Toată viața își dorise să ajungă procuror, să prindă infractori periculoși și să dezlege crime! Dar primii ani de activitate l-au obligat să aibă de-a face cu bătăuși de neveste, bețivi agresivi și furturi de biciclete, ori găini. Încerca să-și ascundă frustrarea, dând o importanță exagerată tuturor dosarelor sale.

- Șapte martori am avut de audiat ca să-l prind pe infractorul ăla.

- Care? Cel cu furtul de biciclete? Ți-a luat aproape un an să-l găsești?

- Asta înseamnă anchetă: sudoare și răbdare.

- Nu era mai simplu să ceri camerele de supraveghere de la benzinărie? Scăpai de audieri.

- Acum gândești superficial. Ancheta se bazează pe mai multe probe.

- Deci, n-ai cerut imaginile, a concluzionat interlocutorul, amuzat de superficialitatea și aroganța nejustificată a procurorului nostru.

Dar să-i dăm și un nume. Să zicem că îl chema Adrian Bunăiașu. Avea aprope 32 de ani când a reușit să promoveze la un parchet superior. În sfârșit, aici urma să aibă de-a face cu crimele la care visase atât.

E sfârșit de august, iar căldura nimicitoare scotea cele mai rele mirosuri din oameni și natură. Simțeai cum clocotește jegul și mizeria, iar orice muscă moartă împrăștia duhori nebănuite. Locuitorii de la marginea orașului erau cei mai năpăstuiți. Groapa de gunoi și vecinătatea unor locuri prost drenate îi obliga să rămână în casele lor încinse, cu ferestrele și ușile ferecate.

Daniel era șofer pe autobuz și tocmai terminase tura de noapte. Asudat și prăfuit, butona de zor telefonul, vorbind el știe cu cine. Din spatele unei tufe de trandafiri, sugrumate de buruieni înalte de vreun metru, a zărit un câine, chinuindu-se să mănânce un picior de om încălțat în sandale. Daniel a încremenit, neștiind ce să facă. A alungat câinele cu o piatră și încerca să-și facă curaj să descopere al cui era piciorul.

O putoare de cadavru stătut aproape că l-a izbit la pământ. Și-a acoperit nasul cu mâna, dar mirosul era pătrunzător. A vomitat aproape fără să-și dea seama, stând în genunchi, lângă un trup de femeie mutilat de muște, viermi și căldură. Speriat, a luat-o la fugă spre casă. Aproape năuc de ce văzuse, nici nu realizase că trecuse ca un turbat pe lângă niște cunoscuți care nu-i înțelegeau tulburarea. A intrat direct sub duș, încercând să spele imaginea și mirosul acelei fete moarte.

O cunoștea – era o prostituată ce locuia câteva case mai încolo. Drăguță femeie, dar cam pretențioasă – nu se dădea decât pe bani mulți. Iar el era un amărât de șofer de autobuz, care nu-și permitea să plătească pentru sex. O vedea în fiecare zi cum era luată sau adusă de mașini cu geamuri fumurii, în care doar ghiceai ce se întâmplă. Daniel n-a reușit să închidă un ochi toată noptea. Imaginea femeii nu-i dădea pace. Regreta că n-a sunat la poliție și a lăsat-o acolo, în tufa de trandafiri, pradă animalelor. Acum era târziu să mă anunțe. Poliția putea crede că avea ceva de ascuns. A doua zi, toată lumea prin cartier vorbea de prostituata găsită moartă și mâncată de câini.

- N-o mai văzusem de vreo săptămână. Parcă simțeam că ceva nu este în ordine. Uite așa mi se zbătea ochiul stâng și îmi dădea palpitații, se văita o țigancă ghicitoare, vecină cu moarta.

- Lasă că așa le trebuie la toate vagaboandele astea care strică casele oamenilor, se bucura o alta. Ieșit în fața casei, Daniel trăgea cu urechea la bârfe.

-Ce s-a întâmplat?

-Ei, nimic. Au găsit-o moartă pe Ileana.

-Care Ileana?

- Ce, te faci că nu știi? Ileana, prostituata. Hai că toată lumea știe că îți plăcea de ea.

Daniel s-a cutremurat auzind aceste cuvinte și a întrebat cu voce stinsă:

-Cine a găsit-o?

- Ion a lui Grămadă. Colo, în stația de autobuz, după niște trandafiri. Cică n-avea un picior.

S-a deschis o anchetă. Procuror de caz a fost desemnat personajul nostru – Adrian Bunăiașu. Crima la care atât visase îl entuziasma peste măsură. A plecat imediat la fața locului, convins că, odată ajuns acolo, va găsi suficiente indicii care să-l identifice pe criminal.

