HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 5 august 2022. Despre sport și imposibilitatea călătoriei în timp.

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 5 august 2022. Despre sport și imposibilitatea călătoriei în timp.

Astăzi încearcă să nu calci greşit, nici la propriu, nici la figurat. Nu te lăsa încântat de cei binevoitori din jur, nu fii superficial. Dacă cineva îţi zâmbeşte, înseamnă că are un interes!

 

5 august

 

 

 

Pe 5 august s-au născut John Huston, Guy de Maupassant, Neil Armstrong, Robert Taylor, John Saxon, prinţesa Irene a Olandei, Ilia Repin, Rodica Popescu-Bitănescu, Marin Preda, Dorin Mateuţ, Nina Facon.

 

"Evenimentul Zilei" din 5 august 1970 a fost din sport. Pentru prima dată în istoria fotbalului, în Marea Britanie s-au folosit loviturile de pedeapsă pentru departajarea a două echipe din prima ligă.

 

După ce şi după prelungiri, Hull City şi Manchester United erau tot la egalitate, 1-1, s-au executat loviturile de la 11 metri. A câştigat, în final, Manchester United cu 4-3. Sursă ”Book of Days”.

 

Îmi place sportul. Am jucat fotbal la pitici, la Rapid, nu mult, un sezon. Volei, la Şcoala Sportivă nr. 2, în şcoala generală. Aikido, cu legendarul Dan Ionescu, sănătos să fie mereu! Tir, la Dinamo, la poligonul Tunari, i-am avut profesori pe Ion Tripşa şi Ştefan Petrescu, marii campioni. Am fost şi eu campion de juniori la pistol viteză. Tot la Dinamo, scrimă, vreo doi ani. Apoi, tenisul de câmp, iubirea mea de o viaţă. Am învăţat tenis de la Tache Caraulis pe terenul nr. 11 de la Strandul Tineretului. Acolo l-am întâlnit pe Corneliu Mănescu lângă care am rămas o viață.

 

 

Era vremea rachetelor de lemn, Dunlop domnea şi a racordajelor din substanţe organice, rar de material plastic.

 

Până la urmă a trebuit să aleg, în clasa a zecea. În faţa lui Tache şi a tatei, Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi. Eram la clasa specială de fizică şi nu prea dădeam pe acolo, cu toate că aveam rezultate bunicele la învățătură. Aveam o mulţime de absenţe. Pe terenul nr. 11 un băiat înalt, mai mare cu vreo trei ani decât mine, care lovea ciudat şi tare mingea mă tot striga "Radu, lasă vrăjeala, vino să te bat!" "Te bat cu mâna stângă!" îi răspundeam râzând.

 

Apoi Tache a zis: "Băiatule, trebuie să ai un viitor sigur! Un cârcel, o rupere de muşchi, Doamne fereşte, o fractură şi eşti terminat pentru sportul ăsta. Du-te şi învaţă!"

 

Aşa că l-am lăsat pe Ilie Năstase să-şi exerseze mai departe lovitura de serviciu, uitându-se furios că nu i-am oferit revanşa şi am plecat cu lângă tata, la şcoală. Nici până astăzi nu i-am oferit revanşa, dar am fost lângă el când a jucat cu Salatiera pe masă! Doamne, ce sportiv! Ce sportivi a avut România! Mai are și acum, dar îi numeri pe degete.

 

Când am intrat în câmpul muncii, la ”Aversa”, în Obor, jucam tenis de două-trei ori pe săptămână, câte patru ore, cu șeful meu, domnul Ion Cantea, șeful CTC-ului pe fabrică. M-a sunat acum câteva zile să vadă dacă nu jucăm un set. Are 89 de ani!

 

Spun toate acestea ca să mă înţelegeţi bine. Nu îmi place ceea ce se întâmplă acum. Nu, în primul rând, industrializarea sportului. Ci transformarea tineretului în spectatori!

