În Liga I, aniversările aduc demiteri

În Liga I, aniversările aduc demiteri

După cazul lui Mircea Rednic, din 2001, a venit și rândul lui Vasile Miriuță să fie „lucrat” de ziua lui

ASA Târgu Mureș a pierdut, vineri, partida de la Târgu Jiu, cu Pandurii, scor 0-2, lucru ce i-a fost fatal antrenorului Vasile Miriuță. Chiar dacă în ziua meciului Miriuță își serba împlinirea celor 47 de ani, conducătorii vicecampioanei României au decis să-i facă tehnicianului o surpriză neplăcută: demiterea. Încă de sâmbătă, oficialii mureșeni au vrut să-i dea vestea lui Miriuță, însă au preferat să nu-i strice complet ziua de naștere și l-au anunțat, ieri, că renunță la serviciile sale.

În 2001, fotbalul românesc a mai avut un caz similar. Pe atunci, Mircea Rednic se afla la primul său mandat de antrenor la Rapid și a fost demis de George Copos. Fostul patron al giuleștenilor a mers atunci în cantonamentul echipei cu un buchet de flori, pentru a-l felicita pe tehnician cu ocazia aniversării, apoi l-a anunțat că e dat afară. Ba mai mult, tot de ziua lui, în 2014, „Puriul” a mai fost dat afară și de la formația belgiană KAA Gent.

I-au găsit deja înlocuitor

Ne puteți urmări și pe Google News

Ieri, Miriuță a ieșit la atac. A anunțat că pleacă singur. „Nu voi fi dat afară de la ASA Târgu Mureș, eu am decis să-mi dau demisia. Mă voi așeza la masa negocierilor cu conducerea, pentru că sunt niște chestii de rezolvat”, a declarat antrenorul, referindu-se la restanțele financiare pe care ASA le are către el. Altfel, echipa din Târgu Mureș va lucra, cel mai probabil, cu italianul Cristiano Bergodi.