Imaginea care i-a șocat pe fanii Irinei Rimes! Vedeta nu s-a sfiit să apară goală

Imaginea care i-a șocat pe fanii Irinei Rimes! Vedeta nu s-a sfiit să apară goală

Noul videoclip al Irinei Rimes este unul provocator, cu imagini pe care fanii nu le-au mai văzut niciodată.

Sânii artistei pot fi admirați în toată splendoarea lor, fiind acoperiți, în parte, de o bandă peste care este scris cuvântul „Pastila”, numele noului album. Imaginea i-a făcut pe mulți fani să reacționeze, care mai de care, cu comentarii pozitive sau negative.

„Pastila” este numele viitorului hit al Irinei Rimes, iar pentru asta o promovare agresivă, dar gratuită, nu ar strica. Fanii de pe facebook au comentat, dar multe dintre comentarii au fost cenzurate de administratorul paginii artistei.

„Știi cu ce inocență ai intrat pe piața și ce reprezinți acum”, „Bani să vină până la urmă”, „dacă vrei un psiholog non pay, vorbim”, „Pastila întreține dar nu ajuta”, au fost mesajele internauților, care nu se mai regăsesc pe pagina de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

La începutul anului 2020, Irina Rimes a fost internată de urgență, fiind operată. Evenimentul zilei a aflat că simpatica basarabeancă de la „Vocea României” a fost internată de urgență la Spitalul Elias, unde a mers direct de la un spectacol.

A fost băgată imediat în sala de operație, iar medicul a făcut intervenția de extirpare a unui chist ce-i provocase artistei o hemoragie. Irina Rimes a stat la terapie intensivă câteva zile, sub stricta supraveghere a cadrelor medicale, cele care i-au spus ”La mulți ani!”, chiar la miezul nopții dintre ani.

 

Albumul intitulat „Pastila” conține 10 piese și colaborări inedite cu Amuly, Bruja și Nane: "Bagă", "Copilul pierdut", "Mică și slabă", "Perfectul Imperfect", "Perna ta", "Singuri", "Somn ușor", "Tic Tac", "Treci la nu" și "Vin și pastile".

Acesta a fost lansat pe Spotify, fiind primul album românesc cu grafică de pe această platformă. Pe 1 iunie albumul va fi lansat si pe Youtube.

Irina spune despre noua producție: „Dau albumul ca pe o pastilă, îl arunc pe net, fără videoclipuri, fără nimic, dacă aveți nevoie, dacă vă e sete, luați de aici!” “Albumul este exact ca o pastilă, dacă o iei la momentul indicat, când te doare ceva și pentru durerea indicată îți trece, dacă faci abuz de ea poți avea side effects. E ceva bolnăvicios în Pastila asta și vindecător în același timp.”

S-a certat cu Tudor Chirilă

Irina Rimes a făcut parte din juriul celebrei emisiuni de televiziune ”Vocea României”, de la Pro TV. Vedeta nu s-a sfiit să-și spună părerea atunci când a fost nevoie, chiar dacă a făcut o critică acidă.

”Andi, ai niște armonice foarte frumoase, mi-a plăcut foarte mult cum ai început și cum ai terminat piesa. Dacă mă întrebi pe mine, eu ca antrenor poate că nu ți-aș fi dat această piesă, cred că ți-aș fi dat ceva puțin mai brut, poate ceva care să te facă să lupți un pic mai mult din punct de vedere vocal. Smiley știe mai bine cum să te exploreze, exploateze și să te întoarcă pe toate părțile. Dar a fost un moment drăguț și mulțumesc frumos pentru momentul tău”, i-a spus Irina Rimes lui Andi.

Replica a venit rapid din partea lui Tudor Chirilă. ”Eu am o rugăminte la Irina. Să înțelegi că și oamenii ăștia de pe scenă vor să fie artiști ca tine și că cel mai rău unui om, indiferent de performanța lui, e să-i spui că a fost momentul drăguț. Mai bine îl înjuri de mama lui sau de altcineva, decât să-i spui că momentul a fost drăguț. Momentul nu poate să fie drăguț, pentru că drăguț e acolo unde niciun artist nu vrea sa fie… la mijloc. Artistul vrea să fie în extreme, vrea să fie sus sau mai bine vrea să fie jos. No”, a spus Tudor Chirilă.