Începe un festival inedit în Grădina Botanică. Concerte și multe surprize pentru bucureșteni

Începe un festival inedit în Grădina Botanică. Concerte și multe surprize pentru bucureșteniGrădina Botanică. Sursa foto Wikipedia

București. Astăzi, 2 iunie, începe a VIII-a ediţii a Festivalului Strada Armenească, organizat de Uniunea Armenilor din România între 2 şi 4 august. Evenimentul va avea loc în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”. Doritorii trebuie să plătească doar biletul de intrare în Grădina Botanică, în valoare de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi. Se pot lua bilete online de pe https://bit.ly/45S4lfj.

Începe festivalul Strada Armenească

Festivalul începe vineri de la orele 17:00. Sâmbătă-duminică, accesul se va face de la orele 12:00. Vor fi mai multe concerte live: Subcarpaţi, Ladaniva, Ovidiu Lipan Ţăndărică feat. Stelu Enache şi Balkano, Paulina, JINJ, Karin Band, Prima Dragoste, Hayk Karoyi, Susanna Najarian, Lilit Petrosyan. Organizatorii au pregătit și DJ seturi şi jam sessions: Centrul Cultural Subcarpaţi şi Karin Band îşi unesc forţele într-un challenge muzical inedit, Hayk Karoyi, inspirat de Serghei Parajanov.

Festival Strada Armenească

Festival Strada Armenească. Sursa foto Facebook

Ateliere și târguri inedite

Sâmbătă și duminică se vor ține mai multe ateliere inedite: Pentru copii, tineri şi adulţi – de la broderie, sculptură în piatră vulcanică (tuf) şi ceramică, la colaje inspirate de Sergei Parajanov şi dansuri armeneşti. Se va organiza un târg artizanal cu bijuterii tradiţionale de la poalele muntelui Ararat și ţesături armeneşti reinterpretate. Bucureștenii pot cumpăra cafea la nisip, faimoasele prăjituri Marlenka şi delicii sărate cu cemen (չաման).

Discuții interesante la biblioteca pop-up

La biblioteca pop-up din cadrul festivalului vor avea loc discuţii despre cultura armeană & pop culture (Invitaţi E.S. Tigran Galstyan, Ambasadorul Armeniei în României, Oana Suciu, lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, Hrant Jaghinyan, grafician, Poveşti din cartierul armenesc (invitaţi Varujan Vosganian - scriitor şi Preşedintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Pambuccian - Preşedintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, Mihai Stepan Cazazian - redactor-şef al revistei Ararat).

Festival Strada Armenească

Festival Strada Armenească. Sursa foto Facebook

Duminică, de la ora 16:00, va avea loc o discuţie despre marele cineast şi artist armean Sergei Parajanov, în compania regizoarei Armine Vosganian şi a criticului de film Victor Morozov. Sergei Parajanov, unul dintre marii maeştri ai cinematografiei, a creat două capodopere la rând, Shadows of Forgotten Ancestors (1964) şi The Color of Pomegranates (1969).

La festival va fi și o zonă dedicată copiilor, sâmbătă şi duminică: Activităţi de joacă, basme armeneşti animate de păpuşari, jonglerii şi baloane uriaşe de săpun, face painting, etc.

Ne puteți urmări și pe Google News