Impozitarea veniturilor independente în 2025. Reguli noi la calcularea plafoanelor pentru contribuțiile sociale

Impozitarea veniturilor independente în 2025. Reguli noi la calcularea plafoanelor pentru contribuțiile socialeTaxe Sursa foto: EVZ

Regulile aplicabile la determinarea plafoanelor ce implică obligația plății contribuțiilor sociale, se schimbă din 2025. Salariul minim avut în vedere la calcularea plafoanelor de CAS și CASS este cel în vigoare la 1 ianuarie.

În situațiile în care, într-un an, se aplică mai multe valori ale salariului minim, la determinarea plafoanelor ce implică obligația plății contribuțiilor sociale, pentru veniturile independente, se folosește cuantumul valabil la 1 ianuarie. Până în prezent era folosit salariul în vigoare la 25 mai.

Regulile noi la stabilirea plafoanelor constribuțiilor

Valoarea salariului minim în funcție de care se stabilește baza anuală de calcul pentru CAS și CASS datorate, este cea în vigoare la 1 ianuarie. Regulile au fost modificate prin OUG nr. 128/2024. Plafoanele în funcție de care se stabilește valoarea contribuțiilor sociale de plată rămân aceleași. Acestea nu se vor mai schimba chiar dacă salariul minim se modifică pe parcursul anului respectiv.

Regulile noi se vor aplica începând cu veniturile aferente anului 2025. După noile reguli, reperul calendaristic referitor la salariul minim folosit la stabilirea calculul plafoanelor în funcție de care se stabilesc contribuțiile de plată se mută de la 25 mai, la 1 ianuarie a anului de realizare a venitului.

Potrivit OUG nr. 128/2024, de la 1 ianuarie 2025, se modifică prevederile art. 148 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Astfel, persoanele fizice care, în anul fiscal pentru care depun declarația unică, au realizat venituri din activităţi independente a căror valoare anuală cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, datorează CAS, în cotă de 25%.

ANAF

ANAF. Sursa foto: Arhiva EVZ

Cum a fost modificată legea

Baza de calcul la stabilirea contribuțiilor de plată este dată de venitul ales de contribuabil. Regulile impuse prin Codul Fiscal stabilesc că venitul ales ca bază de calcul nu poate fi mai mic decât:

  • nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, dacă veniturile realizate sunt cuprinse între 12 şi 24 de salarii minime brute pe ţară;
  • nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, dacă veniturile realizate sunt peste 24 de salarii minime brute pe ţară.

Regulile stabilesc modul în care se face încadrarea într-unul dintre cele două plafoane anuale. Potrivit reglementărilor, acest lucru se face prin cumularea veniturilor nete şi/sau a normelor anuale de venit din activităţi independente, realizate în anul pentru care se datorează contribuţia.

Angajați, locul de muncă

Sursa foto: Pixabay

Regulile aplicabile pentru plata CASS

De la 1 ianuarie 2025 se modifică și reglementările art. 170 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. După regulile noi, persoanele fizice care au realizat venituri din activități independente datorează CASS, cota de 10%, la o bază anuală de calcul egală cu nivelul de 60 de salarii minime.

Conform Codului fiscal, contribuabilul datorează CASS dacă estimează venituri cumulate egale cu șase salarii minime brute pe ţară. Astfel, baza anuală de calcul pentru CASS o reprezintă:

  • nivelul a șase salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor cuprinse între șase şi 12 salarii minime;
  • nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate între 12 şi 24 de salarii minime;
  • nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime.