Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
În timp ce Europa este atentă la ofensiva vamală a lui Donald Trump și la dialogul surzilor între Casa Albă și Kremlin, la Varşovia se elaborează un scenariu demn de o adevărată putere continentală. Strategia Poloniei porneşte de la un program de înarmare fără precedent în istorie care va schimba echilibrul de forţă într-o regiune unde, secole la rând, acesta a fost condiționat de Moscova şi Berlin. ,,Nu vrem să redevenim colonie rusă’’ - sau germană, am adăuga noi - pare să fie deviza proiecţiei de putere a unei naţiuni de 37 de milioane de oameni, aflată mereu în bătaia vântului, din est sau vest.
Asupra acestei stări de lucruri mă voi opri în rândurile de mai jos încercând să analizez adevăratele coordonate ale înarmării Poloniei, dincolo de elementele de condiţionalitate evidente, generate de conflictul din Ucraina.
Înarmarea, doar o componentă în ecuația de putere a Varșoviei
În ianuarie 2023, am scris articolul ,,De ce Polonia poate?’’ în care încercam să interpretez mutațiile intervenite în politica de apărare a Varşoviei, în condiţiile războiului din est, început de un an. Acum, la trei ani şi jumătate de la debutul ,,operaţiunii speciale’’ a lui Putin, revin asupra subiectului în încercarea de a demonstra resorturile subtile ale inițiativelor de înarmare promovate de guvernele varșoviene.
Mă refer aici la modul cum poziția geografică a Poloniei se transformă treptat într-o oportunitate de prim rang, în context geopolitic regional. Efortul său pe linie militară este doar o componentă a unui proces sistematic, mai profund decât pare la prima vedere, prin care Varșovia va remodela echilibrul geopolitic într-o regiune care se întinde între Marea Baltică și Marea Neagră, cu implicații asupra echilibrului continental.
În 2024, Polonia a cheltuit ceva mai mult de 40 de miliarde euro pentru înarmare, cifră care reprezintă 4,1 % din Produsul intern brut. La sfârșitul acestui an se va ajunge la 4,7 %. Modul cum au fost gândite aceste cheltuieli reflectă un calcul economic pe care puține state l-au făcut. Fiecare euro alocat apărării înseamnă o creștere economică de 30 de eurocenți.
Apărarea nu înseamnă doar înarmare
În 2032, armata Poloniei va număra 300 de mii de militari și va fi a treia din NATO după Statele Unite și Turcia. De fapt, a obținut această poziție la începutul anului, când avea 208 mii. Concurența pare să vină din partea Germaniei, dacă avem în vedere planurile cancelarului Friedrich Merz, dar Varșovia are un avans de cel puțin 5 ani. A înțeles că nu doar armata regulată asigură apărarea țării. Polonezii de vârstă adultă, de exemplu, urmează cursuri de pregătire militară după un program inspirat după cel israelian. ,,Cultura de securitate și apărare’’ a țării face parte din programul de învățământ preuniversitar. Există cursuri de ,,educație pentru securitate’’ care cuprind bazele disciplinei militare, exerciții aplicative, trageri cu armamentul ușor de infanterie.
Istoria generează educația de securitate
Componenta pedagogică în ceea ce privește apărarea țării este una dintre coordonatele strategiei naționale de securitate, finanțată prin mecanisme extrabugetare cum ar fi, de exemplu, Fondul de susținere a forțelor armate. Inițiativele și programele de acest gen au fost asumate de toate forțele politice ale țării, indiferent de ideologie sau doctrină.
Doctrina politică privind înarmarea este una singură. Să nu uităm că doar în secolul trecut, Polonia a fost ocupată pe rând de două forțe totalitare - naziști și sovietici - după numai 20 de ani de existență a statului polonez modern. Ca să nu mai vorbim de atrocitățile comise de ruși la Katyn împotriva elitei militare a Poloniei sau de modul cum s-au comportat ocupanții germani în perioada 1939-1945. Aceste aspecte sunt încă prezente în memoria colectivă a poporului, de unde și modul cum este percepută amenințarea externă. Dacă spre vest lucrurile s-au mai așezat pe o frontiera naturală - râurile Oder și Neisse - în nord este exclava rusă Kaliningrad, iar spre est nu există bariere naturale.
Dacă ar fi să luăm în considerație numai rațiunile istorice, Polonia are tot interesul să se pregătească de război. Ar fi însă prea puțin pentru o națiune care a construit un adevărat imperiu înaintea Rusiei și chiar a Germaniei.
Despre dimensiunea procesului de înarmare
În 2022, Parlamentul de la Varșovia, Seimul, a votat Legea apărării patriei care reglementează cuantumul cheltuielilor militare ale statului, dublându-le în comparație cu norma de atunci a Alianței Nord-Atlantice de 2% din PIB, stabilită la summitul din Țara Galilor, în 2014. Ulterior, procentul a crescut ajungându-se la cifra menționată mai sus. Seimul a votat, dar guvernele - repet, indiferent de culoarea politică - au respectat o linie de conduită prin care apărarea devenea obiectivul național numărul unu. Dotarea armatei cu armament de ultimă generație este în afara oricărui calcul de natură politicianistă sau electorală.
Polonia are sau va avea mai curând decât alții 1000 de tancuri K2 BlacK Panther de fabricație sud-coreeană, 50 de avioane F-35, 500 de lansatoare Himars, 6 baterii Patriot, 32 elicoptere AWK19 - produse de italienii de la Leonardo - 400 tancuri Abrams, 100 elicoptere Apache. Sunt numai câteva din noile dotări ale armatei poloneze. Unele informații vehiculate în cercuri ale diplomației militare europene arată că în 2026 Varșovia va achiziționa două sau trei exemplare ale noului submarin U212 NES (Near Future Submarine). Este vorba de o navă ,,clasică’’ de ultimă generație cu propulsie independentă de aer ( AIP-Air Independent Propulsion) și baterii cu litiu, construită de Fincantieri - grupul italian Leonardo - și societatea anglo-italiană Faist Electronics.
Ca și marina noastră, polonezii dispun actualmente de un singur submarin - activ, însă - de tip Orzel (sovietic, clasa Kilo, construit în 1986). Doar că marina poloneză va avea două noi nouțe, în următorii doi ani…
Viziunea Varșoviei asupra viitorului potențial de apărare al țării nu se limitează la arsenalul de război, ci și la optimizarea mobilității prin investiții în infrastrucură, transporturi - rutiere și feroviare - și construcția unui mare port de containere la Marea Baltică (Swinoujscie). Toate acestea au fost gândite cu mult înaintea summitului NATO de la Haga, când conexiunile logistice au devenit componente ale efortului de apărare transatlantic.
O parte a inițiativelor enumerate mai sus sunt incluse în programul ,,Baltic Defense Line’’ - un ,,scut oriental’’ la frontiera cu exclava Kaliningrad și Bielorusia, de protecție spre est a Alianței.
