Ilie și Ioana Năstase, imagini de vis din luna de miere

Ilie și Ioana Năstase, imagini de vis din luna de miere

Ilie Năstase și proaspăta sa soție, Ioana, și-au făcut bagajele și au plecat în luna de miere într-o locație de vis din Turcia.

Bruneta a dezvăluit destinația pe care au ales-o și a publicat pe rețelele de socializare imagini din vacanță, potrivit Cancan.ro.

Cei doi soți sunt cazați la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Istanbul, unde se relaxează și se bucură de peisajele minunate de pe malul Bosforului.

Cu această ocazie fostul mare tenismen  a decis să își facă și o schimbare de look.

Ne puteți urmări și pe Google News

La începutul lunii iunie, Ilie Năstase și Ioana Simion au luat o decizie care a surprins pe toată lumea, și anume aceea de a se căsători. Evenimentul nu a fost unul fastuos, invitații fiind persoanele cele mai apropiate cuplului.

Ioana Simion și Ilie Năstase au dat uitării divorțul intentat și s-au căsătorit religios pe data de șase iunie într-o biserică din Techirghiol, iar nașii au fost Ciprian Marica și Ioana, mama copiilor săi.

Nunta a fost exact cum și-au dorit cei doi, restrânsă, dar cu oamenii cei mai apropiați cuplului, într-o locație de vis. Iar acum, cei doi au plecat în luna de miere.

”Mă simt foarte bine acum pentru că a ieșit totul așa cum mi-am dorit eu. Petrecerea a avut loc în Mamaia, la un restaurant, restrâns, alături doar de câțiva prieteni”, a declarat Ioana.

De asemenea, Ioana a povestit cum a ajuns în fața altarului cu celebrul tenismen.

”Ilie devenise un pic mai agitat, nu ne mai prea înțelegeam, vorbeam singură. Am mers de două ori să înaintez cererea de divorț și, în ziua în care vorbisem cu avocata mea, eu mă aflam cu Ilie în mașină și i-am spus că merg să depun actele. Atunci m-a făcut să plâng. Mi-a spus că nu e nevoie să mai merg la avocat, că-mi oferă divorțul la notar, doar să îi împlinesc o singură dorință. Dorința de a fi mireasă. Și după îmi promite că mergem la notar și divorțăm. Atunci mi-au dat lacrimile”, a dezvăluit Ioana Simion.

Cei doi au planuri mari pentru viitor, ba chiar speră să mai facă încă un copil. Aceștia își doresc o fetiță.

„Acum poate facem și un copil, dacă tot zice că mă iubește așa mult. Mai ales că tot îmi zice de când ne-am cunoscut că își dorește o fetiță, pentru că deja are un băiat”, a declarat soția lui Ilie Năstase, într-un interviu pentru o emisiune televizată.