În schimb, a dat peste o ceată de curioși și gură cască, un cadavru în putrefacție cu un membru lipsă și nici urmă de probe incriminatorii. Aproape verde la față, s-a urcat în mașina cu care venise, dând indicații polițiștilor să identifice și să aducă la audieri toate persoanele care o cunoșteau pe victimă.

- Avem deja o listă, i-a răspuns un polițist.

Cei care au găsit-o așteaptă deja la secție.

- Văd că ați luat decizii fără să mă informați, s-a supărat procurorul. Îi aștept la mine în birou.

În seara în care Daniel descoperise cadavrul, mult prea tulburat de ce văzuse, o luase la sănătoasa, lovinduse de câțiva bărbați pe care îi ignorase complet. Întâmplător, acei oameni îl cunoșteau, și, mirați de comportamentul lui Daniel, au bănuit că acesta ascunde ceva.

- Unde alergi așa, omule, fără să spui bună seara?

- Ce naiba a pățit ăsta, de fuge ca apucatul?

- O fi făcut ceva și nu vrea să-l vadă nimeni. Venea din tufișul ăla. Mă duc să văd ce-i acolo.

Ce-au găsit știm deja, ce nu v-am spus încă e că îl învinovățeau pe Daniel de crima oribilă din trandafiri.

Procurorul a intrat în birou și a tras aer în piept. Nu mai văzuse niciodată un cadavru descompuns. A cerut să fie adus primul martor.

-O să avem o discuție liberă, după care începem să scriem. Vreau să fii sincer cu mine, dacă nu vrei să iau măsuri. Îmi spui tot ce știi pentru că treaba mea e să găsesc criminalul. Ai priceput?

- Cred că știu și cine este criminalul, a răspuns martorul.

- Asta-i bună, s-a enervat procurorul. Nu vrei să stai în locul meu? Cred că nu m-am făcut înțeles.

- Vă rog să mă iertați, nu vreau să vă supăr. Spun tot ce știu. Azi-noapte mă întorceam cu niște prieteni din oraș și l-am văzut pe Daniel, șoferul, cum a ieșit dintr-un tufiș. Era foarte agitat și parcă nici nu ne-a văzut când l-am strigat.

- Așa-i, și ce-i cu acest Daniel?

- Când ne-am dat seama că nu vede și nu aude nimic, m-am gândit că poate a făcut ceva rău. Și ne-am adus în tufișul din care l-am văzut fugind. Acolo, am dat peste o fată moartă pe care o și cunoșteam. O chema Ileana și eram vecini. Biata de ea, era mâncată de câini.

- Și ce-ați făcut după ce-ați găsit-o?

- Am sunat la poliție și am rămas să o păzim.

Următorul martor a declarat același lucru: cu toții îl bănuiau pe Daniel, pentru că toată lumea știa că o plăcea pe femeie.

- Ce motiv ar fi avut să o omoare, dacă era îndrăgostit de ea? A întrebat procurorul.

- Ei, Ileana era prostituată pe mulți bani, nu se uita la un șofer.

- Acest Daniel are familie?

- N-are. Stă cu maică-sa în două camere cu chirie.

Adrian Bunăiașu ancheta prima lui crimă, iar ancheta mergea uimitor de repede. Găsise ucigașul în nici 12 ore. Atâția ani din viață pierduse cu dosare mărunte, când alta era vocația lui. A trimis polițiștii să-l aducă cu mandat pe Daniel. L-au luat pe sus, de la volanul autobuzului pe care abia îl dusese la capăt de linie.

 - Ai avocat sau îți punem unul din oficiu?

- N-am.

- Vezi cine-i de serviciu la barou și spune-i să vină la parchet în 15 minute. Până atunci, eu și domnul Daniel o să avem o discuție ca între bărbați. Dacă vrei să recunoști ceva, acum ai ocazia.

- Ce să recunosc? A întrebat Daniel temător.

- Cum și de ce ai omorât-o pe amărâta aia?

- N-am omorât pe nimeni. Dacă vă referiți la Ileana, așa am găsit-o. Era deja moartă în tufa de trandafiri. Văzusem un câine cu un picior de om în gură și am dat peste ea. Credeți-mă.

- De ce n-ai anunțat poliția? Un om care nimic de ascuns așa ar fi făcut.

- M-am speriat. Mirosea atât de urât că mi-am pierdut capul. Am fugit acasă.

- Nu te-ai întâlnit cu nimeni în zona aia?

- Nu-mi amintesc să fi văzut pe cineva.

- Ești sigur?

 - Chiar nu mai știu ce am văzut în momentul ăla.

- O cunoșteai pe victimă?

- Cât de cât.

- Cât să o omori? Lumea spune că erai îndrăgostit de ea.

- Lumea vorbește prostii.

