphone-uri, compania, care a dominat piaţa din 1996, a coborât pe locul trei în acest an, după Apple şi Samsung. Vânzările au scăzut cu 20% în 2011, faţă de anul trecut. (A contribuit Bogdan Biszok)

RĂZBOI BIROCRAŢIEI

"Vai de politicienii care se lasă jucaţi de birocraţi"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că închiderea fabricii Nokia de la Jucu nu este o noutate, şi că a avut frecvent discuţii cu Executivul pe acest subiect.

"Vă pot spune că am avut frecvent discuţii cu Guvernul, mai ales după ce s-a vehiculat aproape ca fiind sigură o prelungire a perioadei de criză economică. Am cerut să vizeze crearea de locuri de muncă în deciziile pe care urmează să le ia", a spus, ieri, Băsescu.

Acesta a precizat că a avertizat asupra riscului ca multinaţionalele să înceapă să-şi reducă activitatea în România. "Este un fenomen la care trebuie să ne aşteptăm şi el nu poate fi compensat decât prin crearea de locuri de muncă, în baza deciziilor Guvernului României", a adăugat şeful statului.

El a precizat că potenţialele închideri de companii nu se referă doar la fabrica de la Jucu şi că ar trebui să privim şi spre alte domenii cum ar fi prospecţiunile de gaze, ţiţei, exploatarea aurului, argintului, cuprului, unde riscăm să pierdem investitori din cauza birocraţiei. "Vai de politicienii care se vor lăsa jucaţi de birocraţi. Vai de ei, nu neapărat pentru că li s-ar putea întâmpla ceva, ci vai de ei pentru că nu-şi servesc ţara", a mai spus şeful statului referitor la cei care spun că statul trebuie să-şi evalueze mai întâi resursele. DECIZIE. Traian Băsescu spune că guvernul trebuie acţioneze rapid pentru păstrarea investitorilor FOTO: CODRIN PRISECARU Citiţi şi:

  • Nokia luase decizia de a închide fabrica de la Jucu încă din luna februarie. Plus de ce a scăpat fabrica din Ungaria
  • Cum a ajuns Nokia de pe culmile succesului la închidere de fabrici
  • "Blestemul Nokia". Anotimpul rece "îngheaţă" fabricile celui mai mare producător de telefoane mobile din Europa
  • Crin Antonescu: Închiderea afacerii de la Jucu, un semnal grav pentru investitori
  • Ce se va întâmpla la Jucu după ce pleacă Nokia

Ne puteți urmări și pe Google News