Din spital în spital, ajunse in fine în faţa unui doctor care puse diagnosticul înfiorător:

— Lepră!

Când o duseră la leprozerie, era oarbă şi avea faţa oribil mutilată.

În zadar i se administră, sub toate formele asimilabile, uleiul de Chaulonvogra, care se extrage dintr’o alună din Birmania, şi e unicul, dacă nu leac, cel puţin medicament ce uşurează durerile, la lepră.

Mica leproasă îşi pierdu degetele unul câte unul. I se deslipiau de mână, ca nişte crenguţe uscate, putrede.

Rănile depe brațe se făcură atât de adânci, încât i se vedeau oasele.

Leproşii din jurul ei, şoptiau între ei, înfioraţi de moartea lentă a fetii:

— E fericită că e oarbă, şi nu se poate vedea…

Şi totuş, aşa, mutilată, ciungă, cu două cotoare de os in locul tălpilor dela picioare, fu iubită… Tânărul lepros pe care-1 întâlnisem în tren, mi-a povestit cu o nespusă durere în glas, această idilă fantastică a vieţii lui…

Nefericita fată nu voia să moară. Era tânără. Soarele era cald. I se spunea că în grădină sunt flori, ce parfumează aerul.

Prietenul său număra pasările ce se aşezau pe pomul din faţa fereştrii…

Într’o după amiază, pe când se plimba în cârji prin curte, auzi voci pe care nu le cunoştea. Atunci, îngenunchiă… Şi căzu în nesimţire.

Leprosul moare foarte rar din cauza bolii lui. Aproape totdeauna o ftizie mizericordioasă îl ucide.

Oarba se culcă într’o seară, cu pieptul zguduit de tuse. Spre ziuă, începu agonia.

A doua zi de dimineaţă, nici nu murise bine, şi i se aduse coşciugul: o cutiuţă, un sicriu de copil.

Fata nu mai cântărea decât 33 de kgr. Aşa e regulamentul: leprosul mort e pus imediat in sicriu.

Bolnavii voiră să poarte chiar ei cosciugul micei lor camarade de 23 de ani, până la groapă. Martiriul fetii se sfârşise…

Un lepros tânăr o plânse, aducându-i flori pe mormânt… Era cel din tren…

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric

PAGINA ANTERIOARA