ICCJ cere DNA să trimită, la instanță, dosarul fostului procuror general Tiberiu Nițu

ICCJ cere DNA să trimită, la instanță, dosarul fostului procuror general Tiberiu Nițu

Uitat de doi ani în sertarele DNA, dosarul fostului procuror general Tiberiu Nițu ar putea ajunge în instanță. ICCJ a cerut DNA să trimită, în trei luni, la instanță, dosarul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de moartea polițistului Bogdan Gigină, în dosar fiind cercetat și Tiberiu Nițu pentru complicitate la abuz în serviciu.

Printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție procurorii DNA au obligația ca în cel mult trei luni, până la 1 mai, să trimită în judecată dosarul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de moartea polițistului Bogdan Gigină. În dosarul lui Oprea figurează și  fostul procuror general,Tiberiu Nițu, într-o speță separată în care este cercetat pentru că s-ar fi folosit ilegal de antemergător în trafic. 

MINUTA INSTANȚEI:

Admite contestaţia formulată de petenţii Gigină Carmen şi Gigină Reluca Cornel privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 905/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, în care sunt cercetaţi inculpaţii Oprea Gabriel, Mazilu Petre şi S.C. General MPM Impex S.R.L., precum şi suspecţii Niţu Tiberiu-Mihail şi Corcodel Adrian. Stabileşte termen pentru data de 1 mai 2018, până la care procurorul să rezolve cauza nr. 905/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei potrivit art. 327 C.pr.pen.. Stabileşte data de 30 iunie 2018 până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului penal ce face obiectul prezentei cauze. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi şi intimatul suspect Corcodel Adrian, în sumă de câte 40 lei, şi cel al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul suspect Niţu Tiberiu-Mihail, în sumă de 130 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă.

 

În data de 9 februarie 2016, procurorii DNA au început urmărirea penală față de suspectul: NIȚU TIBERIU-MIHAIL, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează că 

"În cursul lunii aprilie 2014, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a înregistrat un protocol privind cooperarea în domeniul circulației rutiere, încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat la încheierea protocolului de către procurorul general Nițu Tiberiu-Mihail, iar obiectul a fost cooperarea dintre cele două instituții în scopul însoțirii autovehiculului utilizat de către procurorul general, cu echipaje ale poliției rutiere.

Temeiurile legale invocate în fundamentarea protocolului au fost Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Regulamentul de aplicare, aprobat prin H.G. nr. 1.391/2006, deși niciunul din cele două acte normative nu include procurorul general printre persoanele care pot beneficia de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere".

Tiberiu Nițu demisionase din funcție cu o săptămână înainte de a fi pus sub acuzare. Fostul procuror general a susținut să este nevinovat așteptând să fie trimis în judecată pentru a veni cu probe în sprijinul afirmațiilor sale.