În fiecare zi, în România un copil este traficat

În fiecare zi, în România un copil este traficat

În spatele bâlciului alegerilor, care sigur va mai dura până la sfârşitul anului şi, probabil, şi câteva luni după, - deocamdată, după cum aţi văzut, habar nu au când vor avea loc alegerile prezidenţiale – se întâmplă lucruri de o gravitate extremă. Pentru că infracţionalitatea, şi aici vorbesc de marea infracţionalitate, de crima organizată, de cea care costă vieţi omeneşti, îşi vede de treabă mai departe, nederanjată nicidecum dacă este Clotilde de acord cu rezultatul alegerilor sau dacă partidele şi-au stabilit candidaţii la preşedinţie.

Un studiu cu concluzii năucitoare a apărut de curând. Cu date care ar trebui să facă organele statului să înceapă imediat acţiuni concrete, care să stopeze fenomenul. Este realizat între lunile decembrie 2023 - iunie 2024 de organizaţia Justice and Care România, cu sprijinul unei echipe de cercetare de la Universitatea din Greenwich, Anglia.

Concluzia studiului: în fiecare zi, în România, un copil este traficat. În ultimii cinci ani, în ţara noastră, 1.525 de copii au devenit victime ale traficanţilor de persoane.

Copii răpiţi. Copii vânduţi de părinţii lor unor proxeneţi. Copii crescuţi în orfelinate, care când ies într-o lume pe care nu o cunosc şi care nu sunt pregătiţi să facă faţă provocărilor ei, cad în plasa traficanţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Parcă am fi pe vremea când ne aflam sub stăpânirea otomană şi către Turcia plecau mereu care încărcate cu femei pentru haremuri şi bordeluri şi copii pentru a-i face sclavi sau carne de tun.

Ce face statul român pentru a stopa acest fenomen? Căci, la nivelul de un copil traficat în fiecare zi, avem de-a face cu un fenomen grav. Nimic! Deşi există o serie întreagă de instituţii care consumă bani buni de la buget, nu se face nimic concret. DGASPC-urile din judeţe sunt, după spitalele judeţene, instituţiile care au alocaţi cei mai mulţi bani de la bugetul local.

Ce fac aceste instituţii? Exact invers de ce ar fi trebuit să facă. În majoritate, ele patronează de fapt traficul.

Să vorbim cu exemple concrete. Croaiova. Într-un bloc de lucinţe, DGASPC Dolj a închiriat câteva apartamente pentru orfanii pe care îi avea în grijă. Sunt numite generic: „căsuţe”. Blocul este situat în apropierea unei pieţe. Eram acolo în documentare, pentru că una dintre fetiţele care locuiau în unul dintre aceste apartamente, îşi pusese capăt zilelolor. Se spânzurase. Ce am aflat la două minute după ce am călcat în piaţa din apropierea blocului? Că fetele din „căsuţe” erau trimise să se prostitueze. Pe ascuns, am filmat chiar când unele dintre ele negociau cu clienţii. Am pus la dispoziţie organelor de anchetă materialul pe care l-am documentat. Nimic! Am încercat să discutăm cu directorul de atunci al DGASPC. Nu l-am găsit la sediu, dar nici acasă. O vilă uriaşă, într-un cartier de lux al Craiovei, făcută din salariul de bugetar.

Să mergem acum la Giurgiu. Câteva fete minore, dintr-o „căsuţă” administrată de DGASPC Giurgiu, au rămas gravide. Una dintre ele, în vârstă de doar 13 ani, a şi fost dusă să avorteze. Cine trebuia să se îngrijească de ele? DGASPC-ul judeţean şi instituţia superioară ei, Consiliul Judeţean Giurgiu.

În urma anchetei pe care am făcut-o, am aflat lucruri uluitoare. Cei care le curtau pe fete şi le scoteau în oraş, la cârciumă, deşi erau minore, erau fix cei care ar fi trebuit să aibă grijă de ele. Nici de această dată, deşi am pus datele la dispoziţia organelor de anchetă, inclusiv filmări, inclusiv din spital, când minora de 13 ani era dusă la secţai de ginecologie, nu s-a întâmplat nimic. Singura „sancţiune” a fost că Dumitru Beianu, cel care se poza cu minorele de gât prin cârciumi şi trimitea maşina după ele să i le aducă drept dame de companie atunci când avea vreo petrecere, nu a mai fost pus anul acesta pe lista de candidaţi la preşedinţia consiliului judeţean. Atât! Niciodată nu a fost chemat, nici el, nici şeful DGASPC, pe care-l numise printr-un concurs măsluit, nu au fost chemaţi să dea explicaţii în legătură cu relaţiile lor cu minorele.

Să mergem în Dâmboviţa acum. Vă mai amintiţi de tragedia de la Gura Şuţii, când o fetiţă de 12 ani a fost răpită de pe stradă de un „turist” olandez, violată, asasinată şi trupul abandonat pe un câmp din apropierea localităţii? Ei bine, în apropiere de Gura Şuţii există un orfelinat. De unde ştiuse olandezul că acolo există un  orfelinat? Pentru că fusese semnalat mai multe zile la rând pândind prin zonă. Acelaşi olandez a fost descoperit pe camerele de supraveghere, în judeţul Iaşi de data asta, tot într-o localitate obscură, unde este şi acolo un orfelinat. De unde ştia olandezul, abia coborât din avion, unde se află orfelinatele din România? Desigur, de la o reţea care se ocupă cu turismul sexual. Amănuntul că ori de câte ori venea în ţara noastră, în avion cu olandezul se mai afla şi o familie de români, nu a atras atenţia nimănui. Nimeni nu a cercetat această „coincidenţă”.

Dacă în anii ’90, statul român şi-a vândut copiii din orfelinate ca pe nişte vite la obor, acum, la 30 de ani distanţă, lucurile nu s-au îmbunătăţit deloc. În fiecare zi, în România, un copil este traficat. Mulţi dintre ei dispar fără urmă.

Editorialul poate fi văzut AICI