Imediat după învestirea Maiei Sandu, Igor Dodon va pleca la Moscova
- Daniel Valeriu
- 11 decembrie 2020, 20:04
Ucraina sprijină Republica Moldova
Referitor la retragerea trupelor şi a muniţiilor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, şeful diplomaţiei ucrainene a declarat că o decizie „depinde în primul rând de Moscova, iar în al doilea rând de Chişinău şi de capitalele care-i sunt prietene, care sunt dispuse sa ajute la restabilirea integrităţii teritoriale”. „Când va fi luată decizia finală de evacuare (a trupelor şi muniţiilor ruseşti), sunt convins că Ucraina va oferi întreg suportul pentru realizarea acestui proiect şi pentru restabilirea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Totodată, Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, căruia i-a mulțumit pentru felicitările adresate cu ocazia victoriei în alegerile prezidențiale și pentru sprijinul constant al Germaniei acordat Republicii Moldova.
„Președintele Steinmeier a reconfirmat susținerea Germaniei în procesul de transformare democratică a Republicii Moldova, menționând atenția sporită ce trebuie acordată reformelor care au un impact direct asupra creșterii bunăstării cetățenilor. Am accentuat că reforma justiției este o prioritate a mandatului meu, combaterea corupției fiind unul dintre subiectele majore pe agenda de reforme a Republicii Moldova, dar și un subiect de maximă importanță pentru securitatea națională a statului. Am discutat despre efectele pandemiei și modul în care putem atenua impactul crizei, precizând că Moldova are nevoie de ajutor de la partenerii noștri pentru a ajuta cetățenii și antreprenorii.
De asemenea, am stabilit că vom avea o întrevedere imediat ce situația sanitară va permite acest lucru”, a scris Maia Sandu pe pagina sa Facebook.
Foto: Facebook