Evenimentul Zilei > Horoscop > HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 8 august 2022. Despre zodii, pe net
HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 8 august 2022. Despre zodii, pe net

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 8 august 2022. Despre zodii, pe net

Dimineaţă obositoare şi enervantă. Nu este o zi în care să faci schimbări esenţiale, pe niciun plan. În orice caz, ajungi obosit acasă.

8 august

 

 

Pe 8 august s-au născut Dustin Hoffman, Benny Carter, Ernest Lawrence, Dino De Laurentiis, Johann Cristoph Adelung, Emil Marinescu, Dimitrie Onofrei, Constantin D. Chiriţă, Saşa Pană, Gheorghe Cartianu-Popescu, Liviu Bratoloveanu, Viorica Viscopoleanu.

 

Pe 8 august, în calendarul creştin ortodox, sunt Sfinţii: Emilian Mărturisitorul din Cizic şi Miron din Creta. Nimic în ”Kalendar”.

 

Dragi lupi, padawani și hobbiți cam de vreo două-trei luni de zile, în emailul meu, poposește mereu, dar mereu, la două-trei zile, aceiași informație, cred că de prea multe ori, ca să mai număr. Menționez doar câteva linkuri în limba română, sunt mai mult de cincizeci-șaizeci: www.realitatea.net/celemaipericuloasezodiidupadatelefbi_1735105.html, www.unica.ro/celemaipericuloasezodiidupadatelefbi-135744, www.perfecte.ro/horoscop/fereste-te-de-nativii-din-aceste-zodii-iata-topul- celor-maipericuloase-semne-zodiacale.html, www.divahair.ro/timp…/cele_mai_periculoase_zodii_conform_fbi. Bun, dacă aveţi curiozitatea să accesaţi siturile respective o să realizaţi că articolele respective sunt vechi şi de şase-şapte ani. Din penurie de subiecte se “reîncălzeşte supa”. Subiecte de vară! Nu este imposibil ca toată afacerea să fie opera unei “inteligenţe artificiale” care a observant, printr-un progrămel oarecare, interesul meu pentru astrologie. Şi mă serveşte cu ce crede tranzistorul lui. În orice caz toată chestiunea îmi pare lipsită de inteligenţă.

 

Nu o să dau niciun citat, o prostie mai mare nu am văzut demult. Ba da, văd zilnic, dar ce pot să fac! Asta nu înseamnă că nu aștept cu nerăbdare corespondența domniilor voastre. Scrieți-mi cât mai mult!

 

După nefericiții care au comis mizeria, Racul cel blând și iubitor de lucruri frumoase, familist și patriot, este criminalul zodiacului, cel mai arestat. Măi să fie! Așa că am luat Skype și am sunat un prieten din State. Măi să fie, a fost și reacția lui! Apoi mi-a indicat un site. În fața minciunilor care se propagă pe net, au apărut și situri care verifică informația. Aflu că, informația cu FBI care a făcut o statistică cu cele mai periculoase zodii, este o invenție și o minciună. Snopes.com este un asemenea site de vigilenți, dar mai sunt câteva. Bravo!

 

Prietenul meu, care lucrează la o agenție federală, a spus că se întâmplă destul de des ca FBI, CIA și NASA să fie cotate ca autorități în unele infomații false, mincinoase, cu multă distribuire pe net. Dar, că, deobicei nu se iau măsuri și nici emitenții falsurilor nu rectifică, nu dau o dezmințire. Pe net este întuneric și minciuna este la ea acasă!

Cui prodest! Unei firme care vinde pe net. Un blogg. Acolo este sursa, prima minciună, făcută în mod special ca să atragă atenția spre afacerea lor.  Kim La Capria raportează: ” Such correlations are often used to create the illusion of causation, however, and in the cases of ”Instant Checkmate” and ”Insightful Psychics”, those random inferences were arranged to create a sense of urgency with respect to need for background checking or psychic services.”

Și continuă: ”Nevertheless, we contacted the FBI to determine whether any such research had ever been undertaken by that agency concerning zodiac signs and criminality. In a 23 June 2022 e-mailed reply, a FBI representative stated: ”We have contacted the FBI’s Behavioral Analysis Units and were unable to find any record/information confirming any study of zodiac signs of killers/serial killers contributing to higher rates of criminality.”

Prietenul meu a mai adăugat că în toată arhiva FBI este o singură mențiune despre Zodiac. ”The Zodiac Killer” despre care am avut plăcerea să vă informez, ba am mai și făcut pentru prietenul din State un studiu astrologic. Cred că i-a folosit!