 

Principalul este să faci tu sport, nu să te uiţi la alţii cum fac!

 

Sunt tot mai puţine stadioane, tot mai puţine arene, tot mai puţine terenuri, pentru public. Se consideră că faci sport dacă alergi prin parc îmbrăcat ciudat, iar fetele cât mai sumar, cu căştile înfipte în urechi. Cu tot respectul, acela este jogging, demonstrat, de mult, în State, că este dăunător organismului. Întrebați-l pe Cristi Răchitan, dacă nu credeți. Dar este o altă industrie din care se fac mulţi bani.

 

Anii de sport m-au ajutat toată viaţa, și în domeniul profesional. De exemplu, am fost propulsat în "high life"-ul din Teheran după ce, alături de David Culver, consului australian, am câştigat Trofeul Ambasadelor, o competiţie foarte elitistă de tenis de câmp, dar rezervată numai dublului diplomatic masculin. Dublul trebuia format din naționalități diferite. Şi cu o mulţime de alte reguli ciudate, dar care dovedeau exclusivismul competiţiei.

 

Sportul mi-a garantat un tonus muşchiular, o hipertonie plăcută. Şi o sănătate bună, o inimă bună, un sistem imunitar de gardă mereu. Lângă mine se îmbolnăveau alţii de febră tifoidă, de malarie, hepatită, dizenterie etc. Alţii, nu eu... poate și din cauza mutației genetice CCR5-Δ32. Sportul mi-a dat o rezistență deosebită la efort, o adaptare rapidă la condițiile foarte diferite din cele 54 de țări, de pe tot globul, unde am ajuns.

 

Am fost bolnav doar când am ajuns în Tibet, dublă pneumonie, dar astăzi consider că poate a fost o boală iniţiatică, care m-a ţinut acolo un an şi jumătate ca să aflu mai multe. Sau, multă prostie din partea mea...

 

Sigur, de prostie, m-am deshidratat în Orient de două ori și aici, în pustnicie, acum un an de zile. Altul ar fi murit în locul meu. După cum am scăpat din 29 de accidente de maşină, grave şi o aterizare forţată, cu un avion făcut zdrenţe.

 

Sportul este cel care m-a salvat, nu steaua mea norocoasă. Ei, poate şi steaua, ”baraka”, dar sportul mi-a format oasele şi muşchii şi mi-a consumat grăsimea. Şi mi-a dat o formaţie de învingător prin mijloace cinstite, eu joc întotdeauna fair-play!

 

Şi ce se doreşte astăzi? O generaţie de albine fără ac, nişte persoane tinere obeze, flasce şi supuse, gata la orice compromis, deja abonate la medicamente şi tratamente.

 

Statistica mondială demonstrează că persoanele care au făcut, sau fac sport, sunt mult mai cinstite decât... celelalte şi asta într-o proprţie zdrobitoare de trei sute la unu. De asemenea, sunt mult mai sănătoase, au o viaţă mai lungă și o atitudine dinamică și pozitivă. Nu este vorba de sportivii de performanţă, ci de persoane obişnuite, ca mine sau ca domniile voastre, da, tu cel care citeşti acum!

 

Să vă spun un secret. Primele medicamente le-am luat la 58 de ani şi până atunci nu am avut tratamente în fişa medicală! Ce ruşine! Cam atunci, din nefericire, dar nu poate fi o coincidenţă, m-am lăsat şi de sport. Sportul, săracul, sportul...

 

Faceţi sport! Forţa să fie cu voi, trebuie să stăpâniţi spiritul, dar şi materia. Mens sana in corpore sano!

