INCENDIU ÎN SALINĂ. Un autocar pentru turiști A LUAT FOC

INCENDIU ÎN SALINĂ. Un  autocar pentru turiști A LUAT FOC

Un incendiu a izbucnit în Salina Ocnele Mari, din județul Vâlcea. Din datele furnizate de reprezentanții ISU Vâlcea, un autocar cu 24 de locuri, ce tocmai transportase un grup de muncitori spre una dintre galeriile salinei, a luat foc în tunel, la ieșire.

Incendiu puternic la Salina Ocnele Mari. În jurul orei 9.00, un autocar care urma să preia turiștii ce așteptau să intre a luat foc în tunelul care face legătura între galerii și exterior. Autovehiculul era gol, doar șoferul fiind în interior. Conducătorul auto a ieșit din autocar, atunci când a sesizat aprinderea flăcărilor. Din cercetările preliminare ale pompierilor reiese că incendiul s-a produs în urma unui scurt-circuit.

ISU Vâlcea a primit apelul de urgență la 112 la ora 9.13 și au fost trimise la fața locului două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Pompierii au intervenit, însă autocarul a ars în totalitate, fiind cuprins de flăcări.