Arătam în primul episod al serialului nostru despre căderea comunismului în țările Europei Centrale și de Est, că fiecare națiune din această parte a lumii s-a deosebit de celelalte, nu doar prin modul în care a dus povara bolșevismului impus de tancurile sovietice, după Al Doilea Război Mondial, ci și prin modalitățile în care s-a desparțit de el.

 Este astăzi rândul să vorbim despre Ungaria, despre trăsăturile aventurii comuniste trăită de vecinii noștri și despre cele ale despărțirii lor de „visul de aur al omenirii”.

O deosebire substanțială, una prin care ungurii s-au diferențiat în contextul regimurilor comuniste din această parte a continentului, a marcat-o momentul „Revoluției din 1956”. A fost prima mare acțiune de revoltă din țarile est și central- europene, de după 1945 și, totodată, primul moment în care a devenit evident că sistemul comunist era unul criminal, dispus la orice demență pentru a se menține în viață. Totul a început pașnic, în data de 23 octombrie 1956, cu un protest studențesc desfășurat în capitala Ungariei. În scurt timp, acesta a angrenat mii de budapestani într-un marș prin centrul orașului. Ajunși la postului național de radio, de unde doreau să-și facă cunoscute revendicările, studenții au fost împiedicați să intre în clădire, prin deschiderea focului în plin de catre trupele AVH, poliția secretă maghiară.

Ungaria de sub șenilele a 6000 de tancuri sovietice

Revolta a cuprins imediat Capitala și, în câteva ore, toate marile orașe din Ungaria. Guvernul comunist a căzut, iar cel nou format a fost condus de Imre Nagy. În scurta sa viață, de doar 10 zile, Guvernul Nagy a desființat „securitatea”, a anunțat retragerea Ungariei din Tratatul de la Varșovia, a eliberat deținuții politici și a permis reapariția partidelor politice, scoase în afara legii de către comuniști. Ungaria părea că a scăpat, că este ieșită din marasmul bolșevic. Asta, însă, doar până la 4 noiembrie, când Kremlinul a intervenit cu 6000 de tancuri – mai multe decât cele cu care Germania atacase URSS - cu numeroase desanturi aeriene, trupe de artilerie și de infanterie motorizată, pentru a înfrânge militar eroica rezistență a ungurilor, în fond, în majoritate doar niște civili, înarmați cu armament ușor.

FOTO; Momentul când omenirea a putut înțelege pe deplin faptul că regimurile bolșevice nu se pot menține la Putere decât cu un glonț pe țeavă

Capcana românească

În 10 noiembrie comunismul era din nou triumfător, iar pe 11 noiembrie Janos Kadar, omul sovieticilor și noul premier al Ungariei, a anunțat înăbușirea Revoluției. Poporul nu avea, însă, să uite deloc că a fost foarte aproape de libertate. Nu aveau sa fie uitate nici victimele, cei 3.000 de morți, pe cei 22.000 de arestați, judecați și condamnați și pe cei 300 de executați. Aproape un milion de maghiari, unu din nouă au plecat în bejenie, prin lume. După invadarea Ungariei de trupele Armatei Roșii, cu sprijin românesc, Imre Nagy a fost atras într-o capcană, răpit de pe teritoriul maghiar, adus în România și anchetat de sovietici. Doi ani mai târziu, în 1958, a fost retrimis la Budapesta, judecat, condamnat la moarte și executat.

Frigiderele ungurilor erau pline!

După „Revoluția din 1956”, Ianos Kadar, un as al supraviețuirii politice, scăpat doar cu câțiva ani de închisoare din epurările staliniste dictate chiar de tovarășii săi de drum, a aplicat o politică foarte abilă. Înțelegând că „strângerea șurubului” este cea mai proastă soluție pentru populația țării sale, a apăsat pe pedala libertăților economice, a acceptării pe o scară mai largă decât în celelalte țări din „lagăr” a mecanismelor economiei de piață. Astfel, ungurii s-au putut bucura de o viață caracterizată de bunăstare, prin creșterea consumului de produse asigurate de libera inițiativă economică. O căsuță de vacanță pe malul lacului Balaton, un autoturism proprietate personală, un frigider lesne aprovizionabil nu erau deloc niște deziderate de neatins. Pe masură ce anii treceau și din ce în ce mai mulți unguri trăiau de-a dreptul bine, ideile de opoziție la ideile și regimul comunist erau privite cu din ce în ce mai multă indiferență.

