"A furat, dar a făcut şi câte ceva pentru noi". Cuvintele astea stupide se vor afla pe buzele multor alegători care vor vota duminică. Cu o astfel de atitudine umilă, de iobag pe feuda "mai marelui pământului", vor pune ştampila pe baronul local, care s-a îndurat de ei şi le-a aruncat din când în când câte o bucată de pâine, după ce s-au ospătat pantagruelic din banul public.
Îl vor alege pe cel care le-a luat ochii cu câte o "ctitorie". Nu contează că a fost ridicată la un preţ exorbitant. Ca de fiecare dată, edilii care au furat cu nemiluita din banii publici, dar au mai făcut câte ceva pentru comunitate, vor avea de câştigat. În percepţia multor alegători, ei sunt… gospodari. Au ridicat câte un pod, au modernizat câte un drum sau au amenajat un parc nou.
Contează mai puţin că au cheltuit sume din care comunităţile puteau beneficia de trei poduri, trei drumuri sau trei parcuri. După ce, timp de două decenii, a fost jupuit de politicieni, alegătorul român se mulţumeşte cu puţin. Orice primar care se învredniceşte să-şi ignore, pentru scurt timp, afacerile personale cu statul şi să servească interesul public este ridicat la rang de erou local.
Nici după două decenii de la Revoluţie, românii nu au dobândit o conştiinţă a banului public. Paradoxal, nici măcar criza economică nu i-a făcut mai atenţi la modul în care edilii le cheltuie taxele şi impozitele. Nu au înţeles nici acum legătura directă care există între eficienta administrare a resurselor publice şi nivelul de trai al fiecăruia. Nu conştientizează faptul că trei poduri, trei drumuri sau trei parcuri aduc de trei ori mai mulţi bani la bugetele locale, prin plata de impozite de firmele private care le construiesc. Le e greu să priceapă că surplusul obţinut poate duce la apariţia unui nou pod, drum sau parc. Că din trei, pot deveni patru.
Din păcate, prea mulţi români nu sunt interesaţi dacă astfaltarea străzii lor, păstrarea curăţeniei pe domeniul public sau extinderea reţelelor de gaze şi canalizare se face la preţul corect. Atâta vreme cât se fac, nimic nu mai contează. Pentru prea mulţi români interesul pentru banul lor se opreşte la uşa sau poarta propriei locuinţe. Dincolo de ea este domeniu public. Ne fiind domeniu privat, nu le aparţine. Profund fals.
Eficienţa în administrarea banului public nu este, din nefericire, un criteriu de alegere a edililor locali. De altfel, corupţia a fost mereu o temă colaterală pe agenda publică, la alegerile locale. O astfel de atitudine are drept consecinţă păstrarea unui status quo găunos, care afectează în mod direct calitatea vieţii în România. Din această cauză, baronii locali continuă să stăpânească oraşele şi judeţele României, graţie unui sistem eficient de luat ochii alegătorilor superficiali. Pentru ei este o situaţie de tip "win- win". Sunt direct interesaţi să contruiască mult, la preţuri supraevaluate, din moment ce fiecare proiect realizat "în sprijinul comunităţii" le permite să sifoneze sume importante din bugetele localităţilor.
Atâta vreme cât fac aceste lucruri sunt la adăpost. Puţini alegători sunt dispuşi să-i schimbe din funcţii. Să pună ştampila pe un candidat nou. Dacă acesta îşi va vedea doar propriul interes? Dacă va fura şi nu va face nimic pentru comunitate? Astfel de spaime blochează accesul în funcţiile din administraţie a celor care, eventual, nu doresc decât să servească interesul public.
Majoritatea românilor continuă să-i voteze pe cei care fură "cu bun simţ". Acest "bun simţ" nu înseamnă moderaţie. Hoţii de bun simţ sunt cei care, în percepţia electoratului, nu se gândesc doar la propriul buzunar, ci fac câte ceva şi ceva pentru oameni. Care dovedesc un comportament "omenesc". Nu contează că "servesc interesul public" doar pentru a putea fura mai mult. Ce nu înţeleg cei mai mulţi alegătorii este că nu poţi fi recunoscător unui hoţ care-ţi sparge apartamentul, fură tot ce apucă, dar nu se atinge de televizor. Eu, unul, nu voi fi niciodată şi voi vota duminică în consecinţă.
Recomandările noastre
