De curând, la Editura Evenimentul şi Capital din Bucureşti a apărut o carte valoroasă, deosebit de interesantă – În ochiul ciclonului. Constantin Boştină: „Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu”. Chiar titlul este incitant, percutant, ciclonul fiind un vânt puternic însoţit de ploi torenţiale şi de descărcări electrice, cunoscut sub diferite denumiri, ca uragan, taifun etc

 Este lesne de înţeles că titlul se referă la Nicolae Ceauşescu. Lucrarea, care conţine 325 de pagini, a fost realizată pe baza dialogului fructuos purtat de domnul Constantin Boştină cu Alice Barbu, istoric şi cercetător prolific al istoriei recente şi cunoscutul jurnalist Sorin Roşca Stănescu, care l-au chestionat cu cerbicie pe cel care le-a făcut destăinuiri senzaţionale, din surse directe, din timpul regimului Ceauşescu. 

Constantin Boştină s-a născut pe 1 august 1946. A urmat Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu şi apoi Facultatea de Comerţ din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1969. Este doctor în economie, specialitatea „Economia mondială”, titlu obţinut în 1987 la ASE Bucureşti. Are o experienţă profesională bogată în domeniul economiei, fiind un specialist de marcă şi s-a implicat în dezvoltarea sectorului privat de vârf. De asemenea a desfăşurat o activitate publicistică prodigioasă, a editat peste 100 de studii şi articole în reviste şi presa de specialitate. Lucrarea sa de referinţă „Prezent şi perspectivă în economia mondială” a apărut în 1989 la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti. A ocupat mai multe funcţii de răspundere în domeniul economiei, ştiinţei, învăţământului, educaţiei, audiovizualului, de ministru adjunct, cât şi demnităţi politice.

În perioada 1973-1975 a fost preşedinte al Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România, iar între 1975-1980, preşedinte al Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor şi al Comitetului Naţional Român pentru UNICEF. L-am cunoscut şi am colaborat productiv, în perioada 1975-1979, când eram preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea al Organizaţiei Pionierilor. A avut o ascensiune politică fulminantă, ajungând secretar personal al lui Nicolae Ceauşescu, între anii 1980 şi 1982. Constantin Boştină este o personalitate de anvergură, un om inteligent, luminat, integru, perseverent, pragmatic, flexibil, cu spirit organizatoric, care detestă improvizaţia, formalismul şi festivismul. Memoriile sale oferă cititorului dezvăluiri veridice, extrem de utile despre Nicolae Ceauşescu şi despre regimul său, care contribuie la o mai bună înţelegere a evenimentelor de la sfârşitul secolului trecut şi începutul celui actual.

În „Cuvânt înainte”, Constantin Boştină motivează de ce, la peste 30 de ani de la evenimentele din 1989, s-a hotărât să vorbească într-o carte despre statutul său de secretar personal al lui Nicolae Ceauşescu. Pentru că pe parcursul vieţii sale, începând din studenţie (1964-1969) şi până în 1989 a fost profund marcat de personalitatea lui Nicolae Ceauşescu, aşa cum a fost ea, cu bune şi  rele. În acea perioadă frământată a fost, fie în relaţie directă cu Nicolae Ceauşescu, fie foarte aproape de el şi a încercat să dea viaţă celor promovate de acesta, iar Ceauşescu a ţinut seama de punctele sale de vedere. Indiscutabil Nicolae Ceauşescu  avea încredere în Constantin Boştină,  ba chiar îl simpatiza, însă nu l-a promovat într-o funcţie înaltă în conducerea superioară de partid, fiindcă avea o personalitate puternică şi nu accepta postura de marionetă.

Constantin Boştină a fost şi încă este frământat de întrebarea dacă perioada 1965-1989, când Nicolae Ceauşescu era liderul partidului şi al statului, a fost una fastă sau nefastă pentru România şi afirmă că a fost mai mult fastă decât nefastă. În opinia sa, epoca 1965-1980 a fost caracterizată de progres şi dezvoltare economică, dar şi de mari erori făcute de Ceauşescu mai ales după anul 1980, până în 1989. Meritele şi greşelile lui sunt analizate, în mod obiectiv, în cuprinsul cărţii. Erorile făcute de Ceauşescu în domeniul economic s-au acumulat în timp şi au generat o criză socială, care a determinat pierderea popularităţii de care se bucura şi a aderenţei populare.

Constantin Boştină subliniază că atât el cât şi cei doi co-autori, Sorin Roşca Stănescu şi Alice Barbu nu şi-au propus să facă o reabilitare a lui Nicolae Ceauşescu, „reabilitarea o vor face sigur, istoria şi naţiunea”.