FOTO; Astăzi, Imre Nagy este o amintire prețioasă din istoria Ungariei și un inspirat monument budapestan

Ungurii credeau că polonezii sunt doar niște bețivi

Mișcarile din Polonia erau privite de catre maghiari a fi doar niște tulburări de stradă ale unor bețivi, ieșiți din cârciumă, cu chef de scandal. Dezintegrarea opoziției maghiare, palidă tot timpul, a devenit aproape totală din momentul din care ungurii au putut circula liber în străinătate, ba chiar de-a dreptul fără vize, din 1978, în Austria. După părererea marii majorități a ungurilor, soluțiile lui Ianos Kadar erau, de cele mai multe ori, mai bune decât standardele democratice și economia de piață din Europa Occidentală. Libertatea de expresie a intelectualității, a artiștilor, a oamenilor de cultură era și ea tratată cu oarece lejeritate, frontiera dintre „este voie”, „nu este voie”, fiind una nicicând ferm precizată. Astfel, până la sfârșitul anilor ,80, în Ungaria nu se putea vorbi despre „noi” și „ei”, despre antagonisme ireductibile între conducerea comunistă și populație.

Odăjdiile cu grade ale Bisericii Catolice Ungare

Spre deosebire de Polonia și RDG, țări unde conflictul dintre Stat și Biserică a servit drept catalizator al protestelor sociale, în Ungaria această problemă nu se punea. Explicația stă în faptul că după 1956, Biserica Catolică a mers pe colaborarea deplină cu guvernul, grație colaborării celor mai mulți dintre episcopi cu serviciile secrete. Alt aspect important este acela că, potrivit statisticilor din acea perioadă, aproximativ o treime dintre unguri se declarau ca făcând parte din diferite secte.

Politrucii și criza petrolului au băgat țara în criză

Bun, și atunci cum și-a dat comunismul ultima suflare în Ungaria? Fondul general a fost criza economică, inițiată de „șocul petrolier” din 1973. Încet, încet, industria grea nu a mai putut face față concurenței de pe piețele externe, agricultura a început să cadă și ea, din pricina creșterii drastice a prețului petrolului, pe care Ungaria îl importa într- un procent de 75% din nevoi. Încercarea de descentralizare a conducerii intreprinderilor de stat nu a avut efectele scontate, pentru că tentația conducerii de partid de a con-trola deciziile importante anihila orice ințiativă mai curajoasă. Ca să fie clar și concis, în Ungaria, ca și în tot lagărul comunist, autismul politrucilor în chestiuni de rentabilitate economică și financiară, de capacitate concurențială, a băgat țara în criză, iar populația a început să simtă lipsuri cu care nu era obișnuită.

S-a dat liber la greve!

Apariția lui Gorbaciov a subminat poziția, deja slăbită criză, a lui Ianos Kadar, care s-a retras de la conducerea partidului în 1988, lasându-i locul lui Károly Grózs. Acesta a permis apariția partidelor politice, a asociațiilor civice și a sindicatelor independente și astfel rolul partidului comunist a început să scadă. La începutul lui 1989, Adunarea Națională a legalizat organizarea grevelor, iar o lună mai târziu a fost publicat proiectul de lege privind funcționarea partidelor politice. Extraordinar de important, guvernul nu a mai alocat bani pentru întreținerea gardului de sârmă ghimpată dintre Ungaria și Austria, ordonând desființarea lui. Măsura luată, una aparent lipsită de o importanță majoră, a fost de fapt capsa care a detonat căderea în serie a regimurilor comuniste din Europa.

Eliberarea certificatului de deces

La puțină vreme după reabilitarea și ceremoniile de reînhumare ale lui Imre Nagy, din vara lui 1989, depășit de presiunea schimbărilor, Karoly Grosz a fost nevoit să împartă puterea și să accepte viziunea celor de lângă el, cum a fost cea a ministrului Imre Pozsgay, care a declarat public: „Stalinismul este în criză! A devenit absolut cert că acest sistem nu poate fi reformat, pentru că a dat greș și s-a dovedit incapabil să dea oamenilor experiența și sentimentul libertății. În astfel de circumstanțe, singura decizie pe care o putem lua este ca întreg sistemul stalinist să fie abandonat, cu ideologia lui cu tot.”

FOTO; Visul „Revoluției” a fost rapid strivit sub șenilele tancurilor sovietice

Certificatul de deces al regimului comunist din Ungaria avea să fie iscălit în primăvara anului 1990, prin organizarea primelor alegeri libere de după Cel de-Al Doilea Război Mondial.

Moartea comunismului maghiar în date

1985

25- 28 martie: al XIIIlea Congres al PSMU; Karoly Grosz este primit în Biroul Politic.

1987

25 iunie: demisia guvernului condus de Gyorgy Lazar: Karoly Grosz devine prim-ministru.

27 septembrie: întâlnirea de la Lakitelek; congresul de constituire a MDF.

1988

15 martie: aniversarea revo luției ungare la 1848; la manifestațiile organizate de opoziție participă circa 15.000 de persoane.

22 mai: demisia lui Janos Kadar din funcția de secretar general al MSZMP; noul șef al partidului comunist va fi Karoly Grosz.

