Evenimentul Zilei > Social > „Îmi tot spuneau că e doar o tuse”: Pacientă de 24 de ani, bolnavă de cancer, acuză medicii că au pus totul pe seama COVID-19
„Îmi tot spuneau că e doar o tuse”: Pacientă de 24 de ani, bolnavă de cancer, acuză medicii că au pus totul pe seama COVID-19

„Îmi tot spuneau că e doar o tuse”: Pacientă de 24 de ani, bolnavă de cancer, acuză medicii că au pus totul pe seama COVID-19

„Îmi tot spuneau că nu sunt eligibilă pentru o programare urgentă pentru că era doar o tuse”, a declarat pacienta în vârstă de 24 de ani, care a relatat presei că a început să prezinte simptome, ce la început păreau a fi specifice unei banale răceli, în luna iulie. Cadrele medicale au insistat cu întrebările referitoare la testarea împotriva COVID-19, fără a lua în calcul alte posibilități, a acuzat tânăra. În cele din urmă s-a ajuns la concluzia că pacienta suferea de cancer.

O fată în vârstă de 24 de ani din Marea Britanie a susținut că medicii i-au ignorat tusea îngrijorătoare care se manifestase pe perioada a cinci luni de zile, punând totul pe seama unei posibile infectări cu coronavirus. Numai că, în cele din urmă, s-a dovedit că pacienta era bolnavă de cancer și prezenta o formă rară de boală.

„Îmi tot spuneau că nu sunt eligibilă pentru o programare urgentă pentru că era doar o tuse

Este vorba despre cazul tinerei Chloe Girardier, care a prezentat primele tuse în luna iulie, când a crezut că era vorba despre o simplă răceală. Observând că simptomele persistă, a încercat să facă programare la medic, însă pacienta spune că a fost refuzată la început.

„Îmi tot spuneau că nu sunt eligibilă pentru o programare urgentă pentru că era doar o tuse”, a declarat Chloe Girardier. Medicii au continuat să o întrebe dacă s-a testat împotriva bolii COVID-19, fără a lua în calcul posibilitatea de a suferi de alte afecțiuni de sănătate, a acuzat tânăra.

În cele din urmă, pacientei i s-au administrat antivirale și tablete pentru refluxul acid, însă simptomele ei nu s-au schimbat, ci se înrăutățeau, potrivit poziției fetei, care spune că a început să piardă și din masa corporală.

După cinci luni și șapte programări la doctori, fără a primi vreun răspuns la problema sa, Girardier a spus că a insistat să facă o radiografie toracică. Scanarea a dezvăluit o masă de 4,25 inci în piept, care s-a dovedit a fi limfom Hodgkin.

Pacienta britanică acuză medicii că i-au ignorat simptomele ce s-au dovedit a fi specifice cancerului

Este un caz rar de cancer, care determină celulele din sistemul limfatic să se dezvolte anormal și uneori să se răspândească. Acesta poate provoca o tuse persistentă, inexplicabilă, pierderi în greutate și oboseală, printre alte simptome, potrivit Societății de Leucemie și Limfom.

Chloe Girardier urmează să fie supusă unei chimioterapii intensive pe 20 decembrie. „Nu pot să cred că nu a fost cercetat mai mult cazul meu. Dacă nu aș fi insistat pentru radiografia toracică, poate că încă nu aș fi rămas și fără diagnostic”, a spus pacienta, încurajând tinerii să ia aminte la semnalele pe care le transmite corpul lor.

Cercetările specialiștilor au arătat că femeile raportează niveluri mai severe de durere și că acestea sunt mai frecvente și se manifestă pe perioade mai lungi decât în cazul bărbaților. Un studiu realizat în anul 2018 a constatat că 62% dintre femei s-au simțit respinse de un medic de sex masculin, comparativ cu 42% dintre bărbați. Atunci când vizitează medici de sex feminin, 47% dintre femei se simt respinse și 37% dintre bărbați.

Cazul unei alte paciente, cu „presiune ciudată” în cap

Aceste desconsiderări pot fi periculoase, scrie Business Insider. Danielle Soviero, în vârstă de 24 de ani, a fost diagnosticată cu o tumoare pe creier și a suferit o hemoragie. Totuși, pacienta spune că a fost trimisă acasă și i s-a spus să își trăiască viața „ca de obicei”. Șase luni mai târziu, ea a avut o migrenă debilitantă și o „presiune ciudată” în cap și a cerut un RMN.

Chiar și după ce scanarea a arătat că tumora și-a dublat dimensiunea și a avut din nou hemoragie, medicul a spus că nu poate fi îndepărtată, a spus Soviero.

„Am fost furioasă. Am decis că trebuie să iau problema în propriile mâini”, a declarat pacienta. Ea a găsit un chirurg care a îndepărtat tumora și, după mai multe luni de terapie ocupațională, fizică și de vorbire, aproape că și-a revenit la starea inițială.

Medic cardiolog: „Noi știm când nu suntem bine”

O altă tânără, Brittany Scheier, a declarat anterior că simptomele ei au fost ignorate la Secția de Urgențe a unei instituții medicale, fiind puse pe seama consumului de droguri sau alcool. Ulterior, tânăra în vârstă de 27 de ani a fost diagnosticată cu un accident vascular cerebral.

Medicul Suzanne Steinbaum, un cardiolog din New York, a declarat anterior că aude adesea femei spunând că au ascultat de doctori, ceea ce, în sine, nu este un lucru rău, ci chiar recomandat. Totuși, „nimeni nu ne cunoaște corpul la fel de bine ca noi”, a spus doctorița. „Nimeni nu trăiește în corpurile noastre. Noi știm când nu suntem bine”, a precizat cardiologul Suzanne Steinbaum pentru sursa citată.