În România, nu cred să fie nimeni care să nu știe cine este Dem Rădulescu, chiar dacă marele actor s-a stins în urmă cu mai bine de două decenii. Rolul pe care l-a făcut în seria BD, al infractorului Gogu Steriade, rămâne un etalon pentru comedia românească. La fel ca și scena din gară, alături de Vasilica Tastaman, din „Astă seară dansăm în familie”. În plus, cei care nu și-l amintesc sau nu-l cunosc, puțini la număr, au la dispoziție o întreagă arhivă audio-video online, nu doar cu filmele și piesele de teatru în care a apărut, ci și cu emisiunile umoristice difuzate la radio.

Dem Rădulescu a fost și rămâne unul dintre cei mai mari actori de comedie din România. Un monstru sacru, așa cum sunt numiți marii artiști după un șablon larg uzitat. S-a născut într-o familie de negustori, la Râmnicu Vâlcea, în 1931, și a murit în 2000, la București. Dacă ar fi trăit, anul acesta ar fi împlinit 92 de ani.

A ales actoria de la o vârstă tânără, la 17 ani, când a apărut, ca amator, într-o reprezentație la un bal organizat de fanfara gării. Dacă n-ar fi fost actor, probabil că ar fi fost un boxer de performanță, nu putem spune dacă la fel de mare. Cert este că, în tinerețe a boxat la categoria semi-ușoară și chiar a obținut o stea de aur, la un campionat de amatori.

Despre Dem Rădulescu se știe că a fost haios toată viața, ultimele glume făcându-le, pe seama Andreei Marin, într-o emisiune, chiar în ultimele luni de viață. Invitat la emisiunea Zânei Surprizelor, Bibanu’, cum i se mai spunea, nu s-a putut abține. Invitat să se așeze pe celebra canapea a emisiunii, alături de Andreea Marin, el s-a codit, spunând că are nevoie de o „pilulă albastră”. După care a izbucnit, în rime:

„Andreea, Andreea, fierbe sângele în mine. Azvârlindu-mă spre tine. Măi Andreea, fugi, Andreea! Fugi, Andreea, lasă mila. Se zvârcolește pastila și dau drumul la reptile. E cam albastră…”, a improvizat Bibanu’, în aplauzele audienței din studioul de televiziune.

De unde i s-a tras porecla Bibanu'

Așa cum spuneam, Dem Rădulescu s-a născut în 1931, la Râmnicu Vâlcea, într-o familie de negustori. Tatăl său, așa cum a povestit chiar marele actor, avea un magazine de pește, în piața orașului. De aici i s-a tras și porecla Bibanu’, cu care s-a ales pe timpul școlii.

„Vinovat” a fost fratele său mai mare, dar nu i-a purtat pică. Iar, mai apoi, când a cunoscut succesul, a transformat porecla în renume. Astfel, pe afișele spectacolelor în care apărea, de multe ori era trecut cu porecla, iar nu cu numele. Chiar și așa, nu oricine își permitea să-l numească astfel, ci doar prietenii și cei apropiați.

„Tata era negustor de peşte, în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu’».

După aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a prins de mine. Acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu - Bibanu’. După ce am intrat la Teatru, m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, vâlcean de-al meu, striga după mine «Mă, Bibanule!». Şi «Bibanu’» am rămas”, povestea marele actor.

Dem Rădulescu șef de promoție la facultatea de teatru

Cu teatrul și cu cinematograful a făcut cunoștință încă de pe vremea copilăriei. Prima piesă pe care a văzut-o a fost „Gioconda iubeşte”, cu Maria Tănase, în 1943. Cum era copil, iar părinții nu-i permiteau să umble singur, seara, Bibanu’ și-a luat-o de multe ori, deoarece prefera să meargă la teatru sau la cinema.

După debutul de la balul fanfarei gării, a început să apară mai des în spectacole, astfel că a fost remarcat de actorul Aurel Rogalski. Acesta l-a sfătuit să dea examen la Teatru și, ce să vezi, Dumitru – Dem Rădulescu, a fost admis. A terminat facultatea în anul 1954, ca şef de promoţie, interpretând un rol în spectacolul de absolvire „Cei din urmă”, alături de profesoara de la clasă, Irina Răchiţeanu-Şirianu.

Datorită rezultatelor bune, a fost repartizat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Iar aici a început colaborarea cu marele regizor Sică Alexandrescu, despre care avea să spună, mulți ani mai târziu, în „998, că i-a fost un al doilea tată: „El m-a construit“.

Piesa de debut a fost „Mielul turbat“, scrisă de Aurel Baranga. În anul 1956, a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa cu rolul banditului Rijikov din piesa „Steaguri pe turnuri”, la un concurs pentru tineri actori.