Vedeți, dragi lupi, padawani și hobbiți dacă o sută de situri pe net o să spună ceva și cartea pe care o am în mână, altceva, o să iau de bună cartea, nu netul!

Haideți să vă spun ceva despre cărți. Pentru informare folosesc cam  trei-patru sute de cărți, ”nonfiction” marea majoritate în limba engleză, unele în franceză, câteva în germană, spaniolă și italiană. Am și câteva în limba rusă, mai mult hărți, atlase de mare precizie și clasă. Sunt şi surse în limba română, destule, de exemplu “Istoria României” cele patru volume ale Academiei, coordonator a fost tatăl meu.

Cărțile în limba engleză le am de la Teheran. Au făcut parte din Biblioteca Americană de acolo, până în 1979, cea mai mare și mai prețioasă bibliotecă din Asia. După revoluția islamică și ocuparea Ambasadei americane din Teheran, Biblioteca a fost dusă într-o mansardă și în două pivnițe. Persanii nu dau foc la cărți, au cultul lor. Am dat peste ele în anul 1983. Volumele din pivniță erau distruse în mare parte de umezeală și șobolani, dar cele din mansardă, câteva tone de cărți, erau relativ bine păstrate într-o movilă imensă. Am cumpărat, la kilogram, cam două mii cinci sute de volume, unele neprețuite. Le-am adus în ţară cu trenul, via URSS. Am adus enciclopedii, dicționare, compendii, monografii, albume, cronologii, almanahuri, romane etc. Edituri prestigioase.

Vedeți, domniile voastre, pe net poți să spui orice minciună, este anonim. O carte este altceva. Are un autor și o editură. O responsabilitate. Știți cât timp a trebuit ca să se scoată prima enciclopedie? 35 de ani, o viață de om! Totul era verificat și răsverificat, de specialiști în domeniu, de zeci de oameni. Apoi mai erau corectorii, mintea clară și tipografii. Da, tipografii au fost unii dintre cei mai buni verificatori! Nu de multe ori, când culegeau, cu mâna, literele de plumb, li se părea că ceva nu este în regulă în textul respectiv, ceva nu se potrivea. De cele mai multe ori, aveau dreptate!

Sigur, astăzi, în toată această diaree de informații este greu să discerni adevărul de minciună, mai ales dacă ești tânăr. Puteţi să vă bazați, în lipsă de altaceva, pe mine, eu am ”baraka”!

Pe de altă parte, sunt o persoană publică cu statură de avertizor public. Primesc curier scris și multe emailuri emise de UE și State, dar și de la alte surse. Probabil că v-ați obișnuit cu curierul săptămânal, de la UE. Cu toate că primesc materialul prin curier, tradus, pe hârtie, întotdeauna există și un link către autoritatea care a emis respectiva informație, în engleză sau franceză, pe care pot să verific informaţia. Sursa, emitentul.

Viața, profesia, astrologia m-au învățat să nu mă joc cu informația, să caut adevărul, adevăr care din nefericire nu este de găsit întotdeauna pe net, dar am speranța că se va face lumină, pentru că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

HOROSCOP     8 august 2022

BERBEC  Conjunctura indică mici probleme, deci, evită nepăsarea, graba şi nerăbdarea. Totuşi, realizezi că prudența, ezitările tale de acum câteva zile nu au avut niciun motiv! Aspectele arată că perioada menţionată este moderat favorabilă – aşa încât poţi apăsa pe acceleratorul vieţii, aşa cum îţi place ţie. „Repede şi bine” este crezul tău în această perioadă şi interesele tale personale sentimentale avansează în direcţia dorită. Atenţie la alergiile de vară şi durerile de cap altele decat cele provocate de amor. Berbecii trebuie să-şi suplinească nevoia de ronţăială cu „ceva verde” – sau cu ceva vitamine!

