Implantul care stimuleaza nervul auditiv

Implantul care stimuleaza nervul auditiv

Dispozitivul poate fi montat pacientilor care nu aud deloc, dar si celor cu auz scazut.

Un nou implant montat direct pe nervul auditiv promite sa fie mai bun decat orice alt dispozitiv existent in momentul de fata, sustin cercetatorii americani de la Universitatea Michigan, citati de BBC News. Acesta are capacitatea de a filtra cu o mare finete zgomotele de fond.

Fata de alte implanturi, noul dispozitiv poate fi implantat si persoanelor care nu aud deloc, si nu numai celor carora doar le-a scazut auzul. Sunt insa si medici care sustin ca implantul ar putea da erori, fiind posibil ca unele sunete joase sa fie auzite foarte tare. Implantul va fi testat pe oameni in cel putin cinci ani, apreciaza cercetatorii americani.

Mai avantajos decat implantul cohlear Teoretic, noul implant auditiv are mai multe avantaje decat implantul cohlear, cel mai raspandit in momentul de fata. Noul dispozitiv auditiv poate fi montat si persoanelor cu urechea interna „distrusa”, care nu pot beneficia de un implant cohlear.

Sunt anumite boli, in care urechea interna se osifica. In aceste cazuri, introducerea electrozilor implantului este inutila, deoarece nu se mai face stimularea auditiva. In schimb, noul tip de implant auditiv dezvoltat de cercetatorii americani se ataseaza dincolo de urechea interna, direct pe nervul auditiv, care este stimulat electric.

Se monteaza dincolo de urechea interna

Testele cu noul dispozitiv realizate pana acum pe cobai arata ca acesta este mult mai eficient, purtatorii auzind sunete de frecventa mult mai variate decat la implantul cohlear, sustine profesorul John Middlebrooks, conducatorul studiului. Deoarece implantul cohlear este montat in urechea interna, separat de nerv, purtatorilor le e greu sa auda sunetele joase, mai ales daca se afla intr-o camera cu zgomot de fond, arata BBC News. Implantarea dispozitivului direct in nervul auditiv ridica, insa, si probleme, sustin specialistii.

„Nervul auditiv are 70.000 de fibre organizate pe fiecare frecventa, in timp ce implantul are cel mult 24 de canale. Este foarte greu ca frecventa transmisa de electrod sa ajunga pe fibra nervoasa corespunzatoare. Eventualele nepotriviri pot produce confuzii in perceptia frecventei sunetelor. Astfel, poti auzi un ciripit de pasarele ca un huruit de locomotiva. La implantul cohlear, frecventele acestuia corespund intotdeauna cu frecventele din urechea interna datorita conformatiei acesteia”, atrage atentia Lucian David, medic primar ORL la Spitalul Militar Central. Acesta subliniaza ca implantul va putea fi eficient daca se va gasi o cale de a separa fibrele nervului auditiv, astfel incat sa corespunda cu frecventele implantului.

INCERCARI

Implanturi din noua generatie la 150 de pacienti din lume Noul dispozitiv dezvoltat de cercetatorii de la Universitatea din Michigan nu este singura incercare de acest gen. In lume, exista aproximativ 150 de pacienti care au montat un dispozitiv instalat dincolo de nervul auditiv, direct in trunchiul cerebral. Specialistii sustin ca rezultatele nu sunt satisfacatoare.

„Tocmai din cauza neconcordantei intre frecvente, pacientii nu sunt multumiti sa poarte asa ceva. Astfel de dispozitive, la evolutia lor de acum, ar fi eficiente doar la pacientii care nu au niciun fel de contact cu zgomotele din mediul exterior”, sustine doctorul Lucian David.

Ne puteți urmări și pe Google News