HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 27 iunie 2022. G7 – între aberațiile logice și utopiile rezonabile

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 27 iunie 2022. G7 – între aberațiile logice și utopiile rezonabile

Dispui de un amestec alchimic, de un cockteil învingător: idei noi, putere de convingere și un șarm nebun, vorba lui Caragiale. Vezi pe cine îți încerci magia, nu ține mult, ca orice minune!

 27 iunie

 Pe 27 iunie s-au născut Willie Mosconi, Jerome Carcopino, Toti Dal Monte, Anna Moffo, Isabelle Adjani, Corneliu Ion, Samson Bodnărescu, Paul Petrescu, Eugen Ciceu, Sergiu Pavel Dan, Ioan Cărmăzan, Raluca Ripan.

Pe 27 iunie, în calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Samson, primitorul de străini, Anect şi Ioana, mironosiţa. Nimic în ”Kalendar”!

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderii țărilor G7 se întâlnesc, de duminică, de ieri, în munții din sudul Germaniei, cu o agendă de probleme greu de rezolvat, de la războiul din Ucraina la securitatea alimentară și climă – informează Euronews.

Liderii marilor puteri, printre care și președintele american Joe Biden , s-au întâlnit de la ora 10:00 GMT duminica trecută, adică ieri, în Alpii Bavarezi, pentru summitul anual al clubului celor șapte țări industrializate (G7) printre care Germania , Canada , Franța , ItaliaJaponia , Regatul Unit și Statele Unite . G7 are loc în Germania, landul Bavaria în castelul Elmau, în fotografia din titlu.

Mii de polițiști sunt mobilizați pentru a asigura întâlnirea, programată până marți într-un complex de lux de la poalele munților.

Sâmbătă, la o sută de kilometri distanță, mii de manifestanți au mărșăluit, fără incidente notabile, pe străzile din München pentru a cere acțiuni mai puternice în favoarea climei.

Cadrul feeric al Castelului Elmau, nu departe de granița cu Austria, promite imagini frumoase ale celor șapte lideri dar nu ne va face să uităm numeroasele crize actuale. Unele declanșate chiar de ei.

Sprijinul continuu pentru Ucraina, unde ofensiva rusă intră în cea de-a cincea lună, va fi în centrul acestei întâlniri și apoi a summit-ului NATO, care va avea loc pe parcursul a două zile la Madrid, din 28 iunie.

Cancelarul Olaf Scholz , gazda G7, a reamintit săptămâna aceasta: sprijinul pentru Ucraina va necesita „ perseverență ” pentru că „ sîntem încă departe ” de negocierile de pace dintre Kiev și Moscova.

Războiul din Ucraina ar putea dura într-adevăr "ani de zile" , a avertizat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg .

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski , care va vorbi luni prin videoconferință, ar trebui să solicite din nou transportul de arme grele, după ce rușii tocmai au preluat controlul asupra Severodonețk.

Joe Biden vrea să demonstreze aliaților săi că înfruntarea Rusiei și confruntarea Chinei sunt obiective complementare, nu opuse, potrivit lui John Kirby, coordonatorul de comunicații la Casa Albă pentru probleme strategice.

Summitul G7 ar trebui să conducă la „ un set de propuneri concrete pentru a crește presiunea asupra Rusiei și a arăta sprijinul nostru colectiv pentru Ucraina”, a asigurat un înalt oficial de la Casa Albă.

El nu a detaliat aceste măsuri posibile, în timp ce mai multe aspecte ale sancțiunilor au fost deja decise de Occident împotriva regimului lui Vladimir Putin.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson , în ajunul summitului, i-a îndemnat pe liderii G7 să „nu renunțe la Ucraina”, avertizând despre orice „ oboseală ” în sprijinirea Kievului și anunțând un ajutor economic suplimentar.

Casa Albă, totuși, mătură toată oboseala occidentală: „ Nu am văzut fracturi și fisuri ” în cadrul NATO, a spus John Kirby .

Măsurile Occidentului care au produs reduceri drastice ale livrării de gaze de către Moscova, pot să declanșeze o criză energetică în Europa înainte de o iarnă care se anunță tensionată - ar trebui să fie în meniul discuțiilor de la castelul Elmau.

Liderii își vor începe într-adevăr discuțiile cu o sesiune despre economia mondială, afectată de inflație galopantă, legată în special de creșterea costului energiei și al alimentelor. Asta este pentru presă. De fapt toate discuțiile sunt centrate pe menținerea lor la putere și ce măsuri trebuie luate în acest scop.