În „Prefaţă”, Alex Mihai Stoenescu încadrează confesiunile lui Constantin Boştină în categoria mărturiilor istorice. Acesta s-a bucurat de încrederea lui Nicolae Ceauşescu, de aceea informaţiile prezentate în lucrare au valoare istorică şi sunt credibile, fiindcă fac o analiză profundă a fenomenelor care s-au întâmplat în România, în acea perioadă şi se întâmplă şi astăzi. Ele pot intra în  biografia temei „Sfârşitul regimului Ceauşescu”. 

Volumul oferă multe informaţii inedite, captivante, despre rolul lui Nicolae Ceauşescu în viaţa politică internă şi internaţională, despre activitatea celor care făceau parte din conducerea partidului, din Comitetul Politic Executiv, despre rolul jucat de Elena Ceauşescu şi membrii familiei Ceauşescu, de grupurile de influenţă şi de persoanele din jurul celor doi din vârful puterii etc. De asemenea se analizează cu imparţialitate unele evenimente politice care s-au petrecut în perioada 1965-1989. 

Referitor la relaţia dintre Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu se reliefează faptul că Elena Ceauşescu a creat un centru de putere paralel, că îl spiona pe Nicolae Ceauşescu, îi surâdea ideea de a ajunge la Cabinetul 1 şi că a avut o înfluenţă catastrofală asupra lui. Constantin Boştină îi face acesteia o prezentare negativă, în sensul că „s-a urcat în copac şi nu mai ştie să aterizeze”. Între cei doi s-au creat tensiuni, o antipatie profundă, pentru că Boştină devenise o barieră între ea şi Nicolae Ceauşescu şi de aceea a fost nevoit să plece în funcţia de ministru adjunct la Ministerul Industriei Uşoare. Membrii familiei Ceauşescu, promovaţi în diferite funcţii au avut un rol pozitiv.

În „Postfaţă” renumitul istoric şi ziarist Ion Cristoiu consideră că propulsarea Elenei Ceauşescu în funcţia neoficială de al doilea om în statul român a dus la o conducere bicefală a ţării, mai precis la o dictatură bicefală. În opinia sa, drama României lui Ceauşescu n-a fost dictatura ci dictatura bicefală, percepută ca un dezastru. În calitate de preşedinte al UASCR, Constantin Boştină a colaborat cu Nicu Ceauşescu, supranumit „prinţişorul”. Atât Nicolae cât, mai ales Elena Ceauşescu, îşi  puneau mari speranţe că Nicu va fi capabil să preia ştafeta şi să ajungă secretar general al PCR, dar, deşi îl vizau ca succesor, ei se temeau de el şi de colaboratorii săi, că puterea va fi preluată de acesta înainte ca ei să o cedeze. 

Nicolae Ceauşescu este prezentat ca un expert în politici globale şi un jucător politic major, capabil să influenţeze decizii cardinale ale politicii internaţionale, ca urmare, România îşi câştigase statutul de cea de-a cincea putere diplomatică a lumii, iar Nicolae Ceauşescu  a dobândit  reputaţia de om de stat la nivel mondial, cu profundă cunoaştere şi înţelegere a problemelor internaţionale. A vizitat peste 100 de state din Europa, Asia, America, Africa şi a fost primit cu onoruri la cele mai înalte curţi ale lumii. A făcut echilibristică între cele două mari puteri, SUA şi URSS, a mediat înţelegerile dintre SUA şi China, între URSS şi China, precum şi în Orientul Mijlociu. A vizitat de patru ori SUA, la invitaţia preşedinţilor Richard Nixon, Gerald Ford şi Jimmy Carter. De fiecare dată, la Washington a desfăşurat o activitate deosebit de intensă. În vizita din 4-7 decembrie 1973 a beneficiat de cele mai înalte  onoruri pe care le-a primit vreodată în SUA un reprezentant al României. În vara anului 1978, România devenise partener privilegiat al SUA şi a beneficiat de Clauza Naţiunii Celei Mai Favorizate.

