Important traficant de cannabis, reţinut

Important traficant de cannabis, reţinut

Poliţiştii antidrog şi procurorii au reţinut un tânăr de 33 de ani, considerat cel mai important traficant de cannabis, a informat azi Inspectoratul General al Poliţiei Române, citat de Agerpres. De la domiciliul său au fost ridicate peste 22 de kilograme de cannabis.

El a fost reţinut în urma unei acţiuni comune a poliţiştilor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi procurorilor DIICOT Bucureşti.

 

Anchetatorii l-au urmărit pe tânăr timp de aproximativ două luni deoarece cunoşteau că are ca preocupare cultivarea, producerea şi distribuţia de cannabis şi derivaţi.

 

O perchiziţie a fost efectuată la domiciliul din Bucureşti al bărbatului în 22 august. Au fost descoperite o cultură de cannabis şi un laborator de prelucrare. Bărbatul avea în curtea locuinţei o suprafaţă cultivată de 150 de metri pătraţi, de la faţa locului fiind ridicate peste 22 de kilograme de cannabis.

 

O parte din cantitatera descoperită era pregătită pentru vânzare, fiind pusă în pungi de plastic numerotate care indicau gramajul şi preţul de vânzare.

 

Bărbatul se află acum în arest preventiv. Din cercetări a reieşit că suspectul a produs şi comercializat pe piaţa din România, numai în ultimii doi ani, peste 150 de kilograme de cannabis şi derivaţi, obţinând un profit de aproximativ 150.000 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News