Participarea la G7 a Indoneziei , Indiei , Senegalului , Africii de Sud și Argentinei , economii emergente expuse în special riscului penuriei de alimente și crizei climatice, își propune să creeze răspunsuri comune la aceste provocări.

De asemenea, actorii climatici se așteaptă ca G7 să facă progrese concrete, inclusiv „ planificarea” pentru eliminarea completă a combustibililor fosili.

Discuțiile bilaterale vor completa sesiunile, care au început duminică dimineața cu o întâlnire între germanul Olaf Scholz și Joe Biden, doi lideri aflați în poziții dificile în propriile țări.

Cancelarul german și-a văzut astfel scăderea popularității în ultimele luni, din lipsa de activitate, pare flasc și fără chef. El pariază pe acest G7 pentru a-și restabili imaginea în Germania și în străinătate.

Președintele american se confruntă cu o Americă și mai fracturată după ce Curtea Supremă a contestat legiferarea avortului printr-o lege federală, într-o țară puternic lovită de inflația ridicată și de imbecilitate generalizată.

Emmanuel Macron, omologul francez, nu a reușit în urmă cu o săptămână să obțină majoritatea absolută și va avea de negociat cu alte partide, o obligație fără precedent pentru el. Cât despre Boris Johnson cu tinicheaua de coadă a ”Partygate” și-a văzut partidul pierzând două alegeri locale în această săptămână și pare și el slăbit și preocupat.

Toată lumea se dă lovită, navigând cu măiestrie între aberațiile logice și utopiile rezonabile!

Așteptând, cu pace în suflet, ca mâine să fie, în definitiv, o altă zi!

 

HOROSCOP    27 iunie 2022

 

BERBEC   O zi favorabilă, în care cei din jurul tău se poartă foarte frumos cu tine, probabil pentru că tu ești topit de căldură și ai uitat de încăpățânarea și agresivitatea ta. Ba chiar, zâmbești! Nu sunt semne de probleme de sănătate,  de veşti foarte proaste, sau de accidente. Trebuie, totuşi să dai atenţie tocmai acestei lipse de activitate. Norocul îţi dă din nou ocolul şi cel mai bine dacă este să rişti ceva, este astăzi. Dragostea este aspectată modic, trebuie să eviţi orice discuţie legată de proiecte viitoare. Totuși, astăzi ai un program prestabilit: casă, serviciu, acasă! Există un aspect uşor nefavorabil în ceea ce priveşte deplasările tale. Dacă trebuie să te deplasezi, poţi amână călătoria pe mâine, e mai bine!

TAUR    Dimineața este mai densă și obositoare, dar cu toate că ai mult de muncă, totuși, pe la prânz, s-ar putea să primești o veste care iți ofera perspectiva unei seri plăcute și relaxante. Astăzi este o perioadă relativ liniştită. Nu poate fi tulburată decît de mici inadvertenţe produse de disconfort domestic, de room service, sau de mici rateuri mecanice. Perioada este caracterizată de mici intârzieri și incidente. De aceea viteza, este de evitat. Nu te grabi inutil.  Te simţi bine şi ai vrea să-ţi depasesti conditia sau sa incepi ceva nou, orice - chiar de azi! Totusi, astăzi atenţie la deciziile importante, în special la asocierea cu noi parteneri, atât în afaceri, dar mai ales în amor. Stelele spun, la fel ca un batran intelept chinez, ca prea multa insistenţă duce la dezastru, pe când cumpătarea aduce succesul!

GEMENI   Azi simți nevoia să te izolezi și bine faci. Încuie ușile sufletului tău și oferă-ți ceva bun, ceva plăcut, muzică și relaxare. O zi prea călduroasă ca să faci ceva ca lumea, stai la umbră! Este o zi îmbietoare şi monotonă în acelaşi timp. Eşti dispus să faci schimbări, să pleci într-o mică călătorie, chiar dacă abia te-ai întors din alta, să găseşti ceva incitatnt şi nou, trăiri şi mirări, sa rezolvi eficient si rapid problemle pe care viaţa ti le ridica.  Este momentul sa-ti faci prieteni din anturaj, dintre colegi, pentru ca s-ar putea sa ai nevoie in curand de sprijinul si ajutorul lor competent. Nu te pune în categoria invinsilor - înainte de luptă! Şi nu uita că pierzi când renunţi să mai încerci. Viitorul iti zambeste, trebuie sa lasi un pic siguranta proprie de oparte si sa fii mai îndrăzneț. Supraveghează-ţi cu mare grijă dorinţa să deţii lucruri extravagante şi să faci cheltuieli foarte mari, sa investesti in propria imagine.  Poate ar fi mai bine sa incepi, poate chiar de astăzi, o activitate burgheză oarecare.

