Un incendiu a avur loc la un depozit situat pe bulevardul Iuliu Maniu la intersecţia cu Şoseaua de centură. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunțat că pompierii au ajuns la fața locului.
Un incediu a avut loc miercuri la un depozit situat pe bulevardul Iuliu Maniu la intersecţia cu Şoseaua de centură ard produse şi materiale din mase plastice, lemn şi cauciuc, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Pompierii au ajuns la fața locului cu 12 autospeciale de mare capacitate, a precizat IGSU într-un comunicat. Nu s-au înregistrat victime, iar suprafaţa totală afectată este de 800 mp. Cu toate astea, sunt depozitate și substanţe uşor inflamabile în apropiere, potrivit Agerpress.
Un alt incendiu puternic la un depozit de alimente
În urmă cu două luni, un alt puternic incendiu a izbucnit la un depozit de alimente din orașul Voluntari. La fața locului au ajuns 20 de autospeciale de pompieri, dar și mai multe echipaje SMURD. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, incendiul s-a extins pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați, dar nu au fost raportate victime.
„Nu au rezultat victime în urma acestui incendiu. Din câte știu nu există vreun risc pentru cei care locuiesc în apropiere. Nu sunt nici școli și nici alte instituții în apropiere“, a declarat prefectul de Ilfov, Simona Neculae. „Nu sunt persoane în depozit, sunt mărfuri textile și încălțăminte Exploziile provin de la o tablă de aluminiu (n.r. acoperișul) care s- a prăbușit.”, a declarat prefectul de Ilfov, Simona Neculae.
„Se intervine cu buldozerele pentru demolarea clădirii, astfel ar fi mai simplă misiunea pompierilor. Norul de fum se va deplasa lent spre nordul Capitalei și spre orașul Giurgiu”, spunea și un reprezentant ANM la momentul respectiv.
Oamenii au fost rugați să nu iasă din case în ziua respectivă și să închidă geamurile. Aurelian Păduraru, comisar șef al Gărzii de mediu: „Recomandăm populației să rămână la domiciliu și să nu iasă în aer liber până când norul de fum se risipește.”
În ultimele luni din 2022, mai multe incendii puternice au avut loc în Capitală și în județul Ilfov.