„Turcia şi guvernul libian de uniune naţională au trasat o graniţă maritimă, în Marea Mediterană, din sud-vestul Turcei şi până în nord-estul Libiei, cu o lăţime de 29,9 km. Şi în această zonă, care este situată în sud-estul insulei Creta, insulă ce aparţine Greciei, a fost trasată această graniţa maritimă, Naţiunile Unite fiind sesizate alaltăieri asupra acestei probleme.

În timp ce Grecia, Ciprul grecesc, Egiptul şi Israelul acţionează în această zonă din Mediterana de Est, despre care se presupune că ar fi bogată în zăcăminte de hidrocarburi, pentru împărţirea între ele a acestor resurse, Turcia a fost marginalizată la masa negocierilor.

Gazoductul

Turcia, prin diverse acţiuni, şi-a consolidat poziţia în Mediterana de Est. Mai întâi a împiedicat activităţile de foraj petrolier de către companiile străine în zonele parcelate unilateral de Ciprul grecesc, folosindu-şi puterea militară. Apoi, prin trimiterea în zonă a navelor de foraj Yavuz şi Fatih şi a navei pentru cercetări seismice Barbaros, însoţite de nave de război, şi-a demonstrat determinarea. 

Acordul semnat cu Libia a consolidat această determinare şi a împiedicat planul celorlalte ţări de a livra gaze naturale în Europa prin conducte submarine. În Mediterana de Est, Grecia, Ciprul grecesc şi Israelul intenţionau să livreze în Europa, prin conducte submarine, resursele de gaze naturale descoperite în largul apelor Israelului şi Egiptului, marginalizând Turcia. Acum, această conductă EastMed, planificată a avea o lungime de 2.000 de km, va trebui să treacă prin zona pe care Turcia şi guvernul de uniune naţională din Libia au declarat-o graniţă maritimă. În această situaţie, ţările din regiune ori vor lua aprobarea Turciei, ori vor include şi Ankara în negocieri.

Cine sunt ceilalţi actori?

În timp ce, pe de-o parte, împărţirea Mediteranei de Est tensionează ţările din regiune, de cealaltă parte, sunt companii care fac investiţii şi activităţi de foraj, precum Total din Franţa, ENI din Italia, Noble din Statele Unite, Qatar Petrol. Ceea ce înseamnă că în afara ţărilor din regiune, mai sunt şi alte ţări care îşi fac calcule de profit.

Acum, Grecia şi Ciprul grecesc încearcă să obţină sprijinul Uniunii Europene şi a Naţiunilor Unite şi să arate că această mutare a Turciei reprezintă o încălcare a dreptului internaţional. Dar, acceptarea acordului dintre Turcia şi Libia drept „încălcarea dreptului internaţional” de către specialiştii în drept a liderilor ţărilor membre UE, reuniţi ieri, ne demonstrează că abordarea acestui subiect nu va fi chiar nepărtinitoare. 

Stimularea dialogului

Unul dintre cele mai importante elemente privind viitorul acordului este cine va fi învingător în lupta pentru putere în Libia. Turcia s-a înţeles cu guvernul de uniune naţională de la Tripoli, recunoscut de Naţiunile Unite. Dar forţele generalului Khalifa Haftar, sprijinite de Egipt, Emiratele Arabe Unite, Franţa şi Iordania, încearcă să răstoarne guvernul condus de Sarraj, care a semnat acordul cu Turcia. 

Pe scurt, această mutare surpriză a Turciei a anulat într-o clipă hărţile pe care ţările din regiune încercau să le traseze cu privire la zonele de profit şi gazoducte. Ankara a transmis mesajul că este pregătită să încheie acorduri şi cu celelalte ţări din zonă, cu excepţia Ciprului grecesc, iar coridorul Turcia-Libia poate intra în istorie ca o mutare care obligă părţile la dialog.”

Articol preluat din cotidianul turcesc de mare tiraj Hürriyet.