TAUR  O zi liniştită, în care, parcă şi evenimentele s-au topit de căldura toridă.  Oricum, nimic notabil nu pare că se întâmplă. Dar, lucrurile pot să evolueze, fii atent, nu scăpa prilejurile! Nebunia verii se strecoară şi în sufletul tau – vremea şi vremurile sunt ciudăţele rău. Aşa că o mică pasiune trecatore, ca o mică furtună în borcanul cu melancolie, este tot ce ţi se poate întâmpla, mai rău. Deci, poate te îndrăgosteşti din nou pentru că este o stare care îţi face bine şi te motivează. Dacă oferta umană este aşa cum este, te poţi ataşa de un căţeluş, o pisicuţă sau chiar de un colier cu pietre (semi)preţioase?!! Nu degeaba, Venus-Afrodita, planeta ta protectoare, era considerată de antici zeiţa dragostei şi a frumuseţii…

GEMENI  Posibil conflict dintre sentimente şi logică. Nu forţa găsirea unei soluţii și nu promite nimic, nu discuta mult și fără rost! Totuşi, norocul îţi zâmbeşte, cel putin in dragoste. Pentru cei din zodie care fac parte dintr-un cuplu: atentie, nu eşti avantajat în comunicare şi în imagine. Trebuie să eviţi cu diplomaţie discuţiile în contradictoriu ca să nu se transforme în reproşuri şi scandaluri neplăcute. Atenţie la micile accidente domestice în care eşti specialist – închisul uşii peste mână, aprinsul feţei de masă cu ţiagareta etc – pentru că tu gândeşti infinit mai repede decât acţionezi. De aici rezultatele nedorite în sinergia dintre spirit şi materie!

RAC   Norocul nu te ocoleşte, oriunde a fi şi orice ai face. Nu este vorba de bani sau glorie, ci de ceva mult mai important, de preţuirea celor dragi. Răspunde și tu, cu dragoste și bunătate! Ai o perioadă bunicică şi lucrurile par să se aranjeze. Este timp şi de muncă, dar şi de distracţie! Veşti de departe, consultaţi-vă e-mail-ul, reţeaua de socializare, sau mai prozaica cutie de scrisori.  Poţi, de asemenea să dai telefoane sau să stai pe rețele – este o ocupaţie teribilă! Este cazul să devii mai practic şi ceva mai diplomat, totodată; numai aşa poţi evita un mic, dar bine organizat, dezastru sentimental. Aspecte uşor nefavorabile la bani, dar foarte bune la dragoste şi sănătate, asta spune şi vorba din bătrâni.  Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes în domeniul emoţional!

LEU   Eşti curajos în discursul tău, doar ești Leu. Adică ai, ca de obicei, gura mare, spun detractorii tăi! Astăzi vezi mai bine în ograda vecinului decât în buzunarul tău, atenţie la cheltuieli! Este una din zilele acelea când viaţa poate fi ca un parc de distracţii. Nu că ţi s-ar cuveni ceva, sau că ai avea unele merite, urmare unei munci deosebite şi a unor rezultate strălucite, dar gura ta mare şi tupeul tau zdrobitor sunt argumente suficiente în lumea asta superficială şi decadentă.  Totusi intri puţin în viteză şi laşi lenea pe mai târziu, pentru ca ai nevoie, dupa caz, de o rochiţă sau de o cămaşe calcată!

FECIOARĂ   Dimineaţă obositoare şi enervantă. Nu este o zi în care să faci schimbări esenţiale, pe niciun plan. În orice caz, ajungi obosit acasă. Ca să te relaxezi, seara poți să vezi un film de artă! Totusi, se schimbă registrul influenţelor astrale şi începi să simţi presiunea în cele trei domenii consacrate: banii, sănătatea şi dragostea.  Ai nevoie de bani pentru reparat maşina, instalaţiile de aer conditionat ale casei costă o avere, încasările întârzie, iubitul a plecat în Spania – iată o gamă largă de trăiri caracteristice! Semnele de foc şi de aer îţi sunt favorabile toată perioada, dar este mai bine să nu te iei în beţe cu cei născuţi sub zodii de pământ şi apă. Sănătatea este bunicică, banii – constant, adică nu îţi ajung!

BALANŢĂ   Astăzi ai o atitudine de rebel fără cauză. Sfidezi şi îţi face plăcere. Daca eşti solo, poţi să te dai mare şi tare în faţa pisicii! Dar, dacă eşti duo şi partenerul nu are azi o zi bună… Zâmbeşte mult şi nu te lăsa provocat. Pe total o zi bună, în special pe seară. In domeniul sentimental unele promisiuni pe care tu le iei drept garantii te fac sa sari in sus de bucurie, dar stelele zic sa dai dovada de răbdare. Primesti o veste buna, o informatie valabila dar inca totul este la inceput. Din nou te bucuri de mare popularitate printre prieteni, mai ales ca veselia si energia ta te fac un companion foarte placut. Esti foarte constient de valoarea efortului tău de a produce şi menţine armonia şi optimismul. Roadele acestei silinte se vor vedea in curind si poate vei fi incantat de rezultate.

