Icoana „Hristos Pantocrator”, montată în turla principală a Catedralei Neamului
- Alexandru Stan
- 6 februarie 2024, 20:10
„Hristos Pantocrator”, cea mai mare icoană a Catedralei Neamului, va fi montată în turla edificiului bisericesc ce va fi finalizat în anul 2025.
„Hristos Pantocrator”, icoană proiectată din piese de mozaic după model bizantin, se află la această oră în incinta Catedralei Naționale.
Icoana va fi montată în cel mai înalt punct al edificiului bisericesc, în turla principală.
„Hristos Pantocrator” în straie albastre
Icoana „Hristos Pantocrator” cântărește 2.400 kg, de 12 diametru și 75 de metri circumferință, portretul măsurând 4.5 metri. Va face parte dintr-un set iconografic pe o suprafață de 150 de metri pătrați.
Pictorul Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor de pictură de la Catedrala Națională, a declarat pentru Trinitas TV că premontajul icoanei Hristos Pantocrator a fost ansamblată săptămâna trecută și a descris experiența ca fiind „provocatoare și meticuloasă”.
„Am asamblat-o, am pus toate elementele cap la cap în aşa fel încât să avem o imagine de ansamblu cu icoana pe care urmează să o montăm, inclusiv cu scrisul şi curcubeul care se face în mod tradiţional în jurul icoanei. Astăzi am început prima aplicare, primele bucăţi din icoană le-am aplicat pe peretele propriu-zis şi sperăm ca, până la finalul săptămânii, să avem icoana montată în întregime”.
Chipul Mântuitorului Iisus Hristos a fost realizat de soția pictorului Daniel Codrescu, Alina. Va face parte dintr-un iconostas de 45 de icoane, care îi vor ilustra pe sfinţii profeţi ai Vechiului Testament, sfinţii apostoli, cât şi secvențe de praznic împărătesc.
Catedrala Mântuirii Neamului va avea cel mai mare iconostas ortodox din lume, depășind orice record atins de catedralele ortodoxe din Federația Rusă, Ucraina, Grecia, Serbia și alte țări balcanice. Aceasta va măsura 23.8 metri lungime și 17.1 metri înălțime, potrivit Academiei Recordurilor Mondiale.
Catedrala Națională depășește în lungime (126 metri) și pe Hagia Sofia (82 metri), cândva o catedrală ortodoxă bizantină, acum transformată din nou într-o moschee.
Catedrala îi poate rezista unui cutremur de 9 grade pe scara Richter
62 de preoți de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor au strâns 17.000 euro pentru a fi realizat mozaicul cu „Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan”. Pictura a fost instalată pe peretele sudic al Catedralei Naționale, scrie Agenția Basilica.
Catedrala Națională este și va fi parte din patrimoniul național, cultural și spiritual al României. Din acest motiv s-a decis utilizarea materialelor auxiliare cu cele mai bune specificații tehnice pentru a asigura prinderea la înălțime a masivelor de piatră și rezistența de-a lungul timpului.
Din cauza exigențelor solicitate și a materialelor utilizate, cel mai mare edificiu religios al României trebuie să reziste la solicitările unui cutremur de 9 grade pe scara Richter.