După 25 de ani de la semnarea Acordului de la Dayton, documentul care a pus capăt capitolului bosniac al războaielor iugoslave, totul pare să indice că ultimul și singurul conglomerat multinaţional care a supraviețuit lui Tito se îndreaptă inevitabil spre dezintegrare, atât din cauza dezacordurilor inter-etnice care nu au încetat niciodată definitiv, cât și din cauza unui fapt la fel de semnificativ: aici se combate un capitol important al marelui joc balcanic între blocul turco-american și axa ruso-chineză.

Declarațiile lui Nelson

Din luna februarie, Statele Unite au un nou ambasador la Sarajevo, pe influentul Eric George Nelson, un diplomat tânăr, capabil şi care s-a format profesional în domeniile democratizării și abilitării societății civile.

Nelson şi-a demonstrat repede importanța numirii sale în faţa autorităților din B-H, neavând probleme să-şi afirme deschis homosexualitatea într-o țară profund conservatoare, sponsorizând și participând personal la gay pride-ul din Saraievo și cerând drepturi mai ample pentru comunitatea LGTB, dar, mai ales, iniţiind o campanie densă de lobby cu scopul de a transporta republica pe orbita euro-americană, prin accesul la Uniunea Europeană și aderarea la Alianța Nord-Atlantică.

La jumătatea lunii august, Nelson a dorit să elimine un tabu care există din 1995, argumentând că a sosit momentul să se revină la conținutul Acordului de la Dayton și să se reformeze Constituția. Revizuirea celor două documente este necesară pentru a depăși impasul geopolitic în care se regăsește țara, aflată la jumătatea distanței dintre Occident și lumea rusă și pentru a face posibilă intrarea acesteia în Alianța Atlantică care, intrare care, potrivit lui Nelson, ar fi cerută de o mare parte a opiniei publice bosniace.

Declarațiile lui Nelson au stârnit multe reacţii, în special din partea entității sârbe (Republika Srpska), care în ultimul an a demonstrat o intoleranță din ce în ce mai mare față de omologul bosniac, invocând drept motiv senzaţia unei presupuse încercuiri politice, coroborate de adoptarea unor legi de către Sarajevo, care încalcă drepturile de autonomie garantate de Constituția Republicii Srpska.

Potrivit lui Zeljko Cvijanovic, președintele Republicii Srpska, în realitate nu ar exista voința publică de intrare în NATO, astfel încât declarațiile lui Nelson sunt „puțin neobișnuite”, iar semnificația lor ar trebui explicată într-un mod mai amplu, în primul rând sârbilor, care ar dori să ştie „dacă prin schimbarea Constituției va fi mai bine [pentru toată lumea]?”

Ce spun cele două documente?

Acordul de la Dayton a fost semnat în noiembrie 1995 la baza militară de la Dayton (Statele Unite) de către reprezentanți ai Iugoslaviei, Bosniei și Herțegovinei, Croației, Statelor Unite, Germaniei, Regatului Unit și Uniunii Europene și a fost ratificat în luna următoare la Paris, decretând sfârșitul definitiv al capitolului bosniac al războaielor iugoslave.

Tratatul prevedea, printre altele, crearea celor două entități federale și autonome, cea sârbă și cea bosniacă, care alcătuiesc Bosnia și Herțegovina, a funcției de Înalt Reprezentant pentru Bosnia și Herțegovina, cel care supraveghează respectarea acordurilor și instituirea unui cadru de dialog multilateral deschis semnatarilor europeni și celor ai SUA, menit să favorizeze stabilizarea postbelică printr-o cooperare consolidată.

Tot la Dayton s-a decis şi ce formă ar trebui să ia Constituția și ordinea politică a Bosniei și Herțegovinei: o structură centrală și unitară în fruntea entităților federale, a cărei autonomie este extinsă, dar în același timp limitată. Structura centrală este reprezentată de președinția colegială, un organ format din trei părți, bazat pe o președinție rotativă de opt luni, care permite alternarea periodică în funcție a unui croat, a unui sârb și a unui bosniac.

În plus, ambele entități federale au propriul parlament local, dar există și un parlament central, bicameral, ai cărui membri sunt aleși o dată la patru ani prin sistemul proporțional, care prevede și o diviziune pe bază etnică.

Nelson nu a explicat ce ar dori să schimbe în acordul de la Dayton sau în Constituție, dar este clar că, dacă obiectivul este cel de a permite țării să se alăture Alianței, reformele ar afecta gradul de autonomie al celor două entități federale – care trebuie reduse în favoarea creșterii puterilor și competențelor structurii centrale.

Creșterea disensiunilor în timpul pandemiei

Bosnia-Herțegovina a fost una dintre principalele zone în care s-a purtat războiul privind ajutor umanitar din Balcani. Aici, spre deosebire de alte țări post-sovietice, concurența dintre marile puteri a luat o formă particulară, reflectând diviziunea etno-religioasă care caracterizează republica.

De fapt, în timp ce Uniunea Europeană, Statele Unite și Turcia au concentrat diplomația sanitară în cadrul entității bosniace, Rusia, Serbia și China şi-au unit și coordonat eforturile pentru a rezolva problemele de urgență sanitară din republica sârbă. Împărțirea domeniilor de acțiune a avut consecințe la nivel politic, contribuind la creşterea decalajului dintre cele două entități, alimentat de ameninţarea secesionistă a lui Milorad Dodik, președintele Republicii Srpska din 2010 şi până în 2018.

China a trimis ajutoare umanitare şi la Sarajevo, decizând să rupă o tradiție îndelungată, aceea de a sta departe de spinoasele afaceri balcanice, folosind un convoi diplomatic pentru a trimite un mesaj clasei politice naționale, invitată să depășească logica conflictului și a diviziunii în favoarea cooperării și a uniunii.

Sensul gestului nu poate fi înțeles fără a ține cont de ceea ce se întâmplă în țară, și anume antagonismul renăscut între sârbi și bosniaci, cu primii care au reînceput să vorbească despre secesiune și bosniacii care, în mai, au blocat la graniţă o misiune umanitară rusească cu destinaţia Banja Luka, capitala federației sârbe. Astfel, prin intermediul acelui mesaj, China a intrat de facto în conflictul sârbo-bosniac, care, în mare, este un conflict între Rusia și Occident.

https://it.insideover.com/politica/la-bosnia-e-il-nuovo-teatro-di-scontro-tra-occidente-e-russia.html 

Articol de Emanuel Pietrobon

Sursa: Rador