RAC   Zi în care poți să-ți satisfaci capriciile. Cele mici. Astăzi poți să-ți permiți fantezii uitate, o raită prin magazine și telenovele lacrimogene, nu se supără nimeni, dar te simți bine! Nu trebuie să schimbi nimic din programul pe care l-ai stabilit - chiar dacă informaţiile pe care le primeşti sunt contradictorii. Conjunctura iţi indica să nu te repezi sa tragi concluzii greșite, să ai suficientă rabdare, pentru ca lucrurile se vor lămuri. Ziua de astăzi iți oferă prilejul să inchei unele lucrari sau situatii mai vechi și să lamurești unele aspecte ale sentimentelor tale. Ocupă-te de cultură şi artă si de problemele tale familiale – dar fără să faci valuri prea mari. Astăzi, daca calatorești – mare atentie!  Este pe piaţă o anumită nervozitate şi o stare foarte tensionată. Este bine să se ştie de cine trebuie că te implici în rezolvarea problemelor.

LEU   Astăzi transpiri mai mult ca oricine. Adică ai o zi densă și obositoare. Ca de obicei, o să zici tu. Nu. Nu ai înțeles, e MAI obositoare, trebuie să iei măsuri, să te cruți, organizează-te. Soarele, patronul tău, se configurează mai deosebit, complex - tu pari că eşti pus în faţa unei probleme. Decizia nu-ţi este chiar la îndemână aşa că amână! Ceva cu niste intârzieri si cu niste bagaje sau mărfuri in conditiile unei aglomeratii haotice.  Social şi sentimental, în aceasta perioadă simti nevoia sa te confesezi, să vorbesti despre unele dintre grijile si problemele tale, sa faci planuri de viitor. Probabil ca o sa te inchizi din nou în jungla ta, pentru ca rar, foarte rar gasesti un partener de discutie care să-ti impartaseasca sincer si corect viziunea ta despre lume si viata. Perioada nu este lipsita de necazuri, sau mai curand este preludiul la probleme, dar asa cum unul dinre visele tale a aratat – trebuie sa te folosesti de strategie ca sa reduci si sa preintampini actiunile ostile. Ca pozitie dominanta, aspectele sunt favorabile, dar nu te astepta, astăzi, la succese extraordinare.

FECIOARĂ   Dispui de un amestec alchimic, de un cockteil învingător: idei noi, putere de convingere și un șarm nebun, vorba lui Caragiale. Vezi pe cine îți încerci magia, nu ține mult, ca orice minune! Pare a fi, pentru o bună parte a nativilor din zodie, o zi plăcută, de vacanţă. Semnele de foc şi de aer îţi sunt favorabile toată ziua, dar nu trebuie să ai conflicte cu cei născuţi sub zodii de pământ şi apă. Din întâmplare, sau tocmai ăsta este geniul zodiei tale reuşeşti mai întotdeauna să te găseşti la locul potrivit şi la momentul indicat, lucru care se întamplă și astăzi. Partea bună a perioadei o constituie faptul ca toate legendele tale funcționeaza si ca esti in continuare pe caii cei mari. Daca ai de făcut deplasari sau excursii, astăzi este ziua. Şi un pic-nic este bun! Schimbă locul și iți schimbi și norocul. O veste interesantă, probabil pe seară.

BALANŢĂ    Este prea cald, gândurile ți se lichefiază. Și totuși, ai praguri de trecut. Dacă este un examen, un deadline, încearcă să te concentrezi la maximum. Fă efort acum, distrează-te mai târziu! Ziua de astăzi pare că este o zi plăcută, bine aspectata în domeniul sentimental. O vorba, un telefon, sau o informatie de pe net iti aduce o veste buna, dar de care erai ca şi sigur. A doua parte a zile este si mai convingatoare in presupunerile tale, în domeniul sentimental. Seara plăcută cu accente de eveniment social – poate te duci în piaţa centrală din oraş – poate este un concert, poate se dansează, sau numai, o modestă terasă! Totuşi, fii atent daca te deplasezi cu masina, trenul, dacă eşti în călătorie, în general, sau daca intalnesti persoane necunoscute. Evita locurile străine şi persoanele nerecomandate.

