Cât de important este ce ne acoperă la exterior faţă de ce avem în interior?
Cea de-a doua piele
Î mbrăcaţi-vă bine, pentru că şi un băţ, dacă-i gătit, nu mai arată a băţ“, spunea Don Quijote.Vorbele personajului lui Cervantes pot fi sintetizate astfel: hainele nu mai sunt de mult un simplu înveliş, ci şi un mod de exprimare, de protecţie şi de control. Ele spun ceva despre noi, despre unde suntem şi unde am vrea să ajungem, despre vârsta noastră, despre starea de spirit în care ne aflăm. O fac cu mult înainte ca noi să spunem ceva şi aproape întotdeauna mai bine.
Nu vom vedea niciodată un costum Armani mergând cu metroul, tocmai pentru că omul care îl poartă vrea prin aceasta să transmită un mesaj. Îmbrăcat diferit, ar putea probabil experimenta călătoria prin subteran, dar el, costumul, ar cădea în derizoriu. Din acelaşi motiv, un papuc din plastic are foarte puţine şanse să calce vârful unui pantof Gucci: fac parte din lumi diferite, şi nu doar din punctul de vedere al preţului. În afară de a acoperi, haina şi accesoriile oferă protecţie.
Ochii obosiţi se pot ascunde sub ochelari, sânii mici sub sutien şi un posterior prea mare sub o fustă largă. Nu în ultimul rând, ele sunt şi o formă de control. În funcţie de modul în care oamenii reacţionează la vederea veşmintelor pe care le purtăm, putem afla ceva despre ei, despre gusturile sau valorile lor.
Da, haina îl face pe om, întrucât cel care poartă veşminte nepotrivite cu persoana sa, cu ceea ce vrea ori cu cadrul în care se află, indiferent de cât de bun sau de valoros este, la un moment dat se va împiedica în ele. (Elena Georgescu)
Omul-umeraş Cu mulţi se întâmplă de parcă hainele-i aleg pe ei. „Moda e ceea ce adopţi când nu ştii cine eşti“, era de părere scriitorul Quentin Crisp. Corect. Câtă lipsă de imaginaţie îţi trebuie să te îmbraci ca 80 la sută din populaţie, doar pentru a respecta acel stupid şi impersonal „se poartă“? La fel se întâmplă şi cu dependenţa de mărci.
Într-un articol din EVZ, psihologul Raluca Ionescu spunea: „Când te ascunzi în umbra unei mărci, mutilezi din personalitatea ta. De la a purta haine am ajuns să purtăm nume de firme şi de persoane. Ne transformăm încet în reclame ambulante“. Printr-o ciudată inversare, învelişul devine miez, iar omul doar un manechin de prezentare. Dar cea mai interesantă e invitaţia la un eveniment ce are loc seara, însoţită de somaţia „ţinuta de seară obligatorie“. Cu alte cuvinte: „Sigur aveai de gând să vii în şort şi-n şlapi, dar ţi-am dejucat intenţia“. Şi mă gândesc aşa: dacă haina şi omul tot sunt puse pe acelaşi palier, de ce n-aş trimite doar costumul? Poate pe el îl lasă să intre fără mine. În încheiere, o poveste adevărată. Un prieten, patron al unei companii de multe milioane de dolari, umblă doar în blugi şi-n tricou. În acelaşi timp, şoferul lui poartă costum (e alegerea lui). La întâlnirile de afaceri cu oameni cu care nu s-a văzut până atunci, patronul e din start lăsat afară, iar şoferul poftit înăuntru. După două minute, directorii ies, cerându-şi mii de scuze. Cine greşeşte: omul care nu dă doi bani pe haine sau cei care nu dau doi bani pe om? (Adrian Georgescu)
Recomandările noastre