 

În altă ordine de idei am terminat de citit studiul primit de la prietena mea de la CERN. Îi spusesem despre teoria mea, cum că în Cosmos, în Univers, există doar spațiu și viteză, timpul fiind un scalar derivat. Așa că mi-a trimis cele 11 pagini care demonstrează, matematic, că timpul poate fi doar pozitiv și că o călătorie în timp este imposibilă în spațiul nostru inerțial unde viteza limită este viteza luminii. Studiul spune foarte clar că numai în cazul în care se depășește de mai multe ori viteza luminii, timpul, pozitiv, rămâne în urmă. Paradoxul timpului, nimic nou, pe un vehicol care se deplaseaza cu de zece ori viteza luminii timpul trece de zece ori mai încet, decât pe Pământ – s-au scris tone de romane SF, s-au turnat filme și seriale pe tema. S-au făcut unele experiențe. De exemplu, cu doi gemeni. Unul a stat un an pe stația orbitală, celălat pe Pământ. Rezultatele nu au fost concludente. La sfârșitul perioadei starea de sănătate a astronautului era mai proastă decât a fratelui rămas pe Pământ, îmbătrânise la fel, dacă nu chiar mai mult. Se pare că paradoxul timpului apare numai la depășirea vitezei luminii, lucru imposibil astăzi și probabil greu de realizat și în viitorul îndepărtat.

 

Dar, cei doi semnatari ai studiului, un matematician și un fizician atomist, scot iepurașul din joben! Da, este adevărat, călătoria în timp nu este posibilă, dar este posibilă călătoria în spațiu-timp. Adică, în universuri paralele. Așa că te poți duce într-un univers paralel și să faci acolo ce vor mușchii tăi, fără teama de schimbări în cascadă în aval temporal. Un exemplu din paradoxul timpului spunea că dacă te duci în timp și împiedici pe bunicul tău să o întâlnească pe bunica ta, încetezi instantaneu să exiști. Fals, spune studiul, călătoria în amontele temporal nu este posibilă. Dar în alt univers, decalat în spațiu și timp, da! Mai sunt două probleme. Energia necesară este enormă, iar tehnologia nu există, nimeni nu a imaginat o mașină a timpului, decât în romane și în filme. Doar niște teorii ale conspirației despre bobinele Tesla. Bun, bobinele Tesla sunt folosite în teoria conspirației peste tot, la OZN-uri, teleportare, motoare gravitaționale, acum și la mașina timpului! Pentru că bobinele Tesla sunt doar o denumire, fără conținut. Nimeni nu știe cum erau făcute bobinele lui Tesla, sau dacă erau bobine, sau condensatori, sau altceva. Să ne amintim că laboratorul inventatorului a fost distrus de un incendiu și o mare explozie, iar așa zisele lui jurnale s-au dovedit a fi escrocherii ieftine, niciuna din schițele de acolo nu sunt funcționale.

 

Tot timpul m-am obosit să vă demonstrez că astrologia se ocupă cu studiul timpului. Înaintând în timp, îmbătrânind, adică, zilele au început să aibă conotații tragice pentru mine. Pe 3 ianuarie s-a săvârșit din această viață fiul meu, Alexandru, pe 6 februrie, tatăl meu, pe 9 mai, mama mea, pe 5 august iubita mea soție. Apoi mulții prieteni care numai răspund la telefon. Când eram adolescent sărbătoream zilele de naștere, Crăciunul și Paștele. Acum... Fiecare zi are povestea ei, nespusă. Nu mă plâng, doar vă povestesc, cu convingerea fermă că mâine este o altă zi!

 

 

HOROSCOP    5 august 2022

 

 

BERBEC   Eşti sociabil şi binevoitor aşa că nu trebuie să faci eforturi obositoare ca să te adaptezi ritmului zilei, fie că eşti la muncă, fie în vacanţă. Nu-ţi sacrifica micile pasiuni şi plăceri! Astazi ai aproape o zi întreagă de aspecte cosmice favorabile. Pentru un procent mare din Berbeci, cu siguranţă. Profita si gaseşte-ţi echilibrul interior si pacea sufletească de care ai atâta nevoie! Nu-ţi mai face atâtea griji, viaţa este complicată şi fără sa o faci tu şi mai complexă. Şi... nu mai fii naiv, nu te mai lăsa dus de nas de presă, de televiziuni...