SCORPION   Ești confuz și nu știi cum să interpretezi veștile primite. Mai așteaptă, nimic nu e fixat încă, veștile rele intră pe fereastră, dar nici tot ce zboară, nu se mănâncă. Puțintică răbdare! Nu este o zi in care să faci schimbari esențiale. Dacă ai ceva de rezolvat mai lasă ceva timp ca să evaluazi mai bine situația. Atentie la atentie, fii calm si prevazator. Atentie daca conduci, atentie dacă mănânci în oraș! Pe de alta parte poziția lui Marte, retrograd, neaspectat, în zodie arată că ți-ai creat noi invidii și gelozii într-o perioada în care toată lumea credea ca vei sta in tranşee. Totuşi, pe total, ziua îţi este favorabilă, acordă mai mult timp familiei, prietenilor vechi, te vei simţi foarte bine depanand amintiri frumoase. Și așa poate să-ți vină o idee noua, sau să-ți amintești de o relatie folositoare. In definitiv pentru ce ai amintiri, daca  nu le folosesti! Evita să mănânci in oraș, pregatește-ți ceva de acasa și totul poate să fie bine!

SĂGETĂTOR   Când te simți vinovat, faci cadouri - dar, de data asta nu-ți mai merge, e nevoie de ceva mai mult, dacă iubești știi despre ce e vorba, poate și întelegere și solidaritate față de partener. Trebuie sa te obișnuiești cu noul „status quo”. Lasă timpul să treacă, este avantajos. Nu te ingrijora inutil.  Câştiguri mici, împărţite cu alţii.  Este bine să te bucuri mai mult de ce ai şi să laşi planurile măreţe de viitor. Nu din cauza crizei Brezit, care te fapt este o schimbare, la care suntem instigati si condamnati, ci din considerente practice si familiale. Configuraţia cosmică te avertizeaza să te odihneşti mai mult şi să-ţi menajezi sănătatea. Scaderea de presiune atmosferica și vremea foarte caldă nu te avantajeaza.

CAPRICORN   Astăzi este una dintre puținele zile în care nu te deranjează nimeni. Drept pentru care poți să visezi la o seară în oraș, cu prietenii, la o terasă, sau la un film, relaxat și senin. Ziua de astăzi este o zi a precauţiei.  Zvonurile circula repede și deformate. Nu te întâlni cu persoane pe care nu poți sa le suferi. Esti intr-o criza de sinceritate, de fapt putin iti pasa de mutrele lor nesuferite, si lucrul asta este evident pentru preopinenţi. Mare atentie! O configuratie nefastă, împreună cu contribuţia planetelor grele te poate face astăzi sa pierzi bani. Poti sa eviti acest lucru cu usurinta, in primul rand amănând toate cheltuielile mari, sau sa nu faci investitii majore, sau sa nu dai bani cu imprumut. Sanatatea este aspectata mediocru, din cauza căldurii nesanatoase şi a variatiilor de presiune – organismul tau sufera. Puţin, din fericire!

VĂRSĂTOR   Scena pe care evoluezi este din ce in ce mai strâmtă. Mulți te pândesc, mulți îți poartă sâmbetele. Astăzi ca să faci în necaz potențialilor ostili, zâmbește și fă cinste cu covrigi! Este bine să-ți vezi de treburile tale, fără prea multe proiecte de viitor și cheltuieli insemnate. Ofera-ti prilejuri de multumire si satisfactie. Odihneste-te mai mult si respira aer curat. Domeniul familiei este aspectat bine.  Dragostea este usor influentata de aspectele negative ale lui Marte ceea ce amplifica vanitatea personala. Ceva neasteptat, dar nu in primul rand negativ, iti schimba programul. Nu uita ca timpul lucreaza in favoarea ta. Temporizeaza și vei caștiga! Concentrează-te acum, astăzi, ca să te distrezi mai târziu.

PEŞTI   Ai multe lucruri nerezolvate, proiecte amânate, dar conjunctura arată că azi ai șansa să mai rezolvi câte ceva, ai spor in ceea ce faci și inspirație. Nu sta pe gânduri, lucrează cu energie! Datele din presă sunt contradictorii. Eşti dezorientat şi de veştile primite de la prieteni sau de la colegi. Stelele zic să continui pe drumul tău, fie că eşti la serviciu, sau acasă! O nouă idee de afacere, o propunere interesantă sau o nouă relaţie! Din toate poţi să profiţi cu ceva. Astăzi ai o zi bună, dar atenţie la deplasări sau călătorii! Norocul îţi surâde astăzi. Ai, însă, o singură şansă, ca pistolul de duel un singur glonţ!  Noi situaţii şi proiecte apar astăzi şi sunt de genul care solicită atenţia ta imediată. Ziua este dinamică şi densă, de aceea nici nu ştii cînd va trece!