Am descris pe larg avantajele pe care echipa de comunicare de la Casa Albă le-a dibuit în apariția lui Donald Trump la o conferință de presă alături de un oaspete străin. Dacă pe la Casa Albă s-ar fi nimerit să fie în zilele respective trimisul statului Tuvalu (cinci atoli și patru insule de recif), mai mult ca sigur ar fi beneficiat de o conferință de presă comună cu președintele american. Și cu toate acestea, telespectatorii români au putut vedea o presă americană tăbărîtă asupra președintelui american, cei care au pus întrebări lăsînd impresia că mai au puțin și aruncă în Donald Trump cu microfonul.

Ceea ce-au surprins telespectatorii români în direct din atmosfera relaţiei dintre Donald Trump şi jurnaliştii de la faţa locului e doar un crîmpei – şi, după opinia mea, fără prea mare putere evocativă – al Războiului pe viaţă şi pe moarte angajat de presa americană împotriva lui Donald Trump. Indiscutabil, presă de-adevăratelea, cea americană nu-l iartă pe atotputernicul de la Casa Albă cînd îl prinde în ofsaid. Cele două planuri ale poziţiei gazetăreşti americane faţă de preşedinte sunt cel al informaţiilor pe care Casa Albă le-ar vrea ascunse, dar pe care presa, dacă pune mîna pe ele – şi-şi face un ţel al vieţii din a pune mîna pe ele – le dă publicităţii fără să clipească şi dacă la Casa Albă ar fi favoritul presei sau al unei anumite părţi a presei.

Al doilea plan e cel al comentariilor. Aici, deşi mai funcţionează simpatiile şi antipatiile, totuşi, presa funcţionează ca un zoolog în faţa unei broaşte. E gata s-o despice analitic. Sub semnul acestor aspecte ale presei americane, ţinînd nu numai de profesionalism, dar şi de un specific (Regina Maria, Carol al II-lea, ca să dau două exemple de străini, s-au arătat uluiţi şi revoltaţi de obrăznicia presei americane), relaţia dintre preşedintele american şi presă a fost dominată din totdeauna de beligeranţă reciprocă. În cazul relaţiei dintre Donald Trump şi Presa americană, situaţia e de o noutate absolută. Presa americană duce un război făţiş asumat şi declarat public împotriva lui Donald Trump avînd drept scop plecarea acestuia de la Casa Albă. Nu ştiu dacă pînă la urmă Donald Trump va pleca de la Casa Albă înainte de a-şi încheia mandatul.

Sigur e că Războiul angajat de presă împotriva sa îi aduce pagube uriaşe nu numai în planul imaginii, dar şi în cel al rezultatelor practice obţinute în concretizarea Programului. Indiferent de ceea ce face Donald Trump, Presa americană, în frunte cu CNN, prezintă atît prin manipularea faptelor, cît prin şi tendenţiozitatea comentariilor fiecare decizie a sa, chiar şi cînd aceasta e benefică Americii, drept un dezastru al unei politici abramburite, angajată de un amator. Se cuvine a semnala că față de campania de alegeri, pe parcursul căreia Presa americană, ostentativ de partea lui Hillary Clinton, l-a atacat pe Donald Trump pentru derapaje de la democrație, acum se înregistrează o schimbare de accent. Președintele e făcut harcea parcea prin prezentarea drept un incompetent ridicol ajuns în fruntea SUA.

Să luăm un exemplu. La summitul NATO de la Bruxelles, Donald Trump i-a ameninţat pe cei din NATO că-i va pune să plătească cheltuielile făcute de SUA în favoarea lor, în cadrul Alianţei, şi retroactiv. E ştiut punctul central al politicii externe a preşedintelui Donald Trump: Să obţină de la aliaţii Americii şi de la membrii NATO să contribuie cu mai mulţi bani la fondurile de apărare, astfel ca povara fiscală de pe umerii Americii să se mai reducă. În cartea care cuprinde viziunea sa despre America şi despre lume, Crippled America. How to Make America Great Again, din 2015, Donald Trump atrage atenţia asupra unei realităţi nenorocite pentru țara sa: „Noi asigurăm protecţia Germaniei. Noi protejăm Japonia. Noi protejăm Coreea de Sud. Sînt ţări bogate şi puternice. Noi nu obţinem în schimb nimic de la ele.

Ar fi timpul pentru o schimbare în acest sens. Ar fi timpul ca noi să fim din nou cîştigătorii. Noi avem 28.500 de soldaţi americani extraordinari pe graniţa dintre sudul şi nordul Coreei. Ei se expun zilnic la pericole. Ei sînt singura întărire care protejează Coreea de Sud. Iar noi ce obţinem în schimb din partea Coreei de Sud? Ei ne vînd produsele şi cu profit frumuşel. Ei ne fac nouă concurenţă. Ceea ce vreau să spun e că noi cheltuim trilioane de dolari pentru a proteja alte ţări. Noi plătim astfel privilegiul de a ne bate în locul lor. A venit timpul ca restul ţărilor Lumii să-şi plătească partea lor şi, dacă voi avea un cuvînt de spus în chestia asta, ele vor plăti!”