27 iunie: cea mai mare manifestație de după 1956 este organizată la Budapesta de MDF în semn de protest împotriva politicii lui Ceaușescu de deznaționalizare a mino rității maghiare din Tran silvania;

2 octombrie -19/20 noiembrie: primul congres FIDESZ: potrivit cifrelor statistice date publicității de partid, acesta numără în momentul de față circa 2.000 de membri.

24 noiembrie: demisia guvernului condus de Karoly Grosz; noul premier va fi Miklos Nemeth.

15 decembrie: tatonările lui Grosz pentru a vedea dacă poate fi declarată starea de necesitate.

1989

28 ianuarie: emisiunea radiodifuzată cu Imre Pozsgay care respinge teza că ar fi fost vorba de o „contrarevoluție”, afirmând că fusese vorba pur și simplu de o „revoltă populară”.

10 – 11 februarie: tezele lui Pozsgay sunt acceptate de CC al PMSM; rezoluția CC referitoare la sistemul multipartid și la democrația parlamentară.

18 februarie: declarația grupărilor de opoziție în legătură cu convocarea Mesei Rotude.

22 martie. Înființarea EKA (Ellenzeki kerekasztal- Masa Rotundă a Opoziției).

13 iunie: începutul lucrărilor Mesei Rotunde.

16 iunie: ceremoniile legate de reînhumarea lui Imre Nagy și a tovarășilor săi; 250.000 de participanți.

6 iulie: moartea lui Janos Kadar:

11 – 13 iulie: vizita lui George Bush la Budapesta.

18 septembrie: semnarea înțelegerilor covenite în cadrul Mesei Rotunde.

6- 9 octombrie: ultimul congres al MSZMP respinge ideologia comunistă; Rezso Nyers ales secretar general al MSzP.

23 octombrie: prima demonstrație legală pentru comemorarea eroilor Revoluției Ungare din 1956.

1990

2 mai: alegerea lui Arpad Goncz în funcția de președinte al republicii.

Românii i-au scăpat pe maghiari de Republica Sovietică Ungară, a lui Bela Kun

Cea mai pregnantă tușă care diferențiază Ungaria de surorile ei central și est-europene este faptul că nu era tocmai virgină, în momentul în care tancurile sovietice au însărcinat- o, imediat după Al Doilea Razboi Mondial, cu transpunerea în viață a modelului de la Răsărit. Asta, pentru că, imediat după sfârștul Primului Război Mondial, Bela Kun, un evreu (Cohen) maghiar originar din Transilvania, a instaurat în Ungaria, la îndemnul lui Lenin, primul regim comunist european de după Revoluția Bolșevică din Rusia. Republica Sovietică Ungaria a avut o viață scurtă, între 21 martie și 6 august 1919, de numai patru luni. Meritul de a fi pus punct acestei aventuri, una care a făcut zeci de mii de victime, aparține armatei române, care a ocupat în 4 august Budapesta. Cine ar putut să știe la acea vreme, că și cei eliberați, ungurii, și eliberatorii lor, românii, vor avea parte peste aproape patruzeci de ani de același destin, acela de a îndura pentru multe decenii la rând exact aventura curmată a lui Bela Kun? Protagonistul bolșevizării timpurii a Ungariei avea să sfârșească tragic, pe măsura crimelor comise în scurtul său rol istoric: refugiat la Moscova și intrat în rândurile Partidului Bolșevic, a fost executat cu un glonț în ceafă, în anul 1938, din ordinul lui Stalin.

Imre Nagy, de la asasin al Familiei Țarului, la erou de necontestat

Așa cum am scris și într-o altă ocazie, destinul lui Imre Nagy este unul care îndeamnă la adîncă meditație, naște o tulburătoare întrebare cu privire la rolul personalității sale în istorie: a fost un erou sau un criminal? Nu am un răspuns ferm, dar sunt tentat să spun: a fost ambele, și erou, și criminal. Dar este imposibil să fii ambele! mi s-ar putea replica. Așa pare să fie teoretic, dar în realitate, în cazul lui Imre Nagy, cele două condiții, aflate la capetele opuse ale scării valorilor, au putut fi conținute de către același personaj.

Imediat după căderea comunismului, Imre Nagy a fost reabilitat și reînhumat cu onoruri pe deplin cuvenite. Astăzi, o splendidă statuie din bronz îl înfățișează singur și însingurat pe o punte arcuită parcă peste un absurd gol istoric și îl ține viu în memoria ungurilor. Deci, Imre Nagy, un erou! Merita o statuie, nu glonțul? Cu niște zeci de ani înainte, însă, în 17 iulie 1918, același Imre Nagy, în calitate de revoluționar bolșevic voluntar, a făcut parte din plutonul de execuție care a asasinat Familia Imperială a Rusiei, pe Țarul Nicolae al II-lea, pe Împărăteasa Alexandra, pe cei cinci copii ai lor, Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Alexei. Din anul 2000, toți, sfinți ai bisericii ortodoxe ruse. Deci, Imre Nagy, un criminal! Ar fi meritat glonțul, nu o statuie?