TAUR    Foloseşte cu isteţime resursele tale. O atitudine de genul „toţi o să avem de câştigat” este recomandată. Planifică-ţi timpul în aşa fel încât să te şi distrezi. Evită semnele de foc! Totuşi, ai configuraţii minore faste, mai ales in domeniul afacerilor cu amănuntul, comerţului, în general. Poţi să cumperi ceva care îţi place şi să fie şi relativ ieftin. O zi de luni aproape bună, cu unele aspecte favorabile, ceea ce poate însemna chiar încercarea de rezolvare a unei situaţii financiare care te punea pe gânduri.

GEMENI   Astăzi încearcă să nu calci greşit, nici la propriu, nici la figurat. Nu te lăsa încântat de cei binevoitori din jur, nu fii superficial. Dacă cineva îţi zâmbeşte, înseamnă că are un interes! Plimbarea planetei protectoare Mercur prin Fecioară nu îţi dă foarte multă libertate de mişcare şi exprimare. Eşti redus la programul zilnic, fie că este vorba de serviciu, distracţie, sau vacanţă. Nu încerca să schimbi ceva, astăzi noul, noutatea, chiar călătoriile, excursiile - nu îţi sunt favorabile!

RAC  Eşti bine inspirat dar nu încerca să te baţi cu toată lumea în acelaşi timp, planifică-ţi secvenţial activitatea şi priorităţile tale. Dacă eşti la serviciu astăzi evită discuţiile cu şefii. Astăzi ai nevoie de mult optimism pentru rezolvarea treburile tale cotidiene. Sentimentele tale contradictorii nu sunt deloc folositoare pentru fermitatea în decizii pe care trebuie sa o arăţi anturajului. Totuşi, cineva bine plasat îţi arată bunăvoinţă. Nu te repezi să te foloseşti de cleştii nevertebratei care denumeşte zodia ta, sufocând persoana respectivă, ci dă dovadă de loialitate şi bună credinţă. De obicei faci aceiaşi greşeală când abordezi o nouă dragoste - arăţi prea multă grijă şi preocupare faţă de cel, cea vizată. Stai la locul tău!

 LEU   Nu te forţa să convingi persoane rudimentare sau răuvoitoare. Lasă-i pe intriganţi să spună tot ce au de spus, să-şi termine veninul şi să-şi taie singuri craca! Bine faci, bine găseşti!   Uneori este bine sa fii mai putin comunicativ si doar sa asculti, iar astăzi este una dintre acele zile. Vei afla o multime de noutati  nebanuite, care iti vor fi de folos. Sezi si cugeta, spune o veche zicala din Ardeal, care astazi ti se potriveste perfect. Ia mai multe informatii şi abia atunci poţi lua o decizie buna!

 FECIOARĂ  O zi favorabilă în ceea ce priveşte legăturile de prietenie, contactele sociale, relaţiile umane. Astăzi simţi nevoia unei ambiaţe plăcute, a unor oameni care să te înţeleagă şi să te aprobe! Ai nevoie de sprijin şi din parte anturajului, a colegilor şi a familiei. Sigur că intri în criză de timp şi nici banii nu îţi ajung pentru proiectele tale, iar astăzi, luni, îţi faci planuri cam utopice pentru restul săptămânii. O informaţie de la nişte prieteni adevăraţi te pune pe pista cea bună, în cele din urmă.

BALANŢĂ  Eforturi constructive concentrate începând de astăzi. Ai o perioadă bună de afirmare, la serviciu, sau în anturaj, în vacanţă. Poţi să fii chiar tu uimit de cât de eficient şi harnic eşti!  Stai in afara exagerarilor de tot felul ! Configuratia astrologica iti indica sa nu te repezi sa tragi concluzii gresite, sa ai suficienta rabdare, pentru că lucrurile se vor lămuri. O bârfă sau un schimb mai tăios de cuvinte te-au făcut să te îndoieşti de un prieten. Adică ţi se pune pata şi n-o să te potoleşti până n-o să afli adevărul-adevărat, ca şi când ar exista aşa ceva pe lumea asta!  De obicei trădările astea sunt pur fictive şi fac parte din paranoia ta cotidiană bine temperată. Dar cui îi pasă, dacă tu te simţi mai bine!

