S-a dezlănțuit iadul pe pământ în Australia! Le-au cerut să ignore carantina și să evacueze zona

Sursa foto: Arhiva EVZ

Incendiile de pădure car au izbucnit în Australia au pus autoritățile în situația de a le cere oamenilor să ignore carantina și să își evacueze casele.

În Australia, incendiile extrem de puternice au determinat autoritățile să le ceară oamenilor să ignore carantina și să își evacueze casele.

În ultimele ore, cel puţin 71 de locuinţe au fost distruse incendiile de pădure care au izbucnit în apropiere de Perth, în Australia de Vest. Autoritățile le-au cerut locuitorilor să ignore lockdown-ul în vigoare pentru a părăsi regiunea, anunţă EFE şi AFP.

Incendiul a devastat mari întinderi de teren pe dealurile din Perth, al patrulea oraş ca mărime din ţară, şi se deplasează spre zone mai dens populate. Până în prezent, nu a fost semnalat niciun deces sau grav rănit.

„Este numai pământ ars. Chiar şi mă aflu eu, în spatele focului, arde în continuare, iar echipele sunt nevoite să reacţioneze foarte repede”, a declarat primarul Kevin Bailey la postul naţional de televiziune ABC.

Fumul a întunecat cerul deasupra oraşului Perth, la circa 30 de kilometri vest de incendiul care se întindea marţi pe o rază de 75 de kilometri.

Începând de luni, sute de oameni au fost nevoiți să fugă din regiune şi mulţi şi-au petrecut noaptea în centre de evacuare.

Incendiile din Australia i-au făcut pe oameni să ignore carantina

„Pentru persoanele care şi-au pierdut casa, este îngrozitor. Gândurile noastre sunt alături de acestea”, a declarat Darren Klemm, comisar pentru incendii şi situaţii de urgenţă în Australia de Vest.

„Evacuarea nu mai ține cont de restricțiile impuse de carantină”, a insistat el, în timp ce două milioane de persoane intră în a treia zi de lockdown în regiunea oraşului Perth.

Mai multe alerte de urgenţă au fost lansate în contextul în care situaţia se înrăutăţeşte cu puternice rafale de vânt prevăzute miercuri care riscă să înteţească focul.

Anul trecut, peste 3,5 milioane de hectare de teren au ars în Australia de Vest în incendii de vegetaţie devastatoare alimentate de schimbările climatice.