Încă un deces după tragedia de la Matei Balș. Bilanțul a ajuns la 16 morți

Klaus Iohannis, incendiu Bals

Încă un deces a fost înregistrat după tragedia de la institutul Matei Balș, iar numărul total al deceselor a ajuns la 16.

 

Un nou deces a fost înregistrat după tragedia de la Matei Balș.

Încă un pacient a murit în urma tragediei de la Institutului Naţional de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București. În acest moment, numărul deceselor înregistrate de autorități după incendiul devastator a ajuns la 16.

Ultima persoană decedată este un bărbat care a fost evacuat din Pavilionul V al Institutului, locația în care au izbucnit flăcările.

Urmează ca în acest caz autoritățile medico – legale să stabilească cu exactitate cauzele care au dus la deces.

Un alt deces, cu nr 15 după tragedia de la Matei Balș

Decesul cu numărul 15, de la Matei Balș, a fost constatat luni, 8 februarie. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 89 de ani, care a fost transferat  într-un alt pavilion al spitalului. Pacientul era diagnosticat cu o formă severă de COVID-19 şi prezenta multiple afecţiuni asociate.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat, în această dimineaţă, despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase «Matei Balş» din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021″, a anunţat luni Ministerul Sănătății.

Pe 29 ianuarie, în jurul orei 5.00, un pavilion din cadrul Spitalului Matei Balș a fost cuprins de flăcări. Focul a izbucnit dintr-un salon în care erau internați mai mulți pacienți COVID. Momentul izbucnirii incendiului a fost surprins de o camera video amplasată în exterior.

Incendiul, care ar fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit la sistemul electric, ar fi fost urmat de exploziile a două butelii de oxigen.

Ajutoare pentru familiile victimelor

Săptămâna trecută, Guvernul condus de Florin Cîțu a decis să ofere ajutoare financiare persoanelor afectate de incendiul de la Matei Balș. Astfel, familiile victimelor vor primi câte 5.000 de lei sub formă de ajutor financiar din partea autorităților.

„Se propune ca familiile celor afectaţi să beneficieze de un ajutor de urgenţă în valoare de 5.000 de lei pentru fiecare persoană afectată. Suma maximă ce poate fi acordată pentru această intervenţie este de un milion de lei”, a declarat Florin Cîţu.

Situația de la Matei Balș se poate repeta oricând

Pe de altă parte, medicul Radu Țincu, Spitalul Floreasca atrage atenția că spitalele din România reprezintă adevărate bombe cu ceas. Într-o declarație la Antena 3, medicul a estimat că tragedii precum cea de la Matei Balș se pot produce oricând. Un incendiu poate izbucni în orice spital din România.

Aceasta pentru că nu există sisteme de avertizare cu senzori de fum, iar incendiile sunt depistate abia când flăcările își fac apariția.