Venezuela este din nou în revoluție. Azi este anti-comunistă, data trecută a fost pentru aducerea comunismului la putere, care imediat a sărăcit această țară bogată. Până în 1909 avuseseră loc nu mai puțin de 50 de revoluții.

O revoluție izbucnea în Venezuela imediat după moartea dictatorului Juan Vicente Gomez, la 17 decembrie 1935.

Iată cum marca evenimentul, sub titlul „Țara în care...nu se plătesc impozite – Ceva despre Juan Vicente Gomez”, Ilustrațiunea Română din 15 ianuarie 1936:

În 1909, Capriano Castro, președinte al republicii Venezuela, a plecat în Europa ca să-și caute sănătatea. Pe timpul lipsei sale, afacerile statului au rămas pe mâna fostului crescător de vite Juan Vicente Gomez, omul său de încredere.

Juan Gomez (FOTO) s-a achitat cât se poate de bine de misiunea ce i-a fost încredințată. Atât de bine, încât la înapoierea sa, Castro a aflat că nu mai este președintele Venezuelei, că a fost destituit în lipsă de fostul crescător de vite, că e în același timp ruinat și exilat.

Instalat în 1909, Gomez a devenit dictatorul Venezuelei.

Nimeni și nimic n-au putut să-l răstoarne de pe tronul pe care l-a făurit singur.

Acest veteran al dictatorilor, despotul complet, făcuse astfel încât cea mai mică dorință a sa să aibă tăria unei legi în această țară cu 4 milioane de locuitori.

Când a murit zilele trecute, la vârsta de 76 de ani, toți au fost convinși că e numai un zvon și s-au temut să-i dea crezare de frica poliției dictatorului. Când zvonul s-a dovedita autentic, a izbucnit revoluția.

Cum Venezuela este o țară foarte prielnică revoluțiilor de club, tulburările au început, vor dura probabil multă vreme – desigur până la apariția unui nou Gomez.

Unii vor să vadă în defunctul despot-președinte al Venezuelei un Nerone modern, alții îl socotesc cel mai binefăcător al țării sale și fac apologia vieții, carierei și operei sale de conducător.

E foarte greu să fii judecător al acestei cariere fabuloase.

Într-o țară constituțională, care numără numai 2% albi, restul locuitorilor fiind negri, indieni și metiși. Vom povesti de aceea ascensiunea lui Gomez, liber fiind fiecare cititor să-și tragă concluziile.

Când acest om, care nu știa să scrie și să citească, a luat în mână frâiele statului, Venezuela era în plină bancrută.

Se acumulaseră pe capul ei datorii imense și obiceiul de a refuza sistematic plata datoriilor îndepărtase orice speranță de a contracta altul nou. Cât privește impozitele, ele erau zdrobitoare și ca atare...nu era nimeni dispus să plătească.

Cele 50 de revoluții izbucnite de la întemeierea statului și până la venirea lui Gomez, n-au soluționat cu nimic această problemă.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric