Ilie Năstase a vorbit despre perioada mai puțin fastă prin care trece Simona Halep, în plan sportiv, în ultima perioadă. Un sfat crucial ține de alegerea turneelor la care va participa jucătoarea de tens din Constanța.
Simona Halep a trăit un dezastru, vineri, în semifinalele turneului de la Dubai. Românca a rata calificarea în finală după ce a fost învinsă de letona, scor 6-2, 6-7(0), 0-6. Sportiva din Constanța a căzut fizic și psihic în tie-breakul setului 2 și nu și-a mai revenit în decisiv, acolo unde nu a câștigat niciun game.
Ilie Năstase, sfat foarte important pentru Simona Halep
În acest moment, Halep se află pe locul 27 în WTA, după ce a căzut de pe poziția a 23-a. Vorbind despre cea mai bună jucătoare de tenis din România, Ilie Năstase i-a transmis Simonei un sfat. Legat de turneele la care românca va alege să evolueze în acest an. Pe de altă parte, „Nasty” a precizat că sportiva nu ar trebui să mai simtă presiune legată de poziția din clasament. Pentru că a fost liderul ierarhiei, iar asta este tot ce contează.
„Eu îmi doresc ca Simona să joace mai puține turnee mici, e mult mai importantă să fie odihnită și 100% la turneele mari. Eu n-aș juca turnee mici înaintea unui turneu de Grand Slam. Fiecare sportiv știe cum e mai bine.
„Pentru Simona Halep nu mai contează locul în clasament! Dacă ai fost o dată numărul unu mondial nu mai contează pe ce poziție te afli acum! Eu cred că pentru ea e chiar mai bine! Când era numărul unu toate voiau să o bată pe ea!”, a declarat Ilie Năstase pentru fanatik.ro.
Ce ar trebui să facă sportiva din Constanța pentru a se recupera
În ceea ce privește un antrenor care ar trebui să o pregătească pe Halep, Ilie Năstase a afirmat: „Întrebați-o pe ea dacă are nevoie de antrenor. Nu cred că are probleme că nu are antrenor. Ea știe cum trebuie să joace. În momentul în care a intrat pe teren e numai ea acolo. Nu are ce să mai facă sau să îi spună antrenorul. Dacă tu nu știi ce trebuie să schimbi, degeaba îți spune antrenorul.
Ea trebuie să se odihnească puțin și să își ia mai mult timp după accidentări și să nu revină imediat dacă nu e complet refăcută. Asta e problema. Stai mai mult timp să îți revii, dar știi că nu te mai accidentezi!”