În lunga sa carieră a avut mulți colegi de valoare alături de care a împărțit scena dar și platourile de filmare: Rodica Tapalagă, Petre Gheorghiu, Ștefan Bănică, Octavian Cotescu, Toma Caragiu, Stela Popescu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Amza Pellea etc.

Actor și profesor de teatru

În teatru, i-a jucat, rând pe rând, pe Cațavencu, Farfuridi, cetăţeanul turmentat, în „O scrisoare pierdută”, a apărut în „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, în „D’ale Carnavalului”), dar și în multe alte piese de-ale lui Mihail Sebastian, Aurel Baranga („Siciliana” a fost jucată în 1.600 de reprezentaţii) etc.

A mai făcut roluri în piese scrise de autori străini, precum Maiakovski, Bernard Shaw, Shakespeare, Hasek etc.

Dem Rădulescu jucat pe scena Teatrului Naţional, dar a mai avut colaborări cu Teatrul Bulandra şi cu Teatrul de Comedie.

Pe lângă activitatea de actor, a fost un profesor foarte bun, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, la secţia actorie. A format multe generații de actori care, mai apoi, povesteau că la cursurile sale nimeni nu putea rămâne serios. Printre cei pe care i-a pregătit se află Geo Costiniu, Anca Sigartău, Maia Morgestern, Alexandru Bindea, Vasile Muraru.

O filmografie bogată cu multe roluri mari

În anul 1959, şi-a făcut debutul în cinematografie, în pelicula „Telegrame”, o comedie regizată de Aurel Miheleș și Gheorghe Naghi, după Caragiale, nominalizată la Palme d’Or, Festivalul de la Cannes. A urmat „Secretul cifrului”, un film de război, lansat în anul 1960, în regia lui Lucian Bratu. Iar apoi, rolurile din filme au venit în cascadă, unul după altul.:

„Șapte băieți și o ștrengăriță” (1967) – rolul colonelul von Schlering; „Vin cicliștii” (1968) – personajul Mișu; seria B.D., „Brigada Diverse intră în acțiune” (1970), „Brigada Diverse în alertă!” (1971) şi „B.D. la munte și la mare” (1971) cu rolul Gogu Steriade; „Astă seară dansăm în familie” (1972) – rolul Temistocle; „Explozia” (1973) – în rolul Neagu; „Comedie fantastică” (1975) – personajul Extraterestrul; „Serenadă pentru etajul XII” (1976); „Tufă de Veneția” (1976); „Eu, tu, și… Ovidiu” (1978) – Tov. Ionescu; „Saltimbancii” (1981) – Cezar Siboli; „O scrisoare pierdută” (spectacol TV, 1982) – Tache Farfuridi; „Sfântul Mitică Blajinu (1982) (TV) – Gheorghe Mitrofan; „Secretul lui Bachus” (1984); „A doua cădere a Constantinopolului” (1994) etc.

Dem Rădulescu a jucat și într-o mulțime de scheciuri de televiziune realizate de Tudor Vornicu, Dan Mihăescu și Alexandru Bocăneț, dar și în emisiuni umoristice la radio, sub genericul „Unda veselă” („Ora veselă”) sau piese de teatru radiofonic.

O viață de familie discretă

Discret în viața personală, Dem Rădulescu a fost căsătorit în două rânduri, prima oară cu Paula Rădulescu, actriță și balerină la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, iar mai apoi cu actrița Adriana Șchiopu. Cu aceasta a avut și o fiică, născută la 14 octombrie 1986, Irina Rădulescu, în prezent actriță la Teatrul Mic din anul 2008.

În viața personală era un tip discret și liniștit. Deși mulți ar fi crezut altceva, Bibanu’ făcea spectacol doar pe scenă, nu și acasă ori la evenimentele private. Era cunoscut ca familist, un om de casă, care își alegea cu grijă oamenii alături de care prefera să-și petreacă timpul.

A murit în urma unui infarct, la 17 septembrie 2000, și a fost înmormântat la cimitirul Bellu.

A fost recompensat post-mortem cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea, iar în 2016, de Ziua Mondială a Teatrului, a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului și Placheta Orașului București, pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului.

„O zi în care n-ai râs e o zi pierdută. Omul are nevoie de râs, la nivelul celulei. Buna dispoziţie, se ştie, dizolvă adrenalina pe care o provoacă durerea, supărarea, enervarea. (…) Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar pentru că omenirea e bolnavă. Şi câte situaţii de comedie adevărată există în viaţă! Suntem clovni într-un mare circ”, spunea marele actor, Dem Rădulescu.