Prințesa Martha Bibescu a fost una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce din secolul XX. Printre admiratorii ei s-au numărat Marcel Proust, Winston Churchil, Charles de Gaulle sau Antoine de Saint-Exupery.

De aceea cred că merită să petrecem puțin timp cu ea prin intermediul articolului „O oră cu prințesa Martha Bibescu”, publicat de revista Ilustrațiunea Româna din 5 ianuarie 1936:

Seară de decembrie plumburie. Cer întunecat și trist. Mașina pătrunde greu prin ceață. Farurile luminează o șosea rar străbătută de care, cu imense clăi de fân. Întuneric profund. Frig. Până și radiatorul mașinei a înghețat.

- Mai e mult până la Mogoșoaia?

- Mergeți la castel, la Domnița noastră?

- Da.

- Poftiți să vă arăt drumul!

Un țăran de prin partea locului ne conduce până la poarta castelului. Tabloul se schimbă brusc. O alee bine luminată ne arată calea, un lacheu stilat deschide o usă de fier forjat.

Ne împresoară miros de ambră. Două drapele se înclină din înaltul scării de marmură, spre noi. Ne înclinăm spre ele. Sunt steagurile lui Bibescu Vodă.

Străbatem câteva săli cu arhitectură de palat voevodal. Pașii lacheului abia îndrăznesc să atingă mozaicul auriu. Flori albe în vase și alte flori în vaze înalte, dau un aer primăvăratec și se prind cu flăcările jucăușe din cămin, să strice atmosfera solemnă a încăperii. Solemnă e numai clipa când lacheul anunță:

- Prințesa, vine îndată.

Într’adevăr, doamna Martha Bibescu nu se lasă așteptată.

Apariție împletită din vis și lumină. Mlădioasă și fină, autoarea volumelor „Pays des saules”, „Catherine-Paris” și „Perroquet vert” pentru a nu reaminti decât de cele mai cunoscute, se așează pe o banchetă din fața căminului, ne oferă cu un gest grațios o bomboană, apoi ne vorbește simplu, într’o limbă armonioasă, românească presărată cu arhaisme, care în gura ei au un farmec deosebit.

Martha Bibescu nu e o inactuală, deși trăiește într’un castel îndepărtat, la adăpost de larma vieții cotidiene, cu micile ei cancanuri și sinuozități. E la curent cu tot ce se petrece în afară și înăuntrul țării. Urmărește tot ce se scrie, cunoaște toate manifestările vieții culturale de la noi și de aiurea.

- Am început să scriu la vârsta de 18 ani - își deapănă molatec Prințesa firul amintirii - în urma unei călătorii făcute în Persia. Primul meu volum se intitula: „Cele opt paradise” și a fost premiat de Academie (notă: e vorba de volumul „Le Huit Paradise” apărut în anul 1908 și premiat de Academia Franceză). Au urmat apoi „Povestea celor mai mari bucurii din lume”, „Izvor”, „Catherine-Paris”, „Papagalul verde” ș.a.

- Cu „Izvor” a venit și consacrarea ?