În ce monedă e bine să-ți economisești banii. Sfaturile analiștilor financiari

În ce monedă e bine să-ți economisești banii. Sfaturile analiștilor financiariPușculiță. Sursa foto: Pixabay

Mulți dintre români preferă să-și țină banii în casă, fără a-i investi în ceva anume. Cei care fac acest lucru trebuie să știe că există anumite monede în care e bine să fie schimbați banii, pentru ca ei să nu fie afectați de inflație și prin urmare să nu se devalorizeze atât de mult. Iată ce spun specialiștii în această privință.

În primul rând, cei care nu sunt deciși în ce monedă să își pună deoparte economiile, dolari sau euro, trebuie să ia în considerare stabilitatea celor două monede.

În această direcție, analistul financiar Christian Năsulea a vorbit despre situația economică și despre fluctuațiile cursurilor de schimb ale celor mai puternice monede, euro și dolar.

Cauzele pentru care dolarul a crescut

El a precizat că au avut de câștigat cei care în luna ianuarie 2022 au schimbat euro în dolar, atunci când lucrurile erau relativ stabile între cele două valute.

„Situația pare să funcționeze în felul următor. Pare să fie o decizie a jucătorilor foarte mari de pe piața de capital, cei care au mult cash, de a-și ține banii în dolari sau în euro. Până de curând, dobânda de referință la dolar era mai mare, chiar câteva luni la rând și toată lumea s-a dus spre această monedă.

A determinat un exod în masă al economiilor către băncile americane sau către conturile în dolari. Iar acest lucru a făcut să crească dolarul atât de mult”, a explicat Năsulea.

El a mai adăugat că în acest moment dobânda de referință a monedei euro este mai mare, lucru ce o să determine probabil o mutare a banilor economisiți, din conturile în dolari, în conturile în euro. Prin urmare, acțiunea va duce din nou la o creștere a euro, a explicat analistul economic.

Cu toate acestea, există posibilitatea ca și Rezerva Federală a SUA să facă același lucru, pentru a păstra interesul investitorilor față de dolar.

În ce monedă e bine să economisim

Fiind întrebat despre moneda în care e bine ca oamenii să-și țină economiile, Christian Năsulea a explicat că acum interesul cel mai mare e să se țină dolarul cât mai puternic, deși nu se știe ce se va întâmpla pe viitor.

„Însă nici Europa nu se va lăsa mai prejos. Economiile statelor UE trebuiesc protejate, iar BEC cel mai probabil va lua măsuri astfel încât să țină și euro sus”, a mai adăugat analistul financiar.

Concluzionând, Christian Năsulea a explicat că lucrurile nu se vor îmbunătăți pentru cele două monede, având în vedere inflația crescută din ambele zone. Din cauza acesteia, în orice monedă ne-am ține economiile, din valoarea banilor tot se va pierde câte puțin în fiecare zi, potrivit ziare.com.

Ne puteți urmări și pe Google News