SCORPION   Nu crede cu ochii închişi tot ce ţi se spune, toate veştile primite. Verifică şi vezi cui foloseşte ca tu să primeşti astfel de informaţii! Fii vigilent, pentru că situaţia nu e clară deloc! Dacă reuşeşti să te stăpâneşti şi să eviţi graba şi încăpăţânările, nu se va întâmpla nimic notabil. Oricum fiecare Paradis are şarpele lui. Al tău se numeşte „falsă viziune asupra realităţii”. Adică o să auzi, mai ales dimineaţa, la minciunele, minciuni şi minciuni sfruntate, cât să ai provizie prntru un an de zile. Drept care şi tu te vei simţi obligată sau obligat să emiţi „false judecăţi de valoare”. Aşa este la tenis, sau în afaceri! Nu este foarte bine să pleci în delegaţie sau în călătorii de afaceri. Gandirea pozitivă şi arborarea unui zâmbet permanent te fac  sa obtii sprijin chiar de la persoanele care nu te plac aşa de mult. Cel puţin astăzi!

SĂGETĂTOR  O dimineţă densă în care ai multe de făcut, fie că eşti la serviciu, fie la munte, sau la mare. Oferă-ţi mici pauze în care să te dedici pasiunilor tale, îţi ridică moralul şi te relaxează! Cam tot în aceasta perioada când Marte face ceva aspecte aiurea, o să te hotărăşti brusc să pleci la capătul pământului să „începi o viata noua”.  Sfârsitul zilei, chiar dacă este cald, sau tocmai de aceeea, îţi duce gândul la o cină fastuasă cu şampanie şi kir, caviar cu unt, galbenuş de ou fiert şi lămâie, camembert, şi cu ce mai urmează după… asta dacă iubitul sau iubita nu te-a părăsit deja, trântind uşa şi lăsându-ţi plata cablului şi a întreţinerii (pe ultimii doi ani). Ce vrei, afaceri de Săgetător!

 

CAPRICORN    Astăzi dai dovadă de realism şi îţi trasezi bine scopurile, atât în viaţa profesională, dar şi în cea sentimentală. Cooperează mai bine cu partenerii şi încearcă să fii precis în comunicare. O realizare notabilă în a doua jumătate a zilei, se pare că este o veste bună. Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică, cumpărături, curâţenie, spălat geamuri, dat cu aspiratoru – e cam patetic, ce mai de-a dreptul jalnic – căută să te distrezi şi să legai noi prietenii. Nu exagera cu munca si efortul, e in general, pentru ca stelele indica o supărătoare tendinţă catre surmenaj si depresie. Învigătorii sunt nişte persoane abile şi tenace odihnite nu nişte nefericiţi crăcănaţi de muncă. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu lăsa mass media să-ţi otrăvească viaţa cu ştiri negative şi filme violente. Smulge perfuzia cu otravă a televiziunilor! In dragoste ai un prilej pe care nu trebuie să-l ratezi!

 

VĂRSĂTOR     Menajează-ţi nervii dar şi pe ai celor din jur! Ai mereu ceva de obiectat şi aceasta nu te face popular nici la birou, nici pe plajă. Vorbeşte mai puţin, zâmbește – aşa ai prieteni mai mulţi! Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată! Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti ocupat. Timpul trece, copii cresc, oamenii se ofilesc, iată, momentul a trecut şi zgura părerilor de rău se adună în inimă. Evită perioada aceasta de timp să dai, sau să iei bani cu împrumut, sau să faci operaţiuni financiare importante. Este luni, nu se bagă mâna în buzunar! Pe total cu dragostea stai binișor, in orice caz mult mai bine decât cu banii!

 

PEŞTI     Crezi că există o problemă între tine şi ceilalţi. Cei din jur se schimbă neîncetat, sunt nesiguri, reflectezi tu. Cam așa e, aparent trebuie să faci parte din schimbare, lasă-te dus de val! Planetele şi conjunctura astrologică îţi sunt favorabile. Poţi reuşi în activităţi legate de senzulitate, pasiune, sentiment, emoţie, ba chia şi în creaţie. Mai multe obligaţii uitate se fac simţite spre sfârşitul zilei. Totusi, planetele şi indicatorii astrologici îţi sunt favorabili. Astrele emit „vibraţii favorabile”: sănătatea îţi este bună, viaţa personală – aproape armonioasă, iar situaţia financiară nu îţi mai pare teribilă.  Te simti excelent și in relatia pe care o ai, ceea ce este un motiv suficient sa ţii nasul pe sus!