Încă 11 ostatici israelieni vor fi eliberați de teroriștii Hamas

Încă 11 ostatici israelieni vor fi eliberați de teroriștii HamasOstatici din Israel / sursa: instagram Guvern Israel

Israelul a anunțat miercuri că 11 ostatici, care erau ținuți în Fâșia Gaza, vor fi eliberați în această săptămână. Opt dintre aceștia vor fi eliberați joi, iar trei sâmbătă, în cadrul unui armistițiu fragil, menit să pună capăt celor 15 luni de conflict armat cu Hamas.

Oficialii Hamas au acuzat Israelul de întârzierea intrării ajutorului umanitar

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că Israelul a primit de la mișcarea islamistă palestiniană Hamas o listă cu opt ostatici, dintre care trei israelieni și cinci thailandezi, care urmează să fie eliberați joi. De asemenea, vor fi eliberați trei bărbați sâmbătă, toți în viață.
Cu puțin timp înainte de acest anunț, oficiali ai Hamas au acuzat Israelul de întârzierea intrării ajutorului umanitar în teritoriile palestiniene și au avertizat că acest lucru ar putea afecta procesul de eliberare a ostaticilor.
Acordul de încetare a focului, care este valabil din data de 19 ianuarie, prevede în prima fază de șase săptămâni, eliberarea a 33 de ostatici în schimbul a aproximativ 1.900 de prizonieri palestinieni eliberați de Israel. Până acum, șapte israelience au fost eliberate, în schimbul a 290 de palestinieni. Autoritățile israeliene au comunicat că primul grup de ostatici include opt persoane decedate.

Înregistrarea cu un ostatic din Israel

Cei trei israelieni decedați care vor fi predați joi în schimbul unui număr semnificativ de deținuți palestinieni sunt două femei – Agam Berger, în vârstă de 20 de ani, militar, și Arbel Yehud, în vârstă de 29 de ani, civilă – și un german-israelian, Gadi Moses, în vârstă de 80 de ani, conform biroului premierului Benjamin Netanyahu.

Luni seara, Jihadul Islamic, aliat al Hamas în Fâșia Gaza, a difuzat o înregistrare video în care apărea Arbel Yehud. În această înregistrare, tânăra, vizibil tulburată și purtând un hanorac cu glugă bleumarin, menționa data de 25 ianuarie, își spunea identitatea și solicita liderilor Benjamin Netanyahu și Donald Trump să facă tot posibilul pentru eliberarea ostaticilor din Fâșia Gaza.

Fâșia Gaza a primit un aflux de ajutor umanitar

Armistițiul a permis un aflux de ajutor umanitar în Fâșia Gaza, unde nevoile sunt extrem de mari. Totuși, miercuri, un oficial Hamas a declarat pentru AFP că Israelul întârzie acordarea autorizațiilor necesare pentru intrarea ajutorului umanitar, care constă în „carburant, corturi, rulote, utilaje grele”.

„Avertizăm că întârzierile persistente şi nerespectarea de către ocupant a părţii umanitare a acordului de încetarea focului (...) vor afecta dezfăşurarea normală a aplicării acordului, inclusiv cu privire la schimburile de prizonieri”, a susținut acest oficial. Un alt oficial din cadrul mişcării a explicat că Hamasul a cerut intervenţia mediatorilor din Qatar şi Egipt în contextul „forţării ocupantului să adere la acord şi să evite creare unor crize”.

Contactat de AFP, COGAT, agenția Ministerului israelian al Apărării responsabilă de afaceri civile în teritoriile palestiniene ocupate, a respins acuzațiile, calificându-le drept „fake news”.

Potrivit COGAT, 3.000 de camioane au intrat în Fâșia Gaza între duminică, 26 ianuarie, și miercuri la prânz. În același timp, Agenția ONU pentru Refugiați Palestinieni (UNRWA), care coordonează ajutorul umanitar, a declarat că nu deține informații în acest sens. Acordul de încetare a focului prevede intrarea a aproximativ 600 de camioane pe zi în Fâșia Gaza.

„Suntem pregătiţi să pansăm rănile fraţilor şi surorilor noastre din Fâşia Gaza”

După ce aproape toți cei 2,4 milioane de locuitori ai Fâșiei Gaza au fost mutați din cauza războiului, sute de mii dintre aceștia au început să se întoarcă în nordul enclavei începând de luni, fie înghesuiți în remorci, fie parcurgând pe jos kilometrii prin mijlocul ruinelor.

Ajutorul umanitar care ajunge pe cale terestră în Fâșia Gaza a tranzitat miercuri, pentru prima dată de la începutul armistițiului, prin portul egiptean al-Arich. O navă turcă a adus 871 de tone de ajutor, inclusiv 300 de generatoare, 20 de cabine sanitare mobile, 10.460 de corturi și 14.350 de pături, potrivit unui oficial turc.

„Suntem pregătiţi să pansăm rănile fraţilor şi surorilor noastre din Fâşia Gaza şi să răspundem nevoilor temporare pe care le au în domeniul adăpostului”, a susținut Ali Yerlikaya, ministrul turc de Interne.

În cadrul primei faze a armistiţiului, se vor discuta cea de a doua faze, în care se vor elibera ultimii ostatici și încetarea definitivă a războiului.

Urmările războiului din Fâșia Gaza

Dacă calendarul se desfășoară conform planului, ultima etapă va viza reconstrucția Fâșiei Gaza și restituirea cadavrelor ultimilor ostatici decedați în captivitate.

Războiul a fost declanșat de un atac lansat de Hamas în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023, care a dus la moartea a 1.210 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, conform unui bilanț întocmit de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Dintre cele 251 de persoane răpite în timpul atacului, 87 sunt încă ținute ostatici, iar cel puțin 34 dintre acestea sunt decedate, conform autorităților israeliene.

Ofensiva lansată de Israel în Fâșia Gaza, ca represalii, a dus la moartea a cel puțin 47.317 persoane, majoritatea civili, conform Ministerului Sănătății al Guvernului Hamas, date considerate fiabile de către ONU.