Ilie Bolojan ar putea convoca o şedinţă CSAT săptămâna viitoare
- Antonia Hendrik
- 21 februarie 2025, 15:57
Ilie Bolojan. Sursa foto: Captură videoIlie Bolojan plănuiește să convoace o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), săptămâna următoare, conform unor informații furnizate de surse din cadrul Administrației Prezidențiale.
Ilie Bolojan, şedinţă CSAT în urma evenimentelor internaționale
Sursele au informat că nu a fost stabilită încă o dată sau o agendă pentru ședința CSAT. Aceasta se va desfășura în contextul în care consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a adus în discuție, în spațiul public, subiectul sferei de influență a Rusiei.
Marcel Ciolacu, împreună cu Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, au discutat despre importanţa convocării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Premierul a avut, de asemenea, marți, o discuție cu ministrul de Externe, în urma evenimentelor recente de pe scena internațională.
„Premierul Marcel Ciolacu consideră oportună convocarea CSAT, cu acordul preşedintelui interimar, pe tema dovezilor privind anularea alegerilor prezidenţiale, în urma discursulului vicepreşedintelui SUA, JD Vance, la Conferinţa de Securitate de la München”, au declarat surse politice pentru News.ro.
Crin Antonescu. O ţară nu se apără cu mâinile în sân
Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat joi că o țară nu se poate apăra stând cu mâinile în sân.
Crin Antonescu a mai subliniat că discuția despre reîntoarcerea parteneriatelor strategice la anul 1997 este una serioasă și că nu putem rămâne tăcuți sau aștepta un semn. Din acest motiv a solicitat convocarea de urgență a CSAT-ului și organizarea unei întâlniri cu toți liderii politici pro-europeni din România.

Sursa foto: Administratia Prezidentiala
Îngrijorările au crescut mai ales după ce Cristian Diaconescu a declarat miercuri că „este un moment dramatic” în care rușii caută „un aliat pentru proiecte de tip Yalta”. Totuși, în alte două apariții televizate, el a clarificat că se referea, de fapt, la negocierile din 2022, nu la cele de la Riad din 2025.
El a subliniat că așteptările rușilor se referă la retragerea garanțiilor de securitate ale NATO conform acordului din 1997, astfel încât noi, cei care am aderat ulterior, să nu mai avem acces la aceste garanții de securitate.
Ilie Bolojan ar convoca prima sedință CSAT după anularea alegerilor prezidențiale
Reamintim faptul că vicepreședintele american JD Vance a exprimat, joi, pentru a doua oară, critici la adresa anulării alegerilor prezidențiale din România, în cadrul unui discurs rostit la Conferința Acțiunii Politice a Conservatorilor (CPAC). Aceeași temă a fost discutată și săptămâna trecută, la Conferința de Securitate de la München.
În acest context, ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a declarat că nu dispune de informații referitoare la împărțirea sferelor de influență între americani și ruși la Riad. El a subliniat că nu avem încă concluzii sau confirmări și că România trebuie să continue să solicite, așa cum a făcut de la început, implicarea în procesul de negocieri, scrie news.ro.