În perioada 1-24 iunie 1971, Ceauşescu a vizitat patru state comuniste asiatice: R P Chineză, RPD Coreeană, RD Vietnam şi RP Mongolă. Unii analişti consideră că vizitele oficiale efectuate în China - care se afla în plină revoluţie culturală şi Coreea de Nord au avut un impact devastator, pentru că au declanşat cursul nefast al politicii lui Nicolae Ceauşescu, exacerbarea cultului personalităţii şi deturnarea mişcării de tineret. Pe 13 iunie 1978 a efectuat prima vizită de stat pe care o făcea un conducător dintr-o ţară socialistă în Marea Britanie, unde s-a bucurat de o primire fastuoasă. În vara anului 1978, Ion Mihai Pacepa, director adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (spionaj) a fugit din ţară şi a obţinut azil politic în SUA, aceasta fiind o adevărată lovitură pentru Ceauşescu. În 1977-1978 a început decăderea din punct de vedere economic a României datorită concepţiei politice promovată în 1971. După 1980, Ceauşescu nu a mai înţeles necesitatea retehnologizării economiei şi s-a dovedit că opinia conform căreia România se poate dezvolta prin forţe proprii a fost greşită. În anul 1983 au început lucrările la Casa Poporului, o cheltuială enormă pentru un stat cu o economie oarecum în derivă. După 1984-1985 a existat şi o formă de activitate organizată de discreditare a lui Ceauşescu. Pentru plata datoriei externe s-au exportat materii prime, piaţa internă a avut de suferit iar nivelul de trai al românilor a scăzut îngrozitor.

Nicolae Ceauşescu a efectuat numeroase vizite în URSS, la Moscova. Relaţiile cu fosta Uniune Sovietică s-au tensionat după anul 1968. Pe 21 august 1968 Nicolae Ceauşescu a condamnat invadarea Cehoslovaciei de către trupele unor state din Tratatul de la Varşovia, la care ţara nostră nu a participat. A fost o zi de cotitură istorică. Pe 25 mai 1987, Gorbaciov a venit pentru ultima oară în România şi a fost ferm cu Ceauşescu pentru că nu a pus nimic în practică  din perestroika şi glasnost. Pe 4-6 octombrie 1988, Ceauşescu i-a întors vizita, la Moscova, dar planurile sale ambiţioase au avut urmări fatale. Pe 4 decembrie 1989, la Moscova, Ceauşescu s-a certat foarte urât cu Gorbaciov, iar deznodământul era previzibil.

În opinia lui Constantin Boştină evenimentele din decembrie 1989 au început cu o mişcare populară de nemulţumire faţă de Nicolae Ceauşescu şi de socialism. Revolta a continuat cu o încercare de revoluţie, fără un program şi o platformă clare şi a sfârşit printr-o lovitură de stat. Despre împuşcarea lui Nicolae Ceauşescu, pe 25 decembrie 1989, în Ziua Naşterii Domnului (Crăciunul), Constantin Boştină consideră că „a fost cea mai mare greşeală să îţi omori preşedintele în funcţie fără o judecată corectă”. Constantin Boștină ne dezvăluie că l-a văzut pe Nicolae Ceaușescu, ultima oară, în 12 decembrie 1989. Era căzut psihic. Știa că este bolnav aproape incurabil. Medicul specialist în urologie, care îl îngrija, i-a spus, după 1989 lui Constantin Boștină că dacă nu ar fi fost executat, oricum Ceaușescu nu ar mai fi trăit mai mult de un an și jumătate, maxim doi ani. În carte se face o analiză riguroasă asupra potenţialului României din decembrie 1989 şi după aceea. În 30 de ani datoriile ţării se ridică la o sumă astronomică, de peste 125 de miliarde de euro,  fără să se fi realizat  o investiţie majoră, în condiţiile în care în aceşti ani s-au perindat 25 de guverne, iar perioada de tranziţie este dramatică. Economia autohtonă a fost ruinată şi înlocuită cu una bazată şi dirijată de capitalul străin. După 1990 românii au fost dezmoşteniţi.

Mesajul lui Constantin Boştină, un reputat specialist în economie mondială, este un semnal funebru. România va trebui să folosească perioada pandemiei şi post-pandemie ca pe o oportunitate  pentru a-şi construi un model economic în Uniunea Europeană şi nu numai în UE, plecând de la o mai bună valorificare a potenţialului său uman, natural, mineral şi financiar, în primul rând în interes naţional.

Această carte - document conţine dezvăluiri ample din culisele puterii, care elucidează multe dintre enigmele istoriei noastre, dinainte şi după 22 decembrie 1989, ca urmare merită să fie citită cu deosebit interes. Îl asigur pe distinsul economist şi om politic cu notorietate Constantin Boştină, de toată preţuirea şi îi doresc multă sănătate şi realizări remarcabile în viitor.

 

*Textul a apărut în publicația FORUM VÎLCEAN