În România, nu va fi interzisă încălzirea cu lemne. Comisia Europeană explică măsurile propuse în PNRR
- Ramona Rotaru
- 16 decembrie 2021, 18:29
Subiectul legat de încălzirea cu lemne a devenit extrem de controversat în România. Tocmai din acest motiv, Comisia Europeană a venit cu precizări pe baza acestei teme. Încălzirea cu lemne nu va fi interzisă, ci se caută o strategie sustenabilă și durabilă pentru protejarea pădurilor.
În cadrul unui comunicat oficial, Comisia Europeană a decis să vorbească despre unul dintre cele mai controversate subiecte legate de încălzire. Oficialii au vrut să precizeze faptul că, în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu există dispoziții cu privire la interzicerea încălzirii pe lemne. Normele impuse fac referire la problema exploatării forestiere ilegale intensive a pădurilor din România.
„Nu există nicio dispoziție specifică în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care să oblige autoritățile române să impună interzicerea încălzirii pe bază de lemne până în 2023.
Planul de redresare și reziliență al României cuprinde reforme și investiții privind sistemele de gestionare și de guvernanță ale pădurilor menite să abordeze problema exploatării forestiere ilegale intensive a pădurilor din România, din cauza căreia asistăm la o reducere a absorbției naturale de carbon de către păduri, la pierderea semnificativă a biodiversității și la o creștere a riscurilor de dezastre (componenta „Păduri și protecția biodiversității”)”, arată Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Măsurile din Planul Național de Redresare și Reziliență includ și renovarea clădirilor, pentru o eficiență energetică mai mare
PNRR cuprinde o serie de reforme cu privire la protejarea mediului înconjurător și a pădurilor. Pe lângă combaterea exploatării forestiere ilegale și de îmbunătățire a gestionării pădurilor, se încearcă și obținerea unei eficiențe energetice pentru clădiri, susține Comisia Europeană.
„În mod similar, reforma privind decarbonizarea sectorului de încălzire-răcire asigură sustenabilitatea și trasabilitatea biomasei, pentru a preveni orice impact negativ al utilizării bioenergiei asupra biodiversității și pădurilor și pentru a diversifica mixul energetic utilizat, pe lângă biomasa forestieră, pentru încălzire și răcire. (Componenta „energie”)
Acestea fiind spuse, o nouă strategie națională pentru păduri și legislația secundară ulterioară vor stabili criterii de durabilitate pentru biomasa forestieră utilizată în scopuri energetice și vor include acțiuni specifice de combatere a exploatării forestiere ilegale și de îmbunătățire a gestionării pădurilor. Se preconizează că un sistem informatic integrat (care va include SUMAL – sistemul românesc de urmărire a materialelor lemnoase) va monitoriza obligațiile legale referitoare la recoltarea lemnului, regenerarea în timp util a pădurilor, sănătatea pădurilor, starea de conservare a habitatelor forestiere, impactul schimbărilor climatice și adaptarea la schimbările climatice a diferitelor ecosisteme forestiere.
De asemenea, trebuie remarcat faptul că planul include măsuri de eficiență energetică pentru clădirile private/publice, cu obiectivul de a se realiza cel puțin o renovare la nivel mediu, reducându-se astfel consumul de energie pentru încălzire cu cel puțin 50 %. În plus, planul include investiții în centrale de cogenerare de înaltă eficiență pentru sistemele de termoficare. Mai mult, se preconizează că rețeaua de distribuție a gazelor care va permite transportul hidrogenului verde în regiunea Oltenia va înlocui combustibilii solizi și biomasa, care se utilizează în prezent pentru încălzirea locuințelor, apa caldă menajeră și gătit”, mai arată Reprezentanța Comisiei Europene în România.