Teoretic, Donald Turmp se bate pentru a-i face pe aliaţii bogaţi ai Americii să dea mai mulţi bani ca pînă acum pentru întreţinerea Alianţei şi pentru apărarea proprie. Reducînd povara fiscală a Americii, dată de contribuţia mică a aliaților de pînă acum, punînd Germania, Japonia, Coreea de Sud să-şi plătească propria apărare, Donald Trump lucrează în folosul Americii, tot mai prăpădită în materie de lucrări publice. La Summitul NATO de la Bruxelles, iniţiativa lui Donald Trump a fost în favoarea Americii. Te-ai fi aşteptat ca presa americană să-i fie alături. Nu de alta, dar e presă americană, şi nu germană! Ei bine, n-a fost așa. La Conferinţa de presă de la Casa Albă, un jurnalist american i-a pus lui Klaus Iohannis această întrebare: „Acum cîteva săptămîni, preşedintele Trump a fost la Bruxelles la o întâlnire NATO şi nu numai că a încurajat membrii NATO să plătească cei 2% din PIB necesari pentru apărarea naţională, dar a şi spus că ţările, inclusiv a dumneavoastră, care nu au plătit 2% în trecut ar trebui să recupereze cu diferenţa. Credeţi că aceasta este corect?”

E mai mult decît interesant că Klaus Iohannis fusese prezentat în Statementul lui Donald Trump drept exemplu de șef de stat NATO care s-a grăbit să-i asculte indicaţia de a scoate banii: „Acolo, 23 dintre cetăţenii României au plătit preţul final, iar America onorează sacrificiul lor. Vreau să recunosc preşedintelui Iohannis autoritatea sa în angajarea României în privinţa creşterii cheltuielilor cu apărarea de la 1,4% din PIB la peste 2%. Sperăm ca alţi aliaţi NATO să urmeze exemplul României în privinţa îndeplinirii obligaţiilor financiare şi plătind cotele corespunzătoare pentru costurile cu apărarea.” România şi-a trecut în PIB-ul pe 2017 2% pentru Apărare. De altfel, în Statement, preşedintele american se făleşte cu faptul că încep să vină banii: „Dar voi spune următoarele: datorită acţiunilor noastre, banii încep să se strîngă la NATO. Banii încep să vină. Alte ţări încep să realizeze că este timpul să plătească, şi fac acest lucru. Sînt foarte mîndru de acel lucru.”

Normal ar fi fost ca jurnalistul american să-l întrebe pe Klaus Iohannis cum a reuşit să-i facă pe români să dea banii. Nu de alta, dar sunt bani în favoarea Americii. Din cîte se vede însă din întrebare, jurnalistul american i-a pus lui Klaus Iohannis o întrebare tendenţioasă. O întrebare din care rezultă că gesturile lui Donald Trump de a-i pune pe alţii să-și plătească apărarea astfel încît povara fiscală de pe umerii Americii să se mai uşureze sunt un dezastru. Nu poţi să nu remarci, pentru a în- ţelege proporţiile Războiului dus de Presa americană împotriva lui Trump, că jurnalistul a folosit dreptul la o întrebare pusă oaspetelui pentru a-i mai arde un cot în burtă lui Donald Trump. Se va spune că pînă la urmă americanii îl vor privi pe preşedinte din perspectiva lor şi nu a presei.

Da, dar pînă cînd americanii vor simţi la buzunarul lor rezultatele politicii lui Donald Trump, imaginea tuturor rezultatelor e creată de presă. Planul informaţiilor e cel mai periculos. Presa americană şi-a dobîndit de-a lungul timpului o autoritate de neclintit în materie de dezvăluiri de informaţii dibuite prin seifuri. Din acest punct de vedere, tot ce publică marea presă americană ca document, ca informaţii din surse, are puterea credibilităţii. De cînd a venit la Casa Albă, Donald Trump se confruntă cu un incredibil val de scurgeri de informaţii. Toate ajung în presa americană. Sunt şi informaţii false sau doar parţial adevărate, precum cea despre motivul revocării vizitei în Anglia.

Toate informaţiile compromiţătoare date de presa americană despre Donald Trump sunt însă credibile. Prezentate ca obţinute prin spargeri de seifuri, ele au mare impact public. Se spune că nici un politician n-a cîştigat Războiul cu presa. Nici Donald Trump n-are cum să-l cîştige. Mai ales că e un război în care Presa americană folosește arme mediatice de distrugere în masă.