Înalta Curte, obligată să tragă la sorți toți membrii completurilor de cinci judecători
- Roland Căt ălin Pena
- 8 noiembrie 2018, 00:33
Curtea Constituțională a admis, ieri, cu majoritate de voturi, sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție pe tema constituirii completurilor de cinci judecători.
Președintele CCR, Valer Dorneanu, a explicat la finalul ședinței că Instanța supremă a dat mai multe hotărâri începând cu anul 2014, potrivit cărora erau desemnați prin tragere la sorți doar patru membri ai completelor de cinci. Urmează ca Înalta Curte să ia de îndată măsurile necesare pentru constituirea completurilor de 5, în sensul desemnării prin tragere la sorți a tuturor membrilor acestor completuri, a mai spus Dorneanu, potrivit Agerpres.
„În data de 2 octombrie 2018, Curtea Constituțională a fost sesizată de către prim-ministru cu o „cerere de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, determinat de refuzul explicit al acestei din urmă autorități publice de a aplica o lege adoptată de Parlament și substituirea în acest mod, implicit, autorității legiuitoare”. Sesizarea constituie obiectul dosarului nr.1417E/2018”, informa CCR. Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, afirma, referitor la completul de judecători de la ICCJ care se ocupă de dosarul său privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman, că acesta este nelegal și că se va consulta cu avocații pentru a vedea ce demersuri se pot face.
Șefa Instanței supreme, Cristina Tarcea, declara pe 25 septembrie că legea care modifică Legea 304/2004 nu are dispoziții tranzitorii, care să impună, pentru anul 2018, tragerea la sorți a completurilor de cinci judecători, ea urmând să fie aplicată din ianuarie 2019.