În ce partid se „deparazitează” Robert Negoiță de PSD. Primarul de la Sectorul 3 a sugerat o pistă
- Mihai Soica
- 6 iulie 2020, 20:39
Primarul Sectorului 3 din București, social democratul Robert Negoiță, a vorbit despre viitorul lui politic după ce a anunțat că nu mai candidează din partea PSD. Motivul: „PSD-ul arată că este o structură mult prea slăbită de aceste căpușe care parazitează corpul gazdă”.
Negoiță nu se grăbește să anunțe din partea cărui partid va candida la alegerile locale, care vor avea loc, cel mai probabil la finalul lunii septembrie. Un singur lucru este cert, Robert Negoiță nu va mai candida de la PSD, fapt anunțat chiar de către primar.
„După aproape 20 de ani de când am început aventura politică, dedicându-mi toate energiile și priceperea unui partid de a cărei ideologie m-am simțit întotdeauna cel mai apropiat, a venit astăzi momentul să închei acest capitol. Anunț public, astăzi, că nu voi mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă”, a anunțat Robert Negoiță, luni, pe pagina de Facebook.
Pornind de la această idee, mulți s-au grăbit să îl plaseze pe Robert Negoiță în curtea altor partide sau chiar candidat independent. „Este o decizie pe care am să o anunț atunci când va fi momentul, nu am luat... Foarte multe aspecte care trebuiesc analizate, dar repet, fiecare etapă la vremea ei. Atunci când am ceva de comunicat, așa cum ați observat, o comunic”, a spus Robert Negoiță la Digi 24.
Plasat la Pro România, Robert Negoiță nu a confirmat, dar nici nu a infirmat zvonul, dovada că aceasta ar fi una dintre piste. „Haideți să nu ne grăbim, cetățenii vor afla în timp util despre deciziile pe care le voi lua împreună cu echipa”, a adăugat primarul.
Negoiță a vorbit și despre posibilitatea de a fi numit traseist politic, după ce a anunțat că nu va mai candida de la PSD. „Un lider, și România chiar are nevoie de lideri, este capabil să ia decizii corecte pentru comunitatea pe care o reprezintă. Pentru mine cel mai simplu era să rămân în PSD, era comod, nu era pentru prima dată, dar nu merg pe varianta simplă, ci merg pe varianta în care cred, chiar dacă poate fi mai riscantă. Cred că sunt idealuri pentru care merită să luptăm”, a adăugat primarul când a fost întrebat de negocierile pe care le duce cu alte partide politice.
Despre scandalul momentul din PSD, dintre Dragnea și Viorica Dăncilă, legat de ordonanța privind grațierea unor fapte penale, Robert Negoiță a spus că a mai vorbit și în trecut despre susținătorii lui Dragnea, care așa l-au susținut de tare, încât „a ajuns să fie dus cu cătușe la Rahova”.
Anunțul integral făcut de Negoiță
„După aproape 20 de ani de când am început aventura politică, dedicându-mi toate energiile și priceperea unui partid de a cărei ideologie m-am simțit întotdeauna cel mai apropiat, a venit astăzi momentul să închei acest capitol.
Anunț public, astăzi, că nu voi mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă.
Despre motivele acestei decizii previzibile am tot vorbit, dar o să le punctez încă o dată pe scurt: în ultimii cinci ani, am trăit numeroase dezamăgiri și revolte în calitate de membru PSD. Epoca Dragnea a fost o adevărată tragedie pentru cel mai mare partid din România, în care politica pumnului în gură a consfințit dictatura absolută a unui individ ce a adus și promovat în conducerea PSD-ului multe nulități, a căror singură calitate a fost aceea de a lătra la ordin și de a asculta cu sfințenie comanda “Stăpânului”.
Aceste personaje au reușit, ulterior dispariției “jupânului” Dragnea, performanța istorică de a propune și susține un personaj ca Viorica Dăncilă ca reprezentant PSD în cursa pentru cea mai înaltă funcție publică din România, cea de președinte al țării. O nouă rușine, fără precedent în istoria partidului. După acest fiasco, previzibil pentru orice om de bun simț, PSD-ul arată că este o structură mult prea slăbită de aceste “căpușe” care parazitează corpul gazdă, sugându-i orice urmă de vitalitate și ținându-l captiv în vremuri trecute. Acești paraziți se știu foarte bine. Despre ei am vorbit și în trecut, dar, din nefericire, ei par că înving trecerea timpului și rămân să sugă sângele acestui partid, cred eu, până la moartea organismului gazdă…
Ar fi nedrept să nu vorbesc, în încheiere, și despre actualul președinte al partidului, Marcel Ciolacu. Nu am uitat, Marcel, că ai fost printre puținii care au avut curajul ca, în cea mai neagră perioadă a dictaturii Dragnea, să-și pună semnătura pe documentul prin care ceream excluderea din partid a “Stăpânului”. Nu am uitat momentele, multe la număr, în care ai dat dovadă de caracter și diplomație și sunt convins sută la sută de bunele tale intenții în ceea ce privește viitorul PSD. Din nefericire, în acest moment, nu cred că-ți dai seama de forța și de perenitatea acestor căpușe însetate de sânge, putere și întuneric, ce parazitează partidul. Îți apreciez dorința de a încerca reformarea acestui partid și vocația de Don Quijote. Dar îmi rezerv dreptul ca, în acest moment, să nu îți fiu Sancho Panza în această luptă, cred eu, cu morile de vânt.
Nu te supăra pe mine, pur și simplu nu mă mai regăsesc alături de oamenii despre care am făcut vorbire în rândurile de mai sus, nu pot veni să fac echipă cu astfel de oameni (inclusiv echipa de la București). Ar însemna să renunț la tot ceea ce am susținut și la toată lupta pe care am dus-o în ultimii ani.
Asta nu înseamnă că, deși drumurile noastre se despart, nu-ți doresc succes, iar posibila ta victorie și implicit o reformare a partidului, va fi și pentru mine o reparație morală a ultimilor ani petrecuți în PSD”, a scris Negoiță pe pagina sa de Facebook.