SCORPION Te poţi lansa fără grijă în noi proiecte, sau noi cuceriri. De astăzi noul, ca şi categorie filozofică, îţi este favorabil. Dar trebuie să analizezi, la rece, situaţia, să fii realist! Dacă ai de dat examene, sau un interviu, sau pur şi simplu vrei să convingi pe cineva atunci astăzi este perioada ! A doua parte a zilei este favorabilă vizitelor, ieşirii cu prietenii la un suc, corespondenţei, plimbărilor prin supermarketuri. Însă nu trebuie să uiţi că, Saturn, retrograd în Vărsător, indică şi că unele lucruri întârzie. De obicei cele pe care le aştepţi cu nerăbdare.

SĂGETĂTOR  Evită deciziile care duc la schimbări majore şi mai ales nu te repezi sa tragi concluzii. Unele lucruri sau evenimente pot întârzia astăzi din cauze obiective, nu este nimic personal! Uneori te inseli in privinta oamenilor, pentru ca iti faci pareri preconcepute. Evita dezamagirea fiind mai pragmatic in relaţiile cu colegii, dacă eşti la serviciu, sau cu anturajul dacă eşti în vacanţă. Atenţie la solicitarea nervoasă, la stres, nu lăsa mass media să-ţi otrăvească viaţa cu ştiri negative şi filme extrem de violente!

CAPRICORN Poţi să contezi pe relaţiile tale sociale, solide de prietenie. Primeşti un sfat, un ajutor preţios care te pune pe o pistă profitabilă. Să nu uiţi să te revanşezi cu eleganţă data viitoare! Neliniştea si nerăbdarea proprii naturii tale sunt pe cale sa-ti joace o festa. Trebuie sa ai răbdare si sa astepti, altfel strici totul! Aşa că lasă decizia pe mai târziu. Pe fondul unei configuraţii slabe şi cam confuze, voinţa si determinarea care te-au caracterizat în ultimul timp incep să se estompeze. Poate că nici nu trebuie să iei o hotărâre. Uneori lucrurile se rezolvă de la sine.

 VĂRSĂTOR   Astăzi nu ezită să negociezi, să discuţi până la cele mai mici detalii, dacă este vorba despre interesele tale. Nu lăsa loc la interpretări şi nu te baza pe înţelegerea celor cu care discuţi! De azi începe o perioadă potrivită pentru promovarea intereselor personale şi avansare sociala. Luna în creștere este un generator de idei fanteziste şi trăznite, idei pe care, se pară că nu te gândeşti mult ca să le pui în practică. Un procent dintre nativi pot să aibă astăzi o surpriză plăcută: şefii sau patronii te pot aprecia în mod deosebit, pentru o periodă de realizări şi acumulări, sau poţi fi foarte popular în anturaj, dacă eşti în vacanţă.

PEŞTI   Exprimă-te liber, fă-ţi simţită prezenţa, prin vorbe şi atitudine, fie că eşti la serviciu sau în vacanţă. Circumstanţele sunt de partea ta şi poţi să-ţi arăţi bunele intenţii şi simpatia! Semnele de foc şi de aer îţi sunt favorabile, dar este mai bine să nu te iei în beţe cu cei născuţi sub zodii de pământ şi apă. Astăzi rezolvi cu mult calm discuţiile cu partenerii sau prietenii, un zâmbet şi o bătaie pe umăr pot rezolva mai multe decât o atitudine încruntată, agresiva şi neplăcută!

 

Ne puteți urmări și pe Google News