- Mă minți și urăsc mincinioșii. Sunt oameni care te-au văzut la locul crimei.

-Dar era moartă de câteva zile când am găsit-o eu, se apăra Daniel. Îi lipsea un picior și carnea părea descompusă.

 - Oi fi cumva medic legist și nu știu eu. Am zis zis cumva că ai ucis-o ieri noapte?

- Atunci când, că nu înțeleg? Am omorât-o mai demult și ieri noapte m-am dus să verific ce mai face?

- Ai chef de glume, bag de seamă, râdea ironic procurorul. Să vezi ce o să mă trezesc eu când o să stai 15 ani în pușcărie! Hai că ți-a venit avocatul, ești liber să taci. Duceți-l într-o cameră să se consulte.

Colegul de birou al procurorului, un bărbat mai în vârstă, privise uimit toată scena.

- Adrian, cred că te pripești să-l acuzi pe băiatul ăsta. Știi deja că femeia era moartă de minim 72 de ore. Faptul că 3 amețiți l-au văzut aseară în boscheți, nu-l face criminal. Îți înțeleg entuzismul, și eu eram așa la primul dosar, dar e păcat să faci greșeli.

Procurorul nostru a ieșit trântind ușa. Nu-i plăcea să primească sfaturi.

- Te-ai consultat cu avocatul? Dai declarație?

- Dau, dar să știți că nu recunosc nimic. N-am omorât-o pe Ileana.

- Cum dorești. Îți spun de pe acum ca să știi: te rețin 24h, iar mâine ne vedem la tribunal pentru mandatul de arestare.

- Vă rog, domnule procuror, nu faceți asta. Trimiteți-mă la detectorul de minciuni. Sunt nevinovat.

Nu mai conta. Daniel a fost arestat preventiv. A primit prelungiri 3 luni consecutiv. Între timp, venise și raportul medico-legal. Ileana murise cu cinci zile înainte să fie descoperită. Moartea se produsese în urma multiplelor fracturi craniene, produse ca urmare a loviturii cu un corp dur. Cel mai probabil, fusese aruncată din mersul mașinii. Iar Daniel nu avea mașină. Conducea un amărât de autobuz.

Procurorul refuza să accepte că ar putea greși. Căuta, cu disperare, probe acuzatoare. Nici nu-i păsa să găsească un alt vinovat. Audia martori care vorbeau despre obsesia lui Daniel pentru Ileana, despre încercările lui de a o cuceri.

Între timp, Daniel putrezea în celulă, deznădăjduit și resemnat. S-a trezit în cameră cu doi indivizi dubioși, acuzați de tâlhărie și omor.

- Ca între voi, criminalii, se amuzau gardienii. Poate vă faceți de petrecanie unul altuia.

- Bine i-ai făcut la curva aia, s-a băgat în vorbă unul dintre noii veniți.

Daniel nu i-a răspuns.

- Femei ca astea strică bărbații, a vorbit și cel de-al doilea. Bine i-ai făcut, frate. Dă-o dracu de cățea, merita să moară. Pentru mine ești un erou, Daniele!

- De unde știi cum mă cheamă?

 - Toată lumea știe. Ia zi, cum ai făcut-o? Că mor de curiozitate.

- Sunt nevinovat.

- Toți suntem, dar între noi, ne spunem adevărul.

- Lăsați-mă în pace.

Cei doi curioși fuseseră anume plasați în celula lui Daniel, ca să-i smulgă o mărturisire. Primeau, în schimbul serviciului făcut, o reducere considerabilă a pedepsei. Numai că n-a fost chip să-l determine pe Daniel să recunoască.

- De la mine nu vedeți nicio hârtie dacă nu-l faceți să vorbească, urla procurorul la cei doi infractori trimiși în celula lui Daniel. Zece ani o să putreziți în pușcărie.

- Domnu’ procuror, e mut ca un melc.

- Nu-mi pasă. Vreau să-mi dați amândoi declarații că v-a povestit cum a omorât-o.

- Adică să mințim?

- Adică să vă scăpați pielea.

Ce nu face omul de dragul libertății. Cei doi au declarat ce voia procurorul să audă. Și au făcut-o cu mâna pe Biblie. Neapărat de un avocat din oficiu, Daniel a primit 17 ani de închisoare. Colegii de celulă care îl denunțaseră, contribuiseră mult la pedeapsa finală. Numai că așteptau ceva în schimb – acea reducere de pedeapsă care n-a mai venit. Judecătorul nu a considerat că acei doi indivizi meritau reducerea la jumătate a pedepsei.

Venise momentul răzbunării. Momentul adevărului și al aducerii aminte: un procuror nebun i-a obligat să facă denunțuri mincinoase. Doar ca